De vazut in Cluj

Parcul Sportiv Universitar “Prof. Dr. Iuliu Hațieganu”

Parcul Sportiv Universitar “Prof. Dr. Iuliu Hațieganu”, situat pe malul Someșului, a fost înființat între anii 1930  – 1932, la inițiativa distinsului om de știință, pedagog și mare iubitor al sportului, prof. Univ. dr. Iuliu Hațieganu. Acesta a finanțat întreaga lucrare atât din propriile venituri, cât și din subscripție publică, în memoria unicului său fiu, care a murit la vârsta de 8 ani. Astfel, pe o suprafață de 25 ha a fost creat sub observarea și îndrumarea atentă a profesorului Parcul Sportiv, care oferă tinerilor și persoanelor de orice vârstă posibilitatea de a face sport, mișcare sau o plimbare în mijlocul naturii.

Proiectul, premiat la “Expoziția de arhitectură sportivă” de la Jocurile Olimpice din Berlin, a fost unul modern și generos, care a dus la crearea unui spațiu plin de elemente benefice pentru fiecare categorie de vârstă. Din suprafața totală de 25 ha, 2/3 reprezintă spații verzi cu alei, rabate și rondouri plantate cu flori, arbori și arbuști. În trecut, pe lângă poarta de lemn de la intrare, lucrată de meșterul Petru Neagra a Ciutului din Albac, a fost prezentă și o biserică de lemn, construită în stil maramureșean, dar care a ars în 1990. În perioada interbelică, lăcașul de cult a adunat la slujbele religioase, desfășurate în perioada sărbătorilor tradiționale, multe generații de studenți.

La început s-a construit o sală de atletism cu pista de 60 m și 8 culoare, la care s-a adăugat actuala sală de jocuri “Vasile Geleriu”. În 1996 a fost inaugurată noua și moderna clădire a Facultății de Educație Fizică și Sport, iar în 1997 se realizează o pistă modernă din material sintetic pentru atletism.

În anii `80, a fost simțită nevoia unui loc de cazare, astfel că a fost construit blocul de garsoniere “Juventus”, destinat cazării sportivilor, dar și pentru diferite disponibilități de cazare ale universității. În anii `90, în jurul vechii cabane de lemn, care găzduia atleții, au fost construite spații de cazare moderne, cu un restarant studențesc în incintă. Impunătorul și modernul cămin cu 9 etaje “Universitas Student House” a fost inaugurat în octombrie 2003, fiind destinat cazării studenților străini veniți la studiu în cadrul Universității Babeș Bolyai prin programale “Socrates” și ”Ceepus”, cât și a lectorilor străini veniți prin acorduri bilaterale și a diferiților invitați.

În prezent, Parcul Sportiv Universitar “Prof. Dr. Iuliu Hațieganu”, pune la dispoziția studenților și iubitorilor de activități sportive o sală de jocuri sportive, o sală de aerobic, o sală de atletism, o sală de forță, o sală de masaj, o pistă de atletism acoperită cu material sintetic, 2 terenuri de fotbal cu gazon și unu cu zgură, 1 teren de rugby, 1 teren de minifotbal cu suprafață sintetică și nocturnă, 11 terenuri de tenis cu zgură, 2 terenuri de tenis cu bitum, o platform cu bitum și vestiare. Bazele sportive se pot închiria pe tot parcursul anului, iar studenții și angajații universității beneficiază de reduceri.

Articol realizat cu ajutorul echipei ClujTravel.com

surse foto: citynews, ubb, jurna

Parcul Sportiv Universitar “Prof. Dr. Iuliu Hațieganu”
Str. Pandurilor, nr. 7,
tel.: 0264-429788, 429787, 584315,
fax.: 0264-429798, 428010;

ClujLife - Te scoate din casă

No comments

You can be the first one to leave a comment.

Post a Comment

Ultimele articole

Evenimente viitoare

Sat 23

Maitreyi Devi. Povestea adevarată

10 February, 10:00 am - 23 February, 10:00 pm
Sat 23

Expoziția anuală a Breslei Barabás Miklós – grupul de la Cluj

20 February, 10:00 am - 24 February, 5:00 pm
Sat 23

Design For Difference — World IA Day 2019

23 February, 10:00 am - 6:00 pm
Sat 23

Expoziție Alua Tebenova – La femme nomade

23 February, 10:00 am - 5:00 pm
Sat 23

Brunch cu viniluri #4 @ Vorbe

23 February, 11:30 am - 3:00 pm

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.