Primii artiști anunțați pentru MOX 2016

Festivalul celor trei apusuri împlinește 5 ani de zile în 2016. Evenimentul care a pornit de la o zi de naștere la munte a adus împreună 2500 de participanți în vara anului 2015. MOX (Music Outdoor eXperience), un eveniment ce se desfășoară într-un loc ce îți taie respirația, este primul festival cu obiectiv turistic din România ce și-a propus să combine un festival de muzică electronică cu o excursie de relaxare la munte, corturi, hamace, leagăne, ateliere, waterslide, biciclete, apusuri la 1000+ m altitudine, competiții, aer curat, distracție și voie bună, și asta a și făcut.

Blanilla, Missile, Satellites, Dodo, Zo, Cris, N.Ser, Beat Junkz, Greenblack, Alex One, Vlad Bretan, S-t-phan sunt primii artiști anunțați. 5 ani de MOX vine cu surprize pentru participanți: trupe live, două scene (Main Stage, Lost in the woods), ateliere noi, activități noi și multe altele.

Dorind să promoveze zonele montane din județul Cluj și nu numai, tinerii organizatori și-au propus ca odată la 3-4 ani să schimbe locația evenimentului. Pentru că acolo s-a născut, primele 3 ediții au avut loc pe dealurile din comuna Măguri-Răcătău. Anul acesta a avut loc prima ediție în care festivalul și-a schimbat locația și s-a mutat pe platoul de la Buscat Ski&Summer Resort, Vârful Buscat.

Festivalul va avea loc în perioada 28 – 31 iulie 2016, iar biletele se vor pune în vânzare începând cu luna Februarie 2016. Camping-ul va fi gratuit pe toată perioada festivalului.

Comentarii:

Sus