#Reactor – Noiembrie 2014

Home $ Articole $ #Reactor – Noiembrie 2014

by | Nov 3, 2014 | Articole

Prima toamnă a Reactor de creație și experiment se încheie, cum e și normal, mai bogată decât a început: o nouă premieră, Turandot în imperiul șoaptelor, urcă numărul producțiilor proprii la două; Festivalul Temps d’Images poposește și pe la noi, cu un atelier interdisciplinar despre Realitățile lumii de azi, susținut de Alexandra Badea, dramaturgă și regizoare care trăiește, scrie, montează, predă și e premiată în Franța; tot în cadrul Temps d’Images se va juca și Doggystyle, spectacolul despre oameni și câini al gălățenilor de la Social Act Theatre.
Pentru amatorii de artă avem, în 14 noiembrie, Ne/liniștea, expoziția de grafică a lui Lucian Szekely Rafan, iar pentru iubitorii de muzică, Sound Reactor propune Live Toys, un eveniment muzical inedit, rezultat al colaborării dintre Csergö Dominic și Cristian Ciceu, doi artiști din trupe diferite – în seara zilei de 21. Just Push Play, își ține cei patru improvizatori în priză, cu două reprezentații consecutive, în 15 și 16 noiembrie.
Finalul lunii ne prinde cu o serie de spectacole proprii sau invitate. În seara de 27, cu Origin: teatru imaginar, cei de la Cercul Întreg ne propun un spectacol de tip happening, iar în 29, Create.Act.Enjoy joacă un one-woman show al controversatei Sarah Kane. Și, bineînțeles, continuăm să jucăm cele două spectacole în coproducție cu Asociația Reciproca: Poker, după romanele lui Bogdan Coșa, în 22, și 9 din 10, în versiunea nouă, în 28 noiembrie, dar și prima noastră producție proprie, În 4D, teatru cu dragoste de/și filme, în data de 23.

7-9 noiembrie, ora 10:00-17:30
REALITĂȚILE LUMII DE AZI
Atelier interdisciplinar în cadrul Festivalului Temps d`Image
susţinut de Alexandra Badea

7 noiembrie, ora 18:00
DOGGYSTYLE
spectacol în cadrul Festivalului Temps d`Image

Regie: Radu Horghidan și Florin Toma
Scenariu: Radu Horghidan
Cu: Petronela Buda, Florin Toma, Vlad Ajder, Radu Horghidan
O producție Social Act Theatre

14 noiembrie, ora 19:00
NE/LINIȘTEA
Expoziție de grafică – vernisaj
Artist: Lucian Szekely Rafan

15, 16 noiembrie, ora 19:00
JUST PUSH PLAY
spectacol de improvizaţie
Cu: Dragoş Muscalu, Bogdan Bob Rădulescu, Rob Pavicsits şi Matei Rotaru

21 noiembrie, ora 19:00
LIVE TOYS
concert – improvizaţii jazz ambientale
Cristian Ciceu – chitare, electronics, kalimba, helix bowl
Csergö Dominic – tobe, wavedrum, percuţie

22 noiembrie, ora 19:00
POKER
după romanele Poker și Poker. Black Glass de Bogdan Coșa
spectacol de teatru
Dramaturg: Adriana Hăgan
Regia: Leta Popescu
Cu: Valentin Oncu, Paul Socol, Doru Taloș

23 noiembrie, ora 19:00
ÎN 4D
spectacol de teatru
De Alexa Băcanu
Regia: Ovidiu Caița
Cu: Raluca Mara, Oana Mardare, Valentin Oncu, Doru Taloș

27 noiembrie, ora 19:00
ORIGIN: TEATRU IMAGINAR
spectacol de tip happening
iniţiat de Cercul Întreg
Cu: Bogdan Octav Rackolcza, Irina Bardoczi, Victor Nicolae Ciobanu şi Matli

28 noiembrie, ora 19:00
9 DIN 10
spectacol de teatru
Dramaturgia: Ana Cucu-Popescu
Regia: Leta Popescu
Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș
O producţie a Asociaţiei Reciproca în colaborare cu Reactor

29 noiembrie, ora 19:00
4.48 PSIHOZĂ
spectacol de teatru
De Sarah Kane
Cu: Raluca Lupan
Regia: Alexandra Felseghi
O producţie Create.Act.Enjoy

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!