Ursus Evolution – ziua #1 cu Les Elephants Bizarres / E.M.I.L. / Luna Amara / Cargo / Parazitii / Zdob & Zdub
Dupǎ cum ne-a obişnuit în ultimele weekend-uri, vremea nici de data asta nu a reuşit sǎ ne înşele aşteptǎrile: norii grei s-au lǎsat asupra Pieţei Unirii, ameninţând sutele de capete coafate cu ploi torenţiale. In cazul acesta nici sutele de umbrele colorate nu puteau ameliora situaţia pentru cǎ vântul bǎtea dintr- parte, din cealaltǎ, din faţǎ, spate, dedesubt (şi din orice altǎ direcţie mai cunoaşteţi).
Totuşi nimeni nu renunţa. Scena promiţǎtoare aştepta artiştii zilei #1 la Ursus Evolution. Sub motto-ul “Trǎieşte evoluţia muzicii româneşti” organizatorii au avut ambiţia de a realiza, dupǎ pǎrerea mea, un eveniment în aer liber cu intrarea gratuitǎ, calitativ superior faţǎ de cele la care am fost prezentǎ în ultimii 4 ani. Strǎduinţa lor nu s-a oprit doar la invitarea unor artişti de nişǎ foarte buni, ci s-a putut observa şi în toatǎ organizarea evenimentului: chioşcuri în forme de doze aşteptau degustǎtorii de bere autohtonǎ, aceştia putând mai apoi sǎ o savureze pe aceasta la una dintre mese cu logo-ul Ursus şi poate sa îşi cumpere şi un hot-dog. Scena, de altfel foarte bunǎ, cu un background care permitea proiectarea de visual-uri potrivite luminii şi fumurilor, a fost plasatǎ în aşa fel, incât piaţa s-a putut umple, iar cei mai puţin implicaţi puteau urmǎri evenimentul de pe terasele Bulevardului Eroilor. Camerele video înregistrau evenimentul, difuzându-l atât pe cele douǎ ecrane mari amplasate în dreapta şi stânga scenei, cât şi pe site-ul oficial Ursus, care este un foarte bun exemplu de strategie de promovare online.
Cu mici întârzieri, cauzate de ploaie, au urcat pe scenǎ primii artişti ai serii: Les Elephants Bizzares. Formaţi în anul 2007, ei sunt consideraţi de Radio Guerilla un foarte bun exemplu de indie-rock şi pop. Intr-adevǎr cunoscuţi au devenit însǎ prin apariţia lor ca trupǎ de deschidere la artişti precum “We Have Band” şi “The Haunts” din Marea Britanie, “A-Lix” din Argentina/Franţa şi “Asleep In The Park” din Austria. Un mic apogeu al carierei lor a reprezentat prestaţia lor de la B’ESTFEST. In anii urmǎtori au fost nelipsiţi la Stufstock, Funk Rock Hotel şi Underlondon. Piesa lor “Hello says the devil” a ajuns pe locul 1 la City Fm în topul celor mai bune piese româneşti iar “Have No Fear” a fost difuzat timp de 2 sǎptǎmâni în heavy rotation pe Radio Guerilla, unde a ajuns sǎ fie şi pe locul 2 în topul internaţional. Cântând piese din albumul lor “Hello!”, artiştii au reuşit sǎ deschidǎ evenimentul într-un mod foarte jucǎuş.
Dacǎ însǎ la Les Elephants Bizzares mai picura din când în când, la E.M.I.L (Emo Man in Love, dupǎ cum s-au descris ei amuzaţi în interviul dat) ploaia “ciuruia” de-a dreptul, în aşa fel, încât s-ar fi putut “sǎ-ţi spargǎ caaaapul!”. Aşteptaţi de noi toţi cu mult entuziasm, dat fiind faptul cǎ nu prea obişnuiesc sǎ dea pe la Cluj, artiştii nu s-au lǎsat descurajaţi de ploaie, de pelerine, de vânt, de urât; ei cultivând “vise interzise de lege” împreunǎ cu cei care au avut curajul de a lǎsa totul deoparte şi sǎ sarǎ! sǎ saaaaaaarǎ! sǎǎǎǎǎǎ sarǎ! Sarǎ! Sarrrǎ! Cu piese din cele 3 albume “Cocktail Verde”, “Rom, Fum şi Vanilie” şi “Stiu, ţi se pare absurd” punk rock-ul lor nu a lǎsat nici o umbrelǎ nemişcatǎ.
Luna Amarǎ, singura reprezentantǎ a scenei muzicale din Cluj, a pornit pogo-ul în rândul bǎrbaţilor bǎrbaţi! Cu piese precum “Dizident”, “Albastru” şi “Roşu aprins” au reuşit atât sǎ trezeascǎ romantismul pesismist al tinerelor în Converşi cât şi rebeliunea faţǎ de sistem al pleţoşilor cu pieptul gol. Nu cred cǎ mai au nevoie de o prezentare, pentru cǎ cel puţin aici, în Cluj (dar nu numai) şi-au câştigat un renume. Punct.
Soarele a ieşit de printre nori şi era pe apuse, când au apǎrut cei de la Cargo pe scenǎ. Deşi trebuie sǎ recunosc cǎ nu prea fac parte din scena rock-ului old school şi nu am urmǎrit pânǎ acum neapǎrat sǎ particip la concerte susţinute de ei, apariţia artiştilor m-a emoţionat uşor. M-am simţit mutatǎ în deceniul trecut, când eu, jucându-mǎ cu papaleaşcǎ, vedeam cum veneau la vǎrul meu prietenii lui supǎraţi pe viaţǎ, toţi în piele neagrǎ (vara pe 35 de grade), toţi pletoşi, toţi pe motocicletǎ, toţi cu Cargo în urechi. Imi amintesc exact cum stǎtea acolo, mǎ uitam din groapa mea de nisip, aşa ca în filmele hollywoodiene, în sus la ei şi îmi ziceam: “Când mǎ fac eu mare voi fi ca voi!” Eh…sunt morcoveaţǎ, coloratǎ şi distratǎ de viaţǎ, dar uite… mai sunt momente în care cred cǎ pielea neagrǎ nu mǎ va ocoli nici pe mine. Cei aproape 20 de ani de muzicǎ au fǎcut din artişti o emblemǎ a rock-ului românesc, fapt dovedit şi de sutele (sau miile?) de oameni care ştiau ba vers de vers, ba unele piese, ba unele refrene, dupǎ bunul exemplu al anului trecut, când la acelaşi festival 20.000 de fani au fredonat alǎturi de roackerii
bǎtrâni “Ploaia”.
Atmsofera s-a schimbat puternic odatǎ cu urcarea pe scenǎ a Paraziţiilor, de altfel destul de des prezenţi la festivalurile clujene. Totuşi, de data asta, parcǎ totul se potrivea: muzica, prezenţa scenicǎ (coloratǎ prin prezenţa celor doi entertaineri în chipul a doi bǎrbaţi mai voluminoşi), calitatea sunetului, luminiile, visual-urile din fundal şi…cum ar putea fi altfel? Reacţiile publicului. Hai cǎ le-am arǎtat poliţiştilor semnul de salut, ne-am supǎrat pe politicieni puţin, pe “şmecherii” cu Gucci şi Versace, ne-am plimbat pe Dorobanţi cu degetul din mijloc ridicat în sus! sus! şi ne-am uitat de sus la tot ce mişca. Dar cum spune şi albumul lor din 2010, “Tot ce e bun tre’ sǎ disparǎ”, aşa cǎ dupǎ mai puţin de jumǎtate de orǎ şi hip-hop-erii şi-au luat la revedere.
Reţeta magicǎ Ursus însǎ a fost de abia atunci scoasǎ din sertarul din pivniţa bunicului, când şi-au fǎcut apariţia pe scenǎ moldovenii noştri de la Zduob şâ Zduub. Of! Mai are rost sǎ descriu atmosfera? Cred cǎ oricine a participat vreodatǎ la un concert de-al artiştilor folk-punk ştiu ce înseamnǎ o horǎ româneascǎ, un jucat de glezne pe cinste şi un dat din cap dureros (mai ales dimineaţa de dupǎ). Bis-urile cerute de public pǎreau sǎ nu dea roade, când deodatǎ, stând sǎ se facǎ verde la trecerea de pietoni s-a auzit un prim acord, dupǎ care am fost pur şi simplu cǎrata de mulţime înapoi în Piaţǎ, unde am mai putut asculta o piesǎ. Apoi… m-am lǎsat şi am fost lǎsatǎ în sfârşit sǎ merg acasǎ. Salut pe aceastǎ cale amicii mei Coldrex-işti!
Denisa Seician
Galerie foto:
Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr
