Activități pentru copii, acasă, în plină izolare

Home $ Articole $ Activități pentru copii, acasă, în plină izolare

by | Apr 9, 2020 | Articole

Zilele trec, iar izolarea ne apasă din ce în ce mai tare. Primăvara ne face cu ochiul să ieșim să îi explorăm magia, dar suntem prizonierii camerelor din apartament. Pentru copii este o perioadă grea, în care părinții trebuie să găsească alternative pentru ieșitul la joacă în parc și pentru plimbările în natură. Bineînțeles, ajutorul nostru de nădejde în această perioadă este Internetul. Așadar, după ce copiii își termină lecțiile de la distanță cu educatorii lor, iată câteva platforme pe care le puteți accesa pentru a alunga valul de plictiseală care urmează să îi doboare pe cei mici.

1. National Geographic Kids
Sufrageria voastră o să gazda unei grădini zoologice datorită acestui site. Cei mici vor desluși tainele lumii care ne înconjoară și vor uita în acest mod că se află în casă. La secțiunea video se regăsesc o serie de documentare, experimente științifice explicate pe înțelesul copiilor, fun facts, dar și o serie de tutoriale pe care le puteți pune în practică. În cazul în care nu aveți materialele necesare pentru a duce la bun sfârșit un tutorial, jocurile de pe site sunt opțiunea ideală de petrecere a timpului, întrucât împletesc distracția cu educația.

2. European Space Agency
Cu masca de protecție pe față pregătiți-vă să plecați într-o excursie prin Univers. Echipamentul de astronaut se poate improviza destul de ușor cu ce găsiți prin casă, iar racheta o găsiți pe site. Nu garantăm că vă veți întâlni cu extratereștrii, însă suntem siguri că cei mici o să afle informații despre planete, asteroizi, găuri negre, stele și viața în spațiu. De asemenea, de la secțiunea Things to Do puteți să furați câteva idei pentru a aduce stelele mai aproape de voi și pentru a-i ține mereu ocupați pe cei mici.

3. Colorables
În cazul în care cărțile de colorat nu îi mai atrag pe copii ori s-au terminat acum, în plină izolare, creioanele și cariocile n-ar trebui să fie uitate. Puteți să alegeți de pe Colorables o serie de șabloane care, cu ajutorul talentului fiecăruia pot lua naștere adevărate capodopere. E adevărat că aveți nevoie de o imprimantă și de culori, dar în lipsa acestora puteți muta tot procesul creativ în zona digitală. Micii artiști se vor adapta cu ușurință în orice situație.

4. PBS KIDS Games
Revenind la jocuri, nu puteam să nu includem o aplicație destinată telefoanelor mobile și tabletelor. Jocurile din aplicație se actualizează constant și mereu vin să îi provoace pe cei mici să învețe lucruri noi. Știința ia formă de joc, iar copiii vor fi din ce în ce mai atrași de acest domeniu. De asemenea, aveți acces și la o serie de videoclipuri, e-books și episoade din desene animate cum ar fi Arthur sau Martha Speaks. Toate adunate într-un singur loc pentru a alunga plictiseala și lipsa de ocupație.

5. Breakout EDU
Platforma se bucură de un adevărat succes în această perioadă și are drept scop să aducă școala mai aproape de copii prin intermediul jocurilor educative. Structurare pe vârste și clase, jocurile se adresează atât celor mai mici care se află la grădiniță, cât și celor mai mari care se află la liceu (tot copii și ei, corect?). În ciuda faptului că această perioadă este percepută drept vacanță, cu ajutorul acestor jocuri copiii o să își dorească să parcurgă cât mai multe lecții și să afle cât mai multe secrete despre lume.

6. Messenger Kids
Pentru a nu pierde legătura cu exteriorul și cu prietenii de la școală, copiii pot să se conecteze cu aceștia prin intermediul aplicației Messenger Kids. Aceasta este disponibilă pe telefon și oferă părinților o serie de unelte cum ar fi monitorizarea activității online, controlul listei de contacte și posibilitatea de a bloca un contact. Diferențe majore între aplicația de messenger normală și cea pentru copii nu sunt. Aceștia pot trimite mesaje și poze din propria izolare colegilor de clasă și vecinilor din bloc, schimbând păreri despre jocuri și lecțiile parcurse la școala online.

7. The Kid Should See This
Activitățile educative nu ar trebui să se încheie după încetarea lecțiilor online. Alături de copii puteți să învățați lucruri noi și să elucidați împreună misterele științei prin intermediul acestui site. Articole din diverse domenii, cum ar fi artă, știință, tehnologie, spațiu sunt ușor de înțeles și de parcurs de către copii, fiind atractive și pline de informații esențiale. De menționat este secțiunea de Do it Yourself care va transforma casa voastră într-un adevărat laborator de cercetare și creație.

8. DIY projects
Dacă celor mici le este dor de ora de abilități practice de la școală, acest site va fi sursa voastră de inspirație. Pregătiți zona de lucru, lipiciul, foarfeca, hârtia colorată și lucrați împreună la produsul care se va transforma în artă. De la obiecte de decorațiune până la bijuterii, pentru toate se va găsi un loc în casă. Nu mai spunem că majoritatea obiectelor o să fie utile, iar copiii vor avea ocupație ore în șir.

9. Code Combat
După cum ne transmite destul de sugestiv numele, această platformă este dedicată copiilor pasionați de tehnologie și de informatică. Sub forma unui joc adevărat, care urmărește o poveste și are personaje, lecțiile de informatică vor fi preferatele zilelor de izolare. Nu va fi de mirare de ce după această pandemie se vor naște o mulțime de specialiști în IT și tehnologie în general.

10. Povestea lui „Împreună”
La ceas de seară poți citi copilului tău o poveste care conturează pandemia și îi aduce aproape pe părinți de cei mici. Ilustrațiile vin în ajutorul tău atunci când primești întrebări de genul de ce nu putem ieși din casă? sau ce se întâmplă cu lumea acum? Roxana Oroian stă în spatele acestei creații, dorind să vină în ajutorul părinților care vor să transpună pe înțelesul copiilor ce înseamnă toată această izolare și acest virus. Cartea este disponibilă în variantă PDF și cu siguranță va răspunde tuturor curiozităților legate de această perioadă.

Prin urmare, dacă stabiliți un plan de activități care se vor desfășura zilnic și vor fi mereu schimbate, copiii vor trece mai ușor peste această perioadă de incertitudine, reușind să elimine plictiseala din programul zilnic.

Tu ce activități ai încercat până acum?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!