E greu să știi ce îți rezervă viitorul. Și nu mă refer aici la lucrurile care urmează să ți se întâmple neapărat, ci la viitoarea ta versiune, la omul care vei fi peste câțiva ani și care e posibil să aibă câteva idei și percepții noi despre cum ar trebui să arate viața. Da, acum ești într-un punct în care ți se pare că ți-ai configurat traseul și viitorul chiar sună bine, dar călătoria e abia la început, iar viața are un mod aparte de a ne surprinde. Ne alegem un domeniu și realizăm că nu ne place, începem o facultate și vedem că nu e cum ne-am așteptat, ajungem aproape de finalizarea studiilor și ne dăm seama că nu suntem pregătiți de un job. Sau poate că, din dorința de a evita toate acestea, schimbăm ordinea considerată ”firească” a lucrurilor și îndrăznim să fim diferiți. Toate aceste scenarii sunt, la finalul zilei, normale. Toate aceste comportamente sunt, atunci când tragem linie, umane. Pentru că e în regulă să te răzgândești, e în regulă să renunți, e în regulă să reconfigurezi și e în regulă să experimentezi.
Iar dacă nu mă credeți pe mine pe cuvânt, am povestit cu 4 băieți din echipa Salt & Pepper despre parcursul lor spre poziția tehnică pe care o ocupă astăzi, despre cum au crescut personal și profesional, despre încercări și eșecuri, despre motivele care i-au adus și îi țin în această firmă.
Prima persoană pe care am avut ocazia să o cunoaștem a fost Gabi, un tânăr de 17 ani ce locuiește în Suceava, care își împarte majoritatea timpului între jobul său de la Salt & Pepper și orele de la liceu. Da, ați citit bine. Lui Gabi îi place să scrie cod, așa că nu a vrut să piardă timpul și a căutat un loc de muncă. Iar atunci când vrei și știi să cauți, se întâmplă să primești.
O perioadă de câteva luni am căutat joburi remote în afara țării, lucru care s-a dovedit mai complicat decât m-am așteptat, așa că m-am orientat și spre România. Am văzut un anunț de la Salt & Pepper, le-am trimis un mail întrebându-i dacă nu au un post remote disponibil și, din fericire, acel mail s-a întors cu un răspuns pozitiv. A urmat un interviu cu HR-ul, mai apoi unul tehnic, iar după mi s-a propus să aplic în vară pe partea de internship. Neavând experiență în a lucra cu o echipă, în format Agile, am progresat foarte mult până astăzi. Lucrul care mi se pare mie cel mai tare la diferența de vârstă cu colegii este că am șansa să învăț foarte multe de la oameni cu experiență, și nu zic aici doar din punct de vedere tehnic, ci overall.
Mezinul echipei Salt & Pepper ne-a povestit că, încă de mic, a fost foarte curios de tot ce ținea de electronice și își băga nasul pe unde putea. Pe la 14 ani a vrut să vadă care e treaba cu programarea și și-a îndreptat atenția către limbajul de programare C. După C, a făcut o pauză, iar prin 2017 a început să învețe Java Script. Și-a instalat Node.js, a început să citească diverse de pe Internet, să vadă codurile altora, cum sunt scrise, ce fac. Între timp, a început să facă website-uri și aplicații. A avut contact și cu pHp, HTML, CSS, nefiindu-i frică să experimenteze. Îi place să aibă de unde alege.
Majoritatea oamenilor atacă faptul că la noi în țară se predă foarte multă materie. Da, așa e. Dar, în felul acesta, individul se dezvoltă pe mai multe planuri. Cu cât îi oferi mai multă diversitate, cu atât i se lărgește câmpul de vizualizare. În condițiile în care ai ocazia să parcurgi această informație, poți să te atașezi de o anumită ramură. Putem privi materiile ca un buchet de trandafiri, unde fiecare materie reprezintă un trandafir diferit. Sistemul educațional actual îți dă ocazia să-ți alegi trandafirul care îți place cel mai mult. Ți-i pune pe toți în față într-o anumită măsură. Și tu alegi. Dacă s-ar elimina jumătate din materie, ai arunca o parte din trandafiri, nu ai ști că există opțiunile respective.
Acum este în vacanță, dar școala îi ocupă cam jumătate din zi în mod normal, dimineața, iar munca rămâne pentru după-amiază, întrucât Salt & Pepper îi permite să aibă un program flexibil. Temele le rezolvă în pauze sau în timpul unor ore în care nu sunt atât de productivi / activi. Seara mai joacă diverse, iar în weekend încearcă să fie cât mai mult pe afară, să se plimbe, să ia aer. Cel mai dor îi este să meargă la cinematograf, întrucât îi place foarte mult să vizioneze filme. Din scurta conversație pe care am avut-o cu el pe ZOOM, ne-am dat seama că este un adolescent hotărât, bine organizat, disciplinat, cu gândurile și țelurile mai ordonate decât a multor oameni mari. Așa că l-am întrebat ce practică de la Salt & Pepper ar dori să existe și în sistemul educațional.
Comunicarea – să ai pe cine să întrebi, să știi la cine să te duci, să te simți liber să o faci. Comunicarea, în orice colectiv, crește foarte mult productivitatea. Pentru că în timp ce X și Y pierd timp ca să afle de la Z o anumită informație, dacă ar exista o persoană care să ia rolul lui Z, să centralizeze ce știe acesta, și X și Y să aibă acces la ea, s-ar economisi o mulțime de timp, energie și bani. Sistemul educațional te învață o materie predată de mulți ani încoace, care nu mai coincide 100% cu realitatea în care trăim, în care avem nevoie de comunicare. Dacă cei tineri nu învață să comunice atunci când trebuie, va trebui să o facă mai târziu oricum. Și dacă nu faci asta în anii de școală, acel lucru va trebui recuperat în timpul carierei.
Planul său pe termen scurt este să dea examenul de Bacalaureat anul viitor, după care va urma o facultate. Se gândește la o facultate în SUA, dar încă nu este 100% decis. Dacă va hotărî să rămână în România, va alege facultatea de la Cluj, pentru că s-a convins că e un oraș cu oameni faini. Unii vor spune că este o vârstă prea fragedă pentru debutul în câmpul muncii. Noi lăudăm inițiativa lui Gabi și ne dă speranță faptul că există tineri ca el.
Din punctul meu de vedere, odată cu trecerea timpului, generațiile au tot mai mult potențial. Și în ciuda faptului că România e văzută așa cum e văzută, cu ajutorul celor care cresc acum, cred că s-ar putea face lucruri mărețe. Clujul e un loc bun unde s-ar putea începe acest proces. Sfatul meu pentru generațiile care vin din urmă este să nu uite că suntem oameni și că scopul tehnologiei este să ne facă viața mai bună, nu să reprezinte toată viața noastră.
Septimiu are 24 de ani. A terminat un liceu cu profil economic, dar a devenit programator. E pasionat de gaming și dezvoltă aplicații mobile pe Android în cadrul Salt & Pepper, dar nu se joacă pe telefon. Câteodată, lucrurile nu sunt așa cum ni le imaginăm noi, nu? Ar fi trebuit să fie contabil sau ceva în această direcție, având în vedere calea pe care a pornit în liceu, dar nu i-a plăcut deloc domeniul când a avut șansa să-l vadă de aproape. Era, însă, atras de științe exacte, de numere, îi plăceau jocurile pe calculator, era interesat de tehnologii și chestiuni noi, așa că și-a îndreptat atenția către Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia informației. I s-a părut, în acel moment, că aceasta îi oferea mai multe perspective de viitor – programare, inginerie, simțea că are opțiuni.
În opinia mea, nu contează atât de mult background-ul din liceu și nici nu te poți baza 100% pe facultate în cariera ta.
După ce a făcut un pic de programare în anul I de facultate, tânărul a realizat două lucruri. În primul rând, că îi place să programeze. Iar mai apoi, că era cam în urmă, comparativ cu alții, care făceau asta din liceu. Mai târziu, a câștigat un curs online sponsorizat de Google, în cadrul căruia a învățat bazele Android. În anul III, l-a studiat și ca materie la facultate, dar informațiile nu erau extrem de actuale. A vrut, totuși, să învețe mai mult.
Căutarea unui internship mi s-a părut foarte grea. Erau multe opțiuni, dar cerințele erau ușor exagerate pentru niște poziții de începători. La Salt & Pepper a contat foarte mult cum m-am prezentat la interviu, atitudinea, nu istoricul, nu calificările mele neapărat. M-a impresionat acest lucru, comparând cu alte interviuri de internship la care participasem și unde eram eliminat din discuție doar pentru că greșisem la o întrebare și altă persoană răspunse corect la toate.
La începutul anului 2019, Septimiu a început un internship de 3 luni la Salt & Pepper. Inițial, au fost câteva săptămâni de învățare, în cadrul cărora primea niște topic-uri de studiat, tutoriale, mici task-uri de rezolvat ca să învețe. După care a urmat un proiect intern, dedicat exclusiv celor aflați în internship. După ce și-a încheiat socotelile cu licența și facultatea, căci era în ultimul an, s-a angajat full-time.
