În anul 2015, pe majoritatea posturilor de radio din România se auzea piesa „Mă ucide ea”, a lui Mihail. Acela a fost primul lui hit, cu care a și intrat în industria muzicală românească – și, timp de un an de zile, a rămas cu piesa în top. A cunoscut „succesul” așa cum poate fi trăit el în România. S-a simțit iubit, adorat, apreciat. Privilegiat, pe alocuri. A călătorit peste tot în România, având concerte. A cântat pe scenele tuturor evenimentelor care se organizau la momentul respectiv. Apoi a lansat piesa „Who You Are”, cu care a reușit să depășească granițele țării. A devenit cel mai difuzat artist internațional în 2018. În acest punct, știa deja de mult timp că după fiecare hit nou pe care-l lansa, trebuia să mai scoată încă un hit ca să reușească să se mențină în top.
Mi s-a conturat tot mai clar ideea că nu m-am născut pentru asta. Simțeam că m-am născut pentru mai mult. Am știut că duc mai mult, că pot mai mult și că este loc de mai mult. – Mihail
De-acolo încolo, povestea s-a repetat. A început să susțină concerte pe tot teritoriul Italiei. A cântat la Verona Arena, una dintre cele mai mari scene ale lumii. Își amintește și acum că înaintea sa, au concertat cei de la 30 Seconds To Mars. Apoi, el împreună cu trupa sa au încheiat seara.
„Când Who You Are a ajuns de succes în Italia, au trecut patru-cinci ani de la conceperea sa”, ne-a spus el. Așa că după ce a susținut Concertul de Crăciun de la Vatican pentru Papa în 2018, a decis să facă câțiva pași în spate ca să adreseze modul cum se simte față de parcursul său.
Eu eram deja o altă persoană la momentul respectiv. Parcă eram în delay cu mine. Cumva, am simțit că nu sunt împăcat cu ceea ce făceam. N-am căutat banii niciodată. Ce am căutat a fost să mă simt acasă, pe scenă.
Să renunțe la muzică n-a fost niciodată o opțiune de luat în calcul pentru el fiindcă muzica a fost în permanență prezentă în viața lui. Părinții i-au insuflat pasiunea pentru muzică în copilărie, apoi l-au susținut și, ulterior, i-au îndeplinit toate dorințele pe care și le-a manifestat în ceea ce ține de muzică. I-au oferit șansa să încerce – să vadă dacă-i place sau nu, iar el le este recunoscător pentru asta. A făcut școala de pian, așa că părinții i-au luat o pianină micuță la vârsta de nouă ani cu care a experimentat mai departe. Apoi, a urmat o perioadă în care a cântat fie singur, fie ca parte din diferite trupe.
Și, într-un final, a ajuns din Republica Moldova în Cluj-Napoca, pentru a-și urma studiile la nivel de licență.
În Cluj-Napoca, am studiat artă și design. Cu toate acestea, știam că după ce o să-mi iau licența, o să-mi dedic un an din viață muzicii. La urma urmei, muzica e experiența cea mai bogată pe care am trăit-o vreodată. Muzica e mult peste a tot ce sunt eu, e un loc aparte.
În perioada studiilor, i s-a vândut ideea conform căreia ca să aibă succes în industria muzicală românească, era esențial să urmeze câțiva pași cheie, printre care: 1) să semneze cu o casă de discuri și 2) să lanseze un hit.
credit foto: Mike Nikolaev
Când a ajuns în top în mainstream-ul muzical românesc cu piesa „Mă ucide ea” a simțit pentru prima dată că, în realitate, i s-a vândut o iluzie. Atunci a apărut și sentimentul că lumea aceea e prea mică pentru el. Își dorea ceva mai măreț, mai plin de semnificație, mai real.
Am participat la diferite festivaluri în străinătate și am văzut nivelul muzical care e dincolo. M-am simțit copleșit și cu lacrimi în ochi în fața unor trupe care au cântat acolo; nu-mi venea să cred cât de multă putere are muzica. Așa am știut care este, de fapt, nivelul muzical la care-mi doresc să ajung. Îmi doream ca oamenii să vină la concertele mele și să se simtă la fel cum m-am simțit eu la concertele acelor artiști care m-au trecut prin toate acele stări, cu ajutorul muzicii lor.
Atunci a și început „provocarea” reală pentru Mihail.
Nu-i un drum ușor – cu atât mai mult cu cât noi suntem independenți acum. Uneori uiți de ce faci ceea ce faci. Uneori te pierzi ca după să-ți aduci aminte de ce ai pornit pe drumul ales. Claritatea vizavi de direcție și scop vine, cel mai adesea, în valuri. E mult mai simplu și ușor cu bani, dar e mult mai provocator fără bani, iar experiența în sine e totalmente alta. Eu o aleg pe cea din urmă.
Odată întors din Italia, a oprit tot. Contractul său cu casa de discuri a expirat, așa că n-a fost necesar să-l rezilieze. Lucrurile s-au stins într-o notă amiabilă, liniștită. N-a mai lansat nimic nou o perioadă. N-a mai susținut concerte. N-a mai avut apariții publice. A simțit nevoia să se regăsească în singurătate.
Timp de o lună, s-a retras singur în deșert în Africa.
Când m-am întors din pustiu, mi-am dat seama că vreau să renunț la tot ce am făcut până atunci din punct de vedere muzical. Dar ca să-mi dau seama încotro vreau s-o apuc de-acolo încolo, a fost necesar să mă retrag o vreme, în pădure. Și m-am retras – am mers la Tarnița. Mi-am închiriat o căbănuță, mi-am dus toată aparatura acolo, nu aveam vecini… Am stat în pădure timp de nouă luni de zile. Veneam o dată pe lună în oraș ca să mă aprovizionez. Prietenii îmi mai făceau vizite lunare, și cam atât.
Acum, își amintește perioada aceea ca fiind una foarte frumoasă din viața lui. Deși a renunțat la tot, a simțit că s-a reconectat cu sinele. A simțit că era centrat. Că a făcut alegerea care-l făcea să se simtă liniștit cu el însuși.
Când pare imposibil de realizat ce mi-am propus și realizez că n-am ce face decât să renunț la acea idee, știu că acela e momentul căruia trebuie să-i acord atenție pentru că atunci pot să-mi împing limita cu adevărat. Momentele de acea natură sunt momente-cheie în evoluția mea.
Așa se face că atunci când a revenit din pădure, în Cluj-Napoca, deja și-a finalizat de construit noul album. Chiar dacă atunci când a plecat, a făcut un pas înapoi, până la urmă s-a simțit ca un pas făcut înainte. Poate chiar mai mulți.
Odată întors în oraș, am cunoscut mulți oameni talentați. Le-am povestit despre proiect, le-am arătat albumul, piese, idei… I-am cucerit prin conceptul cu care am venit și împreună am reușit să construim niște lucruri foarte frumoase. Videoclipuri, seturi, scenarii – iar simbolistica, conceptul și twistul stăteau în spatele acestora.
A fost o perioadă care m-a format nu doar ca muzician, ci și ca artist vizual.
Și, așa, a prins contur noul său album. Albumul n-are, deocamdată, un nume stabilit – conform lui Mihail, aceasta e „mica piesă de puzzle” care-i lipsește deocamdată. E în căutarea unei denumiri de album care să întruchipeze dualitatea non-duală pe care a surprins-o el, prin fiecare piesă creată, în acest album. O denumire care să însumeze o experiență, dar care să fie și fonetică. „E atât de important cuvântul ca senzație… Eu cred că fiecare cuvânt rostit are o energie, un ceva”, ne spune el.
Chiar și așa, i-am cerut să ne povestească mai multe despre conceptul în baza căruia a fost construit albumul.
Albumul e foarte greu de descris la nivel stilistic. Mi-am depășit limitele personale și am construit niște piese pe care mi-a luat ceva timp să le înțeleg ca metrică, nuanță, formă. Prima parte a albumului descrie lumina de zi – soarele, energia masculină. A doua parte a albumului descrie lumina de noapte – intimitatea, energia feminină. Această dualitate non-duală s-a conturat în momentul în care, fiind la cabană, la Lacul Tarnița, am început să simt o atracție față de noapte și de lumina lunii. Făceam baie în Lacul Tarnița noaptea, sub lumina lunii, și simțeam frică. Îmi plăcea. Era o senzație care nu-mi era familiară pe timpul zilei.
* making off – videoclip ce urmează a fi lansat
Se spune că energia masculină se manifestă ziua, iar energia feminină se manifestă noaptea. În aceeași idee, și Mihail simte că pe timpul nopții petrecut la Lacul Tarnița a început să se conecteze cu energia feminină a sinelui său – o energie deopotrivă mai misterioasă și mai creativă. Așa, întregul proces de creare al noului album a devenit o experiență de cunoaștere personală la nivel psihologic-emoțional.
Tot ce mi s-ar fi putut părea ciudat din punct de vedere muzical până în acel moment, am decis să îmbrățișez. Am decis să merg cât de departe se poate… Am niște prieteni care lucrează în Olanda, ca producători muzicali. Când treceau pe la mine, pe la cabană, și le arătam ce am reușit să construiesc, îmi spuneau să sap și mai adânc în interiorul meu. Așa am și făcut, prin stilistică, producție, sunete. Dacă oamenilor o să le ia mai mulți ani să înțeleagă albumul, n-o să mă supăr. La urma urmei, și mie mi-a luat patru ani ca să-l pun la punct.
Inspirația muzicală a noului album vine din melodiile pe care Mihail le ascultă în mod obișnuit – muzică experimentală, care n-are un curs clar, așa cum am fost noi obișnuiți până acum. Ascultă muzică tribal-africană, uneori jazz, alteori își alege melodiile complet întâmplător. Dar întotdeauna încearcă să identifice senzațiile cu care rămâne după ce ascultă o anumită piesă.
Sunt mult mai prezent și focusat atunci când creez muzică. Când o ascult, în schimb, nu-mi solicit atenția către muzică, sunt observator, muzica e o coloană sonoră la micile momente ce le trăiesc în afara studioului. E ca și cu cititul cărților. Citești o carte faină, dar uiți de ea. Peste ani, cumva, când te găsești pus într-o anumită situație, îți amintești o idee din cartea aceea. Asta te ajută să creezi un scenariu. Așa e și cu muzica. Dacă fac o piesă până într-un punct și, deodată, nu mai știu cum s-o termin, apare din senin o metrică, linie, direcție pe care am auzit-o la un moment dat, complet pasiv, într-o altă piesă. Și mă inspiră s-o duc la capăt.
Deși albumul nu e lansat deocamdată, trei dintre piesele pe care le vom putea asculta ca parte integrantă a sa pot fi deja ascultate pe YouTube, Spotify și iTunes. Este vorba despre „Chosen One”, „MoonTalks” și „Slow Train”.
Dacă vrem să avem parte de experiența completă, putem oricând să mergem la unul dintre concertele lui Mihail și ale trupei sale, în care-și cântă piesele de pe noul album.
Când oamenii vin la un concert în care cânt melodiile de pe noul album, album care nu e încă lansat, ei nu știu piesele pe care le cânt la momentul respectiv. Pentru ei, nu-i ușor să vină la concert. Muzica mea curentă e ceva mai complexă decât ceea cu ce i-am obișnuit dinainte. E ceva mai ciudată. Și dacă e ceva ce n-au mai auzit înainte, oamenii n-au o reacție clară la concert. Dar dacă se duc acasă și, a doua zi se gândesc la concert și la piesele pe care le-am cântat, pentru mine e o victorie.
O astfel de victorie a fost pentru Mihail primul concert în cadrul căruia și-a cântat pentru prima dată piesele de pe noul album – la Electric Castle 2022, la scena HANGAR. A fost plin. A fost cu multe emoții și cu la fel de multe lacrimi. A fost, conform lui, „o experiență atât de puternică, de mare și de intensă, totul datorită oamenilor…”
Publicul voia ceva nou, ceva ce n-a mai experimentat până atunci, voia o senzație… Iar contextul – la un festival, lângă un castel, într-un hangar – ne-a permis să-l creăm. I-am simțit pe oameni complet deschiși către noi și am avut sentimentul că, fiind pe scenă, am fost primiți.
credit foto: Electric Castle
Atmosfera și muzica pe care o creează Mihail și trupa sa e o obișnuință în afara țării – în locuri precum Berlin și Amsterdam, pe unde-i mai face plăcere lui să meargă la diferite concerte. Dar e mai puțin comună în industria muzicală românească. Mihail o descrie ca fiind „muzică matură, care nu e ușor de vândut, de expus și de comercializat” – iar asta pentru că scena muzicală românească cunoaște două scenarii muzicale: ori mainstream, ori underground. El nu simte că aparține niciunuia dintre acestea două.
De altfel, aici se regăsește și motivul pentru care a ales să fie independent în acest punct. Are senzația că niciuna dintre casele de discuri din România nu-l poate ajuta pe el, personal, cu adevărat – nu acum.
Când mai merg pe la concerte prin Berlin și Amsterdam întâlnesc tot felul de comunități în care ceea ce fac eu e o normalitate. La noi, în schimb, trebuie să-mi justific constant modul de a face lucrurile – iar asta mă frustrează. Trebuie să explic de ce am ales să mă complic. Pentru mulți, nu are sens… Dar aici, am micul meu univers. Am echipa mea și mă simt confortabil acasă. De asta am ales să nu plec afară. Mi-aș dori, în schimb, să plec afară, ca după să mă întorc înapoi.
Între timp, însă, Mihail continuă să facă muzica „corectă și curată” pe care a visat întotdeauna s-o creeze. Nu vrea să mai facă „sad songs” sau „happy songs”. Vrea, în schimb, să creeze melodii care-i încurajează pe oameni să se deschidă. Muzică reală, care reflectă faptul că niciodată nu-i alb și negru, întotdeauna există nuanțe.
* scenă dintr-un videoclip ce urmează a fi lansat
Până-i găsește un nume potrivit albumului și îl lansează, aceste melodii și o experiență similară cu cea pe care le-a oferit-o celor care au participat la concertul său de la Electric Castle 2022, la scena HANGAR, își propune să ni le aducă și nouă.
Mihail și trupa sa ne dau întâlnire în 2 noiembrie, în București, la Expirat – unde vor cânta melodiile de pe noul album. Iar mai apoi, ne vor da întâlnire și în Cluj-Napoca, în Euphoria Music Hall. Urmează să anunțe data exactă a concertului, așa că până atunci, fii cu ochii pe Facebook și Instagram.
