Cum a fost la concertul simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” – dirijor David Crescenzi

Vineri seara, în data de 10 noiembrie, am avut întâlnire cu muzica bună. Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania,” dirijată de David Crescenzi, a strâns iarăși admirația publicului din sala Auditorium Maximum. Atunci când asist la un spectacol reușit, nu știu niciodată de unde aș putea începe să vă povestesc, fiindcă îmi e teamă să nu uit un detaliu esențial. Cred că veți realiza ce emoții minunate au reușit să transmită muzicienii, dacă vă ofer următorul exemplu personal: am ajuns la concert stresată de un proiect pentru facultate, dar am plecat cu un zâmbet larg, exclamând “Mai vreau!”

Mă bucur de fiecare dată când intru în Auditorium Maximum și observ cât de numeroasă este lumea prezentă. Acest lucru demosntrează cât sunt de plăcuți membrii filarmonicii, dar și faptul că muzica clasică este încă „în vogă,” chiar dacă numai pentru o anumită categorie de public. Mă așez și eu pe scaunul meu, iar în următorul minut singurele lumini care rămân aprinse sunt cele de pe scenă. Aceasta este invitația pentru artiști să înceapă spectacolul.

În aplauzele noastre, muzicienii iși ocupă locurile, urmați de dirijor. Schimbă câteva priviri scurte, prin care se asigură că toată lumea e pregătită, apoi muzica umple întreaga sală. Ritmul e vesel și îți transmite vibrații pozitive. De fapt, aș putea lega întreg spectacolul de acest sentiment al fericirii, iar în paragrafele următoare veți înțelege de ce. Prima compoziție pe care orchestra a interpretat-o a fost uvertura operei „Căsătoria secretă” de Domenico Cimarosa. Mi-am imaginat începutul ca un „aperitiv” gustos, o introducere pentru ce avea să urmeze.

Au trecut numai 30 de minute, dar deja nu mă mai gândeam la problemele mele, ci la universul muzicii. Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” are acest dar de a te introduce într-o altă lume, după câteva acorduri cântate. Deliciul spectacolului au fost cei doi flautiști, Raluca Adina Ilovan și Alex Rebreanu, care au intrat pe scenă în a doua parte a concertului. Ajutați de colegii lor, aceștia au interpretat Concertul pentru două flaute în Sol major, G 1077, compus tot de Domenico Cimarosa.

De această dată, o parte dintre membrii orchestrei s-au retras, căci accentul a căzut mai mult pe cele două flaute. Am urmărit și ascultat un dialog între violoniști și flautiști. Raluca și Alex interpretau câteva măsuri, care apoi erau reluate și amplificate de instrumentele din spatele lor. Acești oameni au reușit să transmită bucuria pentru muzică și viață. Cel mai mult, însă, mi-au plăcut părțile în care cântau doar cele două flaute, căci semănau cu trilurile păsărilor. Într-un duet, nu e mereu ușor să te sincronizezi cu partenerul tău, dar instrumentiștii noștri s-au descurcat de minune.

După ce flautiștii s-au retras în aplauzele noastre, a urmat partea finală a concertului. Simfonia nr. 2 în Re major, op. 36 de Ludwig van Beethoven a adus o schimbare spectacolului, căci veselia din primele două compoziții s-a transformat într-o notă gravă. Numai muzical vorbind, căci artiștii și-au păstrat înfățișările zâmbitoare. Din locul meu, am putut să observ mimica dirijorului. Nu a trădat altceva decât fericirea de a se afla în fața orchestrei și de a-i coordona pe fiecare în parte. Cu siguranță a repetat mișcările de zeci de ori, dar nu și-a pierdut entuziasmul.

Simfonia nr. 2 a fost genul acela de compoziție alertă, care te trezește din somn. Finalul îți captează toată atenția, căci ritmul crește încetul cu încetul, până când ai impresia ca s-a dezlănțuit o furtună. Toate instrumentele se armonizează, dar ultimele note prelungite anunță finalul. Este rândul publicului să încânte orchestra cu muzica creată de aplauzele lor. Nu sună la fel de melodios, dar reprezintă ceea ce putem oferi în urma unui concert așa reușit.

M-am tot întrebat de ce muzica clasică mă face mereu să cred că două ore de audiție nu sunt niciodată suficiente. Posibil ca bagheta dirijorului să fie magică și să-i vrăjească pe cei din sală pentru a-i face să revină. Vă încurajez și pe voi să participați la următorul concert susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” și să vă lăsați fermecați de instrumente.

credit foto: Marmo

Comentarii:

Sus
x

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.

Accept Refuz