Inainte de a face recenzia concertului The Mono Jacks de aseară, cred că ar fi nevoie să prezint scurta poveste a lui Pick şi Pock. Si frumoşi şi deştepţi şi devreme acasă, micii Pick şi Pock erau uşor obosiţi de monotonia celor patru pereţi de acasă. Mai dă-i un joc mic, mai mănâncă un sandwich hand-made, mai o poveste la o cafea mult prea dulce şi totuşi… orele nu treceau. Cu marea ambiţie de a-i da zilei care se afla pe trecute o şansă de a-şi câstiga un loc cinstit în rangul amintirilor clujene, cei doi au decis să facă o mică ieşire la o bere scurtă. Eh, şi unde poate ieşi un tânăr pletos cu uşoare porniri de ,,rocker” decât în “Circul Zburător”? Concert “The Mono Jacks”- eh… hai că merge, că doar Ab4 a fost ce a fost! Si totuşi: urcarea pe scenă se amâna la infinit şi în ochii lui Pick şi Pock se putea întrezări o mică urmă de resemnare şi de acceptare a mediocrităţii zilei precedente. Scurte priviri interesate către “masa artiştilor” amestecate cu uşoare emoţii legate de prezenţa lui Doru apoi din nou tăcere.
Hai că încet lucrurile se puneau în mişcare, artiştii se echipau şi în curând vocea inconfunabilă a solistului a umplut camerele oscure ale localului. Uşor interesaţi/dezinteresaţi, cei doi au preluat un loc marginal, lăsând mulţimea de tinere fane să se exteriorizeze după bunul plac. Si totuşi ceva s-a întâmplat! Cei doi şi-au pierdut vocea, puterea de a se mişca, stând cu ochii imobilizaţi către scenă. Ceva se petrecea, acolo, sub tricourile colorate, sub pielea cu uşoare urme de bronz de astă vară. Emoţii provocate de puterea empatiei se răsfrângeau asupra întregii firi. Versurile cădeau peste ei, lăsând de fiecare dată o mică pocnitură în urma lor. Linia melodică de o compozţie impecabilă îi scoatea cu forţa din propria stare, transformându-I pentru o o scurtă clipă. Undeva ceva în ei s-a deschis… ceva le spunea că există unii oameni care reuşesc să dea SENS acelui tot. Oho! Şi cum erau! Coborârea artiştilor de pe scenă i-a compleşit pur şi simplu, rămânând, citez, toată seara ca “trâzniţi” de ceea ce s-a întâmplat. Si vai! Ce trebuia să afle toţi din jurul lor asta! Si cum gradul de alcoolemie provoacă amnezii de scurtă durată, nici nu se termina povestea că o lua din capăt, acasă pe prietenul Youtube nici nu dădea Doru ultimul acord că trebuia să îl reia pe primul. Da! O seară într-adevăr solicitantă… pentru artişti, dar în primul rând pentru prietenii Pick şi Pock, care nu au avut bani de acelaşi număr de bere ca cei doi tineri. Momentan cei doi se aflăîn siguranţă… în lumea viselor şi visurilor, probabil alături de idolul lor mare, dar sincer… e puţin înspământător gândul trezirii noilor fanatici!
Aşa! Acum pot începe recenzia! Trupa “The Moono Jacks” a fost înfiinţată în 2008, din iniţiativa lui DoruTrăscău, fostul şi marele solist de la Ab4. Spre surprinderea tuturor însă abordarea lor muzicală nu seamănă de fel cu cea a fostei trupe, artiştii peferând indie rock-ul prea bine cunoscut pe meleagurile autohtone. Notabilă este eleganţa compoziţiilor, fiecare având o linie muzicală impecabilă, cu versuri foarte bine corelate şi o transpunere deosebită care dă dovadă de capacităţile fiecărui artist în parte. Primul single al trupei, “Maria” a fost lansat în februarie 2010 şi s-a bucurat de un succes fulminant în topurile Radio Guerilla. Lansarea digitală a albumului “Now in Stereo” în clubul bucureştean “Control” a fost un eveniment foarte aşteptat de mulţi fani entuziaşti. Pentru cei interesaţi, el poate fi descărcat de pe themonojacks.bandcamp.com. (Si eu sincer vă recomand descărcarea albumului, şi asta din postura unui om care de obicei fuge de indie rock cât îl ţin picioarele.) Despre album: el este un produs 100% independent, creat şi finanţat de către membrii trupei. Povestea interesantă a copertei este legată de “Decât o revistă”, în care s-a făcut un concurs pe temă, fotograful şi desginerul ales de artişti devenind Cătălin Precup. Cele 9 piese abordează teme foarte variate pe ritmuri foarte clar definite, drept dovadă fiind cele 3 succese răsascultate pe Guerilla: “Come back Girl”, “Maria” şi “Push the Pedal”. “My all time favourite-ul” recunosc că este trista, romantica, dramatica, profunda, “tot-ce-vrei-tu-ua” primă piesă, care sincer are efect imediat de piele de găină. (da! Recunosc- sunt tipă la faza asta!) Pare a fi o creaţie completă, o piesă din care nu ai poate scoate nici măcar un ton, la fel cum nu ai putea să adaugi nici măcar o modulaţie. Surpinzător dar adevărat…. piesa pare a fi şi preferata lui Pick şi Pock, cei doi adormindu-şi aseară capul în aştenutul moale de acasă pe “Come back girl… come back.” Mici “cute-alăi” ce sunt ei!
Denisa Seician
Galerie foto:
Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr