Localuri matinale din Cluj-Napoca

Home $ Articole $ Localuri matinale din Cluj-Napoca

Cunoaștem cu toții diminețile alea în care tot ce ne motivează să ne dăm jos din pat este cafeaua neagră și fără zahăr, latte-ul cu spumă cremoasă sau flat white-ul cu lapte de migdale. Să nu uităm de micul dejun, de care ne putem bucura alături de agendă, colegi sau prieteni. Contează foarte mult cum ne începem ziua, așa că noi am făcut o lista cu localurile matinale pe care ar trebui să le încerci, ca să te convingi că diminețile pot fi și frumoase, dacă îți iei boost-ul de energie de unde trebuie.

O să începem cu ceea ce contează cu adevărat pentru o persoană care nu se înțelege bine cu diminețile, cu cafeaua. Aceste localuri se deschid începând cu ora 7 sau 7:30, fiind oprirea perfectă înainte de job sau cursuri.

Ibric Coffee Shop // 07:30
Ibric Coffee Shop un este un coffee shop micuț aflat în centrul orașului, perfect pentru o cafea luată în grabă sau chiar pentru câteva ore. Atmosfera este cozy, culorile și decorațiunile alese sunt în aceeași tema, iar dacă alegi să rămâi, te vei putea bucura de câteva momente de liniște, în timp ce admiri agitația unui oraș mereu matinal și activ.

Tamper Coffee // 07:00
Dacă ești în căutarea unei cafele de specialitate, Tamper Coffee este locul unde trebuie să ajungi. Localul este exact ceea ce aveam nevoie în Piața Cipariu. Alături de cafeaua excepțională, trebuie să încerci și bunătățile din vitrină, foarte diverse și gustoase toate. Dacă nu ești un mare fan al cafelei, poți alege să îți începi dimineață în forță cu un smoothie sau un ceai verde.

Captain Bean // 08:00
Captain Bean este locul perfect de unde să îți iei o cafea to go, asta pentru că se află în multe locații din oraș, precum la Sora, la Central, la FSEGA, la Iulius Mall și pe străzile Herni Barbusse, I. C. Brătianu, Calea Dorobanților, Tăietura Turcului, și inclusiv pe strada Emil Isac 5. Pe lângă faptul că este accesibil din punctul de vedere al locațiilor și al prețurilor, cafeaua este foarte bună și vei vedea că sunt multe opțiuni din care poți alege.

Fresgo // 07:00
Fresgo, care se află pe strada Emil Isac 8, are deja trei ani la activ de când bucură oamenii cu cafea, smoothie-uri, fresh-uri și multe altele. Personalul este prietenos și va fi imposibil să pleci de acolo fără un zâmbet pe buze.

Kafea // 07:30
Dacă ești student, cu siguranță ai auzit de Kafea. Localul se află pe stradă B. P. Hașdeu, fiind un punct de întâlnire perfect pentru cei care se trezesc dimineața ca să ajungă la timp la seminare și au nevoie de a bit of extra help, adică de o cafea cu lapte sau poate chiar de o ciocolată caldă cu bezele, un produs foarte îndrăgit de cei care îl încearcă.

Let’s Coffee // 7:30
Let’s Coffee este un coffee shop pe care te bucuri că l-ai descoperit de la prima gură de cafea și la care abia aștepți să te întorci. Se află în centrul orașului încă din 2015, pe stradă Constantin Daicoviciu. Design-ul localului este minimalist, simplu, iar așa este și meniul. Quality over quantity, right? Aroma cafelei care se simte încă de la intrare și atmosfera prietenoasă te vor face să vrei să rămâi, iar asta îți recomandăm și noi să faci.

Știm cu toții că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, nu? Tocmai de aceea am selectat localurile unde ai putea să îți începi ziua cu ceva delicios.

Panemar // 06:00
Panemar este locul perfect de unde îți poți lua produse de patiserie și sandwich-uri dimineața, mai ales pentru că super brutăria-cafeneaua-patiseria deschide la ora 6. Ce îmi place foarte tare la Panemar este că e accesibil din punctul de vedere al locației și că produsele lor nu dezamăgesc niciodată. Personalul este foarte amabil și chit că te-ai aștepta uneori să stai la coadă minute bune, totul se mișcă rapid și în câteva momente poți savura un covrig polonez cu multăăă nucă și bine însiropat sau ce va place vouă.

Roots // 08:00
Un alt local matinal în care totul se află în perfectă armonie, începând cu design-ul și terminând cu preparatele din farfurie, este Roots. Pe ei îi găsești lângă FSEGA, pe strada Alexandru Vaida Voevod, nr. 16. Au opțiuni pentru toți pofticioșii, vegetarieni sau nu, precum toast-uri cu hummus, avocado, ouă benedict, salate și pancakes.

Narcoffee // 08:00
Narcoffee ne bucură cu trei locații, una pe Bulevardul Eroilor, una în complexul The Office, iar cea mai recentă dintre ele se află Vivo!. Spațiul este de dimensiuni medii și este decorat destul de simplu, iar atmosfera este foarte plăcută. Oamenii de acolo te întâmpina de fiecare dată cu un zâmbet, iar barista-ul îți va face o cafea așa bună, încât va deveni eroul dimineții tale, garantez. Nu sunt foarte multe opțiuni în ceea ce privește mâncarea, dar sandwich-urile și bagel-urile au combinații interesante și nutritive.

Hugo // 08:30
La Hugo, aflat pe Bulevardul 21 Decembrie și în complexul The Office, îți vei începe dimineață cu un mic dejun clasic, cu omletă, tapas cu vinete și humus, toast-uri, sandwich-uri și piadine. Localul este spațios, frumos decorat și perfect pentru o întâlnire matinală care implică mâncare gustoasă și cafea, alături de colegi sau prieteni.

Chit că ești o persoană matinală sau nu, o vizită la aceste localuri te va face să începi dimineața cu energie și voie bună, poate chiar și cu mai mult chef de muncă.

Tu unde obișnuiești să îți începi ziua la ore matinale?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!