La începutul internship-ului îmi era frică, poate chiar rușine să întreb anumite lucruri, crezând că ar fi trebuit să le știu. În timp am învățat că oricine poate avea o lacună și, mai apoi, că o echipă este acolo ca să te ajute, nu să te judece. Dacă ar fi să-i dau un sfat versiunii mele de atunci și oricui la început de drum într-o companie, ar fi să pună mai multe întrebări, chiar și atunci când i se par fără sens, să aibă curajul să ceară mai mult ajutor, să comunice cu colegii. Dacă te bate gândul să te alături nouă, în primul rând, ți-aș recomanda să te apuci din timp să înveți bazele limbajului pentru care vrei să aplici. Apoi, concentrează-te pe partea de algoritmică, pentru că vor fi câteva întrebări și de acolo. Și fii tu la interviu, povestește deschis cu persoana de la HR. În viitor, acel om îți va fi coleg și prieten. Asta am observat eu în ultimii doi ani – că oamenii de la Salt & Pepper sunt ceea ce spun că sunt și sunt apreciați și acceptați pentru asta.
Îi place mult să lucreze pe Android, dar ia în calcul să învețe iOS și/sau React Native, un limbaj care face aplicații pe ambele sisteme simultan. Cochetează și cu ideea dezvoltării unei aplicații personale, dar încă nu a avut o idee bună. O mai așteaptă. L-a atras programarea pe Android pentru că putea vedea relativ rapid rezultatele. Făcea ce făcea, după care își punea pe telefon aplicația și vedea exact cum merge, ce nu e ok. Și mediul de dezvoltare, Android Studio, era foarte prietenos și îi era foarte ușor să vizualizeze ce face, nu stătea doar în cod.
Chiar în perioada aceasta lucrez mai mult pe mentenanță și reglare de probleme pe niște aplicații mai vechi, dar foarte curând vom începe lucrul pe o aplicație de la zero, fapt ce mă entuziasmează foarte tare. Întotdeauna sunt bucuros când putem construi noi ceva, cum vrem.
În prezent, Septimiu este și masterand în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Nu toate zilele sunt ușoare, dar ”mulțumită” pandemiei, măcar nu mai pierde timp în trafic și s-a relocat la casă. Pe de altă parte, să stai de dimineață până seara cu ochii în laptop, s-a dovedit a fi mai obositor decât credea. Îi lipsește atmosfera de la birou, îi plăcea să fie cu colegii, să povestească, să dezbată probleme. Online te sincronizezi mai greu. I-ar plăcea să se întoarcă la birou, dar într-o formulă cât mai aproape de completă, nu doar cu câțiva dintre ei.
Lucian a fost pasionat de calculatoare și programare încă de mic. Și când zicem asta, ne referim la faptul că primele lui linii de cod le-a scris la vârsta de 6 ani, cu dorința de a crea un joc. Dorința aceasta s-a păstrat de-a lungul anilor, motiv pentru care a reușit să acumuleze experiență pe partea de programare și game development, iar acum face parte de 3 ani din echipa Salt & Pepper pe poziția de Fullstack Developer.
Am avut norocul să am de mic calculator și conexiune la Internet, chiar dacă pe modem, cum era pe atunci. Mă uitam pe net și am văzut o trimitere – Cum să faci jocuri. Atunci abia învățam cum să citesc și să scriu. Țin minte că am stat 2-3 zile să aștept să se downloadeze niște tutoriale unde era filmat ecranul cu o cameră. Am făcut o clonă a jocului Mario, te mișcai stânga-dreapta, săreai, cu texturi de PacMan. N-am înțeles multe din ce am făcut, dar acolo a început totul.
De la vârsta de 8 ani, Lucian a știut că va scrie cod când va fi mare. La 7 ani a început să meargă la ore de informatică în particular. La Casa de Cultură din orașul său natal, Târgu Mureș, se făceau mai multe lucruri – karate, aero modelaj, dar și IT – informatică, programare. Jumătate de oră, o oră, profesorul îi învăța să scrie cod, după care îi lăsa să se joace. El, de multe ori, stătea în continuare cu acesta să scrie cod, tot timpul îi mai venea o idee.
De exemplu, am vrut să fac un sistem de operare în Macromedia Flash. Împreună cu profesorul de la ore, am dezvoltat un pseudo-sistem de operare, căruia i-am zis Doors, și am implementat o chestiune care ulterior a apărut și în Vista, și anume când duci cu mouse-ul peste bara de start, îți arată ce e în fereastra respectivă. Am învățat Macromedia Flash pe cont propriu, acasă, și am făcut o mulțime de joculețe – dress-up games, figure games, animații. La orele de info am învățat Pascal, care m-a ajutat ulterior la școală, F Sharp, Visual Basic, cel din urmă fiind limbajul prin care a învățat Bill Gates programare. Eu aveam Windows XP și apăruse deja Windows Vista, unde aveai diverse plug-in-uri ca să îți afișeze pe ecran diverse. Îmi doream și eu asta pe XP și cu ajutorul Visual Basic mi le-am făcut singur.
Prima lui afacere a pornit-o în clasa a 4-a – un site de vânzare de rechizite școlare. A găsit un site care era un builder pentru alte site-uri și acolo a listat diferite produse cu trimitere la alte pagini web. Și-a făcut și el stoc de chestii mărunte, avea o grămadă de creioane, pe care a lipit stickere printate de el cu logo-uri și le vindea prin școală. I-a plăcut ideea de independență dintotdeauna și a început să lucreze destul de devreme. În clasa a 12-a s-a apucat de freelancing, cu care a continuat până în anul 3 de facultate, când a decis să își dedice tot timpul jobului de la Salt & Pepper.
Părinților mei nu le-a plăcut deloc această idee, știau că atunci când voi da de bani, voi renunța la facultate. Și, ca să vezi, așa a și fost. Stresul facultății a fost prea mult pentru mine, unor materii nu le-am găsit sensul pentru că știam că nu voi merge niciodată în acea direcție, am avut un examen cu 11 restanțe. În anul 4 m-am lăsat, n-am mai vrut. Facultatea m-a ajutat să mă dezvolt pe plan personal, să ies din zona de confort – am plecat de acasă, am cunoscut diverse tipologii de oameni, dar pe parte profesională mai mult am lucrat eu singur. La mine a fost ok acest parcurs atipic cu studiile pentru că eu am știut ce vreau și am avut o plasă de siguranță – programarea. Pentru alții, acea plasă e diploma de licență. Au fost câteva lacune pe care le aveam și unde m-a ajutat facultatea. Pe partea profesională, însă, mai utile au fost concursurile la care am participat în timpul studiilor. Polihack, de exemplu, a fost pornit de Cristin, CEO-ul de la Salt & Pepper, cât era președinte în OSUT.
După 3 luni la Salt & Pepper, Lucian le mărturisea părinților că nu a învățat la facultate în 3 ani cât a învățat în noua firmă în 3 luni. După spusele lui, a fost norocos să-l aibă ca mentor pe Cristin, de la care ”a furat multă meserie”. Vorbește cu admirație despre acesta, așa cum și-ar dori fiecare lider să se vorbească despre el în cadrul comunității pe care o conduce.
Nu o să pretind niciodată că sunt cel mai bun pe programare. Norocul meu este că am cunoscut o mulțime de oameni aici, multe perspective diferite, am avut multe de învățat de la alții și am în fiecare zi. Cristin lucrează cot la cot cu noi, nu există ură între noi, nu încearcă nimeni să crească prin împroșcarea cu noroi a unui coleg. Ne respectăm între noi și facem tot posibilul să nu ne călcăm pe degete sau să nu ne încurcăm. Personal, nu am fost niciodată într-o corporație, dar înțeleg că e un vibe diferit acolo fiind oameni mai mulți, schimbări dese, alte procese. Personal, mă regăsesc mai bine într-un mediu ca al nostru.
În cele din urmă l-am cunoscut pe Alex, un om cu o poveste la fel de interesantă, care a crescut în Salt & Pepper, unde în prezent conduce departamentul de tehnologii mobile. Atunci când nu muncește, învață pentru masterul cu dublă specializare pe care îl urmează la Brussels sau filmează pentru canalul său de YouTube. Alex citește, desenează sau învață ceva nou mereu, fie că vorbim de o tehnologie sau ceva de interes din domeniul economiei, politicii, filosofiei, culturii sau artei.
Parcursul său tehnic a început cu un eșec. A dat la Automatică și Calculatoare și nu a reușit să intre. A făcut doi ani de Inginerie Electrică, în speranță că se va putea transfera. Nu s-a întâmplat, așa că a început să facă în paralel și facultatea pe care și-o dorise inițial. S-a înscris din nou, a dat examenul de admitere, a reușit să echivaleze anumite materii, dar nu suficiente cât să treacă de primul an. Așa că a reluat. În perioada studenției s-a concentrat în principal pe voluntariat în cadrul OSUT, loc unde l-a cunoscut pe Cristin, și undeva prin anul 3 de facultate a avut un click. A realizat că știe să lucreze împreună cu oameni, știe să socializeze, știe să își facă prieteni, dar nu i se părea că are competențele tehnice pentru o carieră în domeniu. Și atunci s-a apucat foarte serios de învățat, câte 12h pe zi, începând cu 5 dimineața. Acest obicei de învățare l-a păstrat până în ziua de astăzi.
Noi, în general, tindem să privim facultatea ca pe un loc în care mergi, vine cineva, îți oferă cunoștințe și apoi, subit, după 3-4 ani, tu devii capabil să profesezi într-un domeniu. Te vezi asemenea unei linii de producție, ei îți dau informația, tu o procesezi și gata. Și eu am avut așteptarea ca profesorul să vină la mine și el să mă învețe. Iar marea mea revelație a fost că mi-am dat seama că nu e chiar așa, nu vine nimeni, nu îmi arată niciun profesor pașii, ci universitatea trebuie privită ca un loc unde poți accesa resurse, fie că vorbim de resurse materiale sau umane. Plus că există acei profesori care îți pot deveni mentori, prieteni, și care îți pot facilita drumul către informație.
În 2017, când i-a oferit Cristin oportunitatea de a veni în firmă, aceasta era foarte mică, la începuturi. Alex a crescut odată cu acest loc. I s-a propus un internship pe iOS. Nu avea cunoștințe în acest sens, nici măcar nu deținea și nici nu atinsese vreodată un produs Apple. Chiar și acum, telefonul său personal este un Android. Dar a acceptat. Voia să învețe.
Inițial, credeam că dacă îți faci orele de muncă, citești și studiezi, îți crești skill-urile. Într-un fel, e adevărat. Doar că intervine partea de detalii, care are nevoie de alt tip de atenție și care poate fi învățată doar exersând. Și odată ce avansezi în vârstă nu mai e așa de simplu să înveți din cărți chestiuni de nuanță, pe care nu le poți anticipa, și îți dai seama abia în timp cum influențează ce ai făcut.
După examenul de licență a făcut un an pauză pentru că a mai avut un fail: a aplicat pentru un master în Suedia, la Institutul Roial de Tehnologie din Stockholm, și a fost respins. Ulterior s-a înscris la masterul de Sisteme distribuite și Rețele, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare. După primul an, având în vedere media mare, i s-a oferit șansă să obțină un double degree și să vină la Universitatea din Brussels, unde este acum.
O zi din viața mea e foarte încărcată. Se termină undeva pe la ora 9 seara. Dimineața începe cu 30 de minute de liniște, beau un ceai sau o cafea și am o perioadă pe care mi-o aloc doar ca să o respir. După care, 8 ore mă ocup de Salt & Pepper, iar apoi filmez pentru canalul de YouTube pe care l-am început în pandemie. Am adunat o echipă de 5 oameni care mă ajută, nu fac asta singur. Eu mă ocup de filmat, partea de decision making și angrenarea echipei și a proceselor. Fac acest lucru din pasiune, îmi place procesul de creație și nu mă aștept să explodeze canalul la un număr ireal de oameni. Mi-ar plăcea, recunosc, dar nu este acela obiectivul. Suntem la început, încă învățăm cu toții. Avem mici succese, chestiuni care merg mini-viral pentru dimensiunea canalului și ne bucură să vedem cum crește calitatea materialelor în timp.
În final ne-a mărturisit că nu ar da compania Salt & Pepper pe nimic. Calitatea oamenilor, onestitatea lor, faptul că ești ajutat de fiecare dată când ai o problemă, că aștepți nerăbdător momentul prânzului, ca să discuți cu colegii, să socializezi cu ei, i se pare ceva unic. Simte că aici are oportunitatea să creeze și să facă în fiecare zi ce îi place. S-a învârtit și în alte grupuri, alte cercuri de oameni și organizații, însă nicăieri nu a găsit un loc atât de bine închegat și cu valori și principii comune cu ale sale. Acesta este și motivul pentru care face eforturi atât de mari, inclusiv acum, la distanță, în contextul celor 2 masterate. Este încă la program de 8 ore, pe baricade, pentru că ține la companie și la oamenii ei.
Dacă și tu îți dorești să faci parte dintr-o echipă cool și crezi că ai bagajul tehnic necesar, aruncă o privire pe pozițiile disponibile și avântă-te cu tot curajul. Noi garantăm pentru oamenii pe care îi vei cunoaște și de la care vei învăța la Salt & Pepper.
