Fapte vitejEȘTI @ Fabrica de Pensule

Home $ Articole $ Fapte vitejEȘTI @ Fabrica de Pensule

by | Sep 24, 2016 | Articole

Fapte vitejEȘTI | Linia de producție pentru copii
Sala Studio, etajul întâi

Ce este frica? Ce înseamnă să fii curajos?
Noi, adulții de pe scenă, cei care primim aplauze și suntem în lumina reflectoarelor, ne-am temut de aceleași lucruri de care se tem azi copiii din public, ba ne temem până în ziua de azi. Și ne vom teme și mâine, dar mai puțin.
Plecăm de la frici ușor de recunoscut: frica de păianjeni, frica de apă, frica de întuneric și, după ce am recunoscut bine senzația, ne apropiem de fricile pe care mai greu le menționăm la întrebarea ”De ce te temi?”
Vorbim în imagini și muzică despre teama de a-i pierde pe cei dragi, teama de schimbare, teama de a greși, teama de a nu te integra între ceilalți, de a fi respins, teama că nu vei fi niciodată bun la toate, iubit de toți, copilul perfect, cu totul lipsit de orice defect.
După spectacol, invităm copiii la o discuție, pentru a le oferi ocazia de a procesa ceea ce au văzut și trăit în timpul reprezentației.
Discutăm împreună despre ce ne sperie, cu cine putem vorbi despre asta, ce facem pentru a ne depăși fricile.
Copiii desenează lucrurile de care se tem pe bilețele, pe care noi le păstrăm în borcănele, în recuzita spectacolului.

fapte-vitejesti

ECHIPA:
Ruxandra Coman
Paul Dunca
Selma Dragoș
Smaranda Găbudeanu
Cristina Lilenfeld
Răzvan Rotaru
Muzică originală, sunet și muzică live: Marian Câțu (Rufi) & George Turliu
Light design: Alexandros Raptis

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!