Audiția

AUDIȚIA

de Alexander Galin
cu un prolog de Ionuț Caras
traducere de Liudmila Szekely Anton
regia: Ionuț Caras
scenografia: Zsófia Gábor
design grafic: Cristian Luchian
prop artist: Vlad Mureșan
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:

Nina: Sânziana Tarța
Varvara: Irina Wintze
Katia: Diana Buluga
Liza: Diana Ioana Licu
Tamara: Adriana Băilescu
Olga: Angelica Nicoară
Albert: Radu Dogaru
Tetzudzin Aoki: Salomeea Rusu
Boris Karnauhov: Matei Rotaru
Vasili Bok: Miron Maxim
Viktor Puhov: Radu Lărgeanu
regia tehnică: Vlad Negrea
operatori lumini: Mădălina Mânzat, Andrei Mitran
operator sonorizare: Vasile Crăciun
sufleor: Irina Barbir

Recomandare de vârstă: 16+

𝗟𝗮 𝗦𝗮𝗹𝗮 𝗠𝗮𝗿𝗲

Un comic amar și exploziv…
Suntem în anii ’90, într-un oraș rusesc de provincie, în care cenzura și rutina dezumanizantă a comunismului a fost brusc înlocuită cu golul și debusolarea produse de un capitalism dezrădăcinat, cu efect de tăvălug în viețile oamenilor de rând. Două fete și patru femei, rămase fără serviciu, se întâlnesc în holul înghețat al unui cinematograf unde așteaptă, febrile, să participe la Audiție. Marea Audiție care le promite câștigarea libertății, valorificarea frumuseții și a talentelor lor, speranța unui trai mai bun departe de mizeria și nefericirea de acasă. E un act de revoltă, de emancipare, pentru fiecare dintre personajele feminine în felul său: frumoasa pseudo-artistă Olga nu mai acceptă înșelarea sfidătoare a soțului ei, inteligenta intelectuală Nina fuge de o căsnicie marcată de depresie și de sărăcia adusă de disponibilizări, frusta Tamara nu mai suportă umilințele și violența conjugală, iar experimentata Varia încearcă să-și răscumpere fetele vândute rușilor printr-o nouă vânzare străinilor. Dar pe cât e de serios și de justificat acest act de independență, pe atât e de comică și ridicolă oferta artistică amatoricească pe care o propun, stârnind mila japonezilor interesați de tinere stripteuze dezinhibate, și nu de biete femei dezabuzate. Spațiul neprimitor al cinematografului devine pe rând sală de audiții, confesional fără voie, arenă de înfruntare a soților, dar și cerc al împăcărilor finale. Iar noi, recunoscând marea și cruda istorie în micile lor istorii personale, râdem împăciuitor, râdem exploziv, râdem amar, pentru că din nou și din nou, cei care au crezut în posibila schimbare au fost și sunt păcăliți.