Cum a fost la Pop Academy

by | Jun 20, 2018 | Articole, Cum a fost la

Mi se pare că atunci când vine vorba de tunsori, există două categorii de oameni: cei care planifică în detaliu următorul look pe care doresc să-l adopte, care merg la salon cu 10 poze salvate în telefon și spun ”O combinație de tot ce e aici mi-aș dori”, și cei care se trezesc într-o dimineață, se uită în oglindă și în secunda următoare pun mâna pe telefon și se programează la tuns pentru că de lucrul acela au nevoie în acel moment de al vieții – nu neapărat de o schimbare majoră, dar să ”le bage cineva mâna în păr”, să le mai facă o diagnoză, să știe ce se întâmplă în capul lor.

Eu fac parte din cea de-a doua categorie, dar mai aparțin în mod fericit și  grupului de oameni foarte norocoși, așa că ziua în care m-am trezit și mi-am zis că e timpul pentru un hair check-up a coincis cu cea în care, la 10 minute după această constatare, s-a ivit și ocazia să le fac o vizită celor de la Pop Academy. Așa că astăzi vă povestesc un pic despre ei și experiența mea în cadrul academiei.

Am ajuns la locația lor de pe Frederic Joliot Curie, nr. 2, am fost întâmpinată cu meniul meu preferat – zâmbete și o energie pozitivă, după care, defectă profesional fiind, am început să pun întrebări. Despre activitatea academiei, despre cum a început totul, despre oamenii care le trec pragul, știți voi, mereu se găsește ceva de întrebat. Nu mereu se găsește cineva care să-ți răspundă, dar am fost norocoasă să dau chiar peste Adi Pop, directorul creativ, care a avut o răbdare de fier cu mine și mi-a povestit tot ce am vrut să știu despre ei, după care a avut și sarcina (simplă pentru el, complicată doar din punctul meu de vedere) de a-mi spune câte ceva despre părul meu, ce nevoi are, cum trebuie să mă comport cu el și de ce am nevoie de un look care să permită să mi se vadă gâtul. Ajung și acolo, vă relatez imediat tot.

Ca si inspiratie, Pop Academy are la baza influenta lui Vidal Sassoon, care in anii ‘60 a revolutionat tot ce inseamna hairstyling. Până în acel moment, doar oamenii avuți își permiteau să meargă la salon la intervale periodice de timp, iar ”manoperele” de care beneficiau arătau bine doar în ziua respectivă sau o foarte scurtă vreme, după care nu rămâneai cu aproape nimic din look-ul respectiv. El și-a dorit să vină cu ceva nou, modern, ușor de întreținut, care să arate ”ca la salon” mereu, nu doar după ce ieși de acolo și chiar a spus la un moment dat – ”If I was going to be in hairdressing, I wanted to change things. I wanted to eliminate the superfluous and get down to the basic angles of cut and shape.” Astfel, coafurile create de Sasson se bazau pe păr drept și strălucitor tăiat în forme geometrice, dar naturale. Poate nu știați, dar el a reinventat bobul.

Băieții de la Pop Academy au învățat și au adoptat același concept, iar aici ești tuns în așa fel încât părul îți stă bine și acasă, iar tu pierzi foarte puțin timp cu aranjatul lui. Nu durează jumătate de oră procesul, nu se vor grăbi, e posibil să treacă de 3 ceasuri durata șederii voastre în scaunul de tuns, dar accentul nu cade pe rapiditate, pe un flux cât mai mare al clienților, ci pe întreaga experiență și ca tu să pleci acasă și să te trezești mulțumit în fiecare zi. La Academie, spre deosebire de salonul Pop unde focusul e pe street style și pe a răspunde nevoilor publicului la un standard înalt din punct de vedere calitativ, pe lângă faptul că există partea de training și workshop-uri, se acordă o atenție deosebită părții creative în tunsori. Adică vei pleca cu o coafură cu personalitate, la care veți cădea de comun acord împreună și în funcție de ce îți dorești tu, de care e rutina ta zilnică, de care e comportamentul tău când vine vorba de părul tău.

Am vorbit cu Adi timp de vreo 30-45 de minute înainte să ne apucăm de treabă, relaxați, zici că vorbeam despre prăjituri. Pe lângă faptul că mi-a explicat în detaliu de ce se întâmplă anumite lucruri cu podoaba mea capilară și mi-a făcut recomandări de produse pe care le-aș putea folosi pentru a-mi ușura viața, întrebările lui erau de așa natură încât să poată afla un fel de istoric al părului meu, prin ce a trecut, care i-au fost aventurile, cum îl îngrijesc, dar și cum am interacționat cu diverse tunsori pe care le-am avut în trecut. Până când a dat verdictul: păstrăm lungimea, dar îi tăiem din lățime. Cool, ce?

Și uite așa am aflat că silueta unei femei nu ține doar de talie și coapse, ci este dictată de umeri și zona gâtului. Pentru cei care mă cunosc, știți că eu sunt destul de mărunțică de fel, am un gât lung (și frumos, așa a zis Adi și nu ne permitem să-l contrazicem că e specialist) și o tunsoare basic, păr de lungime medie, puțin trecut de umeri, cu mai mult volum în zona gâtului. Ei bine, volum acela îmi acoperă tocmai partea care creează prima impresie asupra siluetei mele, și era urgentă nevoie să se creeze puțină vizibilitate acolo. Așa că, după spălat și povestit despre produsele folosite (testează o linie organică acum), au urmat câteva tăieturi atent făcute, și un uscat la difuzor, din care a ieșit cu look ”beach waves” foarte simpatic.

Concluzia? Puteți rămâne la o tunsoare boring și care să nu întoarcă niciun cap după voi pe stradă. Sau puteți să vă rupeți câteva ore din existență și să aflați de ce anume are nevoie fizionomia feței și silueta voastră, de care este adevăratul potențial al părului vostru și să faceți o vizită la Pop Academy. Eu mă voi întoarce curând pentru că am început o discuție despre tendințe și culori cu Ioana Pop, Creative color director, și e musai să o termin și să vă povestesc și vouă.

Ce zici, e timpul pentru o schimbare de look?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This