Ce fac jurnaliștii din Cluj cât noi #stămacasă?
Articole, Interviuri | #clujlife

Ce fac jurnaliștii din Cluj cât noi #stămacasă?

Prima temă pe care am primit-o când am ajuns în băncile specializării de Comunicare și Relații Publice suna cam așa: dezvoltați-vă un obicei din a fi la curent cu știrile zilei – local, național, internațional. N-a fost treabă simplă și m-a chinuit în primul an de facultate, dar a început să capete sens în momentul în care am început să lucrez în comunicare, în online, când am devenit parte activă a ce se întâmplă în oraș. După 5 ani de prietenie, m-am oprit din consumul zilnic de știri (online, TV, radio), limitându-mă la a mă updata o singură zi pe săptămână pe subiect. Adică habar nu am cum stăm acum la capitolul coronavirus, nici noi, nici America, nici nimeni. Știu doar că sunt acasă cu familia, nu mergem la nimeni, nu vine nimeni la noi, e liniște până când o enervează cineva pe mama.

Am luat decizia aceasta, la fel ca mulți din jurul meu, la fel ca și medicii rezidenți cu care am povestit, din simplul motiv că în perioada aceasta trebuie să intri până și pe rețelele de socializare cu masca. Doar că la ochi, pentru că altfel te trezești învârtit de-un atac de panică și te miri care din sutele de texte și articole distribuite te-a amețit mai tare. Titluri senzaționale, teorii ale conspirației, număr crescând de morți, situații macabre prin spitale – Facebook-ul, cel puțin, e o sursă sigură de frică și destabilizare a sănătății mintale și emoționale. Aleg doar publicațiile serioase pentru informare, pentru că ele există. Își fac în continuare munca exemplar, în limitele posibilităților, și spre ele trebuie să vă îndreptați atenția acum. Spre cei care vă oferă adevărul obiectiv și care au puterea de-a transmite mai mult decât frică: speranță. Noi am vorbit cu patru jurnaliști din #Cluj despre încercările acestei perioade în domeniu și cum își desfășoară activitatea și ne-au dat încredere că presa are o șansă să revină pe făgașul normal.

În această perioadă, cei de la Transilvania Reporter au afișat pe pagina lor de Facebook mesajul ”Sfârșitul nu e aici”. Noi ne-am întrebat totuși – ce cred ei că urmează și care sunt șansele de supraviețuire ale variantei printate a acestui săptămânal regional? Cristina Beligar, jurnalist în cadrul redacției, ne-a răspuns la aceste și multe alte întrebări.

Mai în glumă, mai în serios, am putea încerca varianta la care s-a gândit echipa jurnaliștilor de la The Guardian la un moment dat în evoluția publicației lor: aceea de a trimite abonaților o formă printabilă a fiecărei ediții, de tip PDF, pentru ca aceștia să printeze ziarul în propria casă. Deocamdată, eu nu cunosc semnale că ediția print a ziarului Transilvania Reporter va fi anulată definitiv. Conducerea publicației va lua această decizie, dacă va fi cazul, desigur în funcție de evoluția tuturor aspectelor economice din perioada următoare.

În echipa lor, schimbările au fost în primul rând legate de locul de desfășurare a activității, comunicarea prin telefon și pe grupurile de pe rețelele de socializare s-a intensificat și s-a renunțat la programul care NU îi făcea disponibili în orice zi și oră a săptămânii. Au acceptat această formulă ca pe o responsabilitate pe care o au față de publicațiile la care lucrează și față de cititori, în aceste zile în care informația în timp real este de maximă importanță. Desigur, edițiile print ale publicațiilor sunt în repaus momentan, deplasarea o limitează la minimum, dar pentru orice nