Concert de Compozitori Contemporani @ Academia de Muzică

Home $ Articole $ Concert de Compozitori Contemporani @ Academia de Muzică

by | May 20, 2016 | Articole

Concert de compozitori contemporani elveţieni şi români

Aansamblul clujean de muzică contemporană AdHOC va interpreta o selecţie de lucrări de compozitori români şi elveţieni. Programul alătură creatori foarte tineri compozitorilor deja consacraţi şi oferă un număr mare de prime audiţii. Alături de piesele semnate de Heinz Holliger – neîndoios unul dintre cei mai faimoși muzicieni contemporani ai Elveției, compozitor și oboist de talie mondială – și de mai tânărul Stefan Wirth, la rândul său admirabil compozitor și interpret, programul cuprinde creații ale unor autori ce sunt sau au fost activ implicați în istoria Academiei Sighișoara: de la profesorii Roland Moser și Adrian Pop, profesori-mentori ai clasei de compoziţie fondate de către Asociaţia „Cultura Viva” la recomandarea doamnei profesor Doina Rotaru de-a lungul mai multor ediții, la creatori ai generației tinere, ce au particiat în postură de cursanți sau invitați, și care acum se impun tot mai mult atenției prin valoarea lucrărilor lor: Tiberiu Herdlicska, Aurelian Băcan sau foarte tânărul Aleandru Mihalcea. La finalul serii, o lucrare a compozitorului clujean Cristian Bence-Muk, special  scrisă pentru acest concert.

Recitalul va avea loc în studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” de la ora 19, intrarea este liberă. Sub conducerea muzicală a dirijorului Matei Pop, vor interpreta:  Raluca Ilovan – flaut; Adrian Cioban – oboi; Aurelian Băcan – clarinet; Radu Dunca – vioară; Ovidiu Costea – violă; Vlad Rațiu – violoncel; Eva Butean – pian; Emil Simion – percuție.

Evenimentul face parte din turneul de promovare a Academiei Sighișoara, școala de vară și festivalul de muzică de cameră aflat la cea de a 23-a ediție în acest an. Organizată la inițiativa violonistului și pedagogului Alexandru Gavrilovici, Academia Sighișoara găzduiește anual, în perioada 1-14 august, tineri muzicieni din întreaga lume care beneficiază de atenția și îndrumarea artiștilor și dascălilor consacrați din Elveția, Germania, Austria, Spania și nu în ultimul rând România. În primele două săptămâni ale lunii august, publicul meloman din Sighișoara va putea lua parte la concertele din cadrul Academiei, susținute deopotrivă de artiștii invitați și studenții participanți la cursuri.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!