A noua ediție a concertului caritabil de colinde românești

by | Nov 30, 2023 | Știri Cluj

Artiști reprezentativi ai scenei muzicale clujene se întâlnesc pentru a noua oară pe scena Auditorium Maxium UBB pentru a-i colinda pe clujeni în prag de Crăciun. Organizat în scop caritabil de un grup de companii clujene și susținut de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, tradiționalul Concert de colinde românești va avea loc joi, 21 decembrie, ora 19:00.

Sub bagheta dirijorului Cornel Groza, vor colinda soprana Diana Țugui, tenorul Tony Bardon, baritonul Cristian Hodrea, Corul Cappella Transylvanica și Orchestra Academică Transilvană în colaborare cu Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Pe scenă va urca, la fel ca în fiecare an, Corul de copii Junior VIP al Liceului de muzică „Sigismund Toduță” și al Operei Naționale Române din Cluj, condus de dirijoarea Anca-Mona Mariaș.

„În prag de Sărbători, suntem încântați să susținem cea de-a noua ediție a concertului caritabil de Crăciun, un eveniment care a captat inimile publicului și a devenit tradiție în urbea noastră. Sper ca toți iubitorii de muzică și pe cei dornici să aducă bucurie în viețile celor aflați în dificultate să ni se alăture în această seară specială, pentru a ne bucura împreună de tradițiile profund înrădăcinate în sufletele tuturor românilor, în cadrul celui mai festiv eveniment al Crăciunului”, îndeamnă dirijorul Cornel Groza.

Cele 14 colinde din program, minuțios prelucrate și orchestrate de compozitorul Cristian BenceMuk, sunt: „Aseară pe înserat”, „Colo sus pe lângă lună”, „În oraşul Vifleem”, „Noi în seara de Crăciun”, „Astăzi S-a născut Hristos”, „Iată vin colindători”, „Scoală gazdă din pătuț”, „Noi umblăm să colindăm”, „Steaua sus răsare”, „Nouă azi ne-a răsărit”, „Din an în an”, „Mărire-ntru cei de sus” (primă audiție), „Sus la poarta raiului”, „Moș Crăciun”

Compusă special pentru concertul din acest an, colinda „Mărire-ntru cei de sus” (din culegerea „Melodien der Rümanischen Colinde”, realizată de Béla Bartók) este colinda cu numărul 28 în seria de prelucrări vocal-simfonice care au fost realizate de-a lungul anilor pentru acest eveniment.

„Este o colindă veselă și antrenantă, iar prelucrarea a încercat să potențeze la maximum bucuria Crăciunului, cea mai iubită dintre sărbătorile creștine de peste an, bucuria pură și deplină a prezenței lui Dumnezeu alături de oameni sub chipul senin și luminos al unui copilaș”, spune compozitorul Cristian Bence-Muk, conf. univ. dr. și decan al Facultății Teoretice din cadrul Academiei de muzică „Gheorghe Dima”.

Amfitrionul evenimentului va fi Marius Constantinescu, jurnalist și prezentator al emisiunii „Ediție limitată” de la TVR 2. Fondurile adunate din vânzarea biletelor se vor dona și anul acesta Asociației „Christiana” Cluj, care acordă asistență medicală și educativă pentru peste 300 de copii orfani sau proveniți din familii dezorganizate.

Biletele pentru concert pot fi cumpărate doar online, de pe iabilet.ro și din rețeaua iabilet.ro. Prețurile biletelor sunt: 60 de lei pentru adulți, 40 de lei pentru studenți și adolescenți cu vârste între 14 și 18 ani, și 20 lei pentru copii cu vârste între 6 și 14 ani. Copiii de 1-5 ani vor avea acces gratuit la spectacol, în condițiile în care vor fi ținuți în brațe de părinți.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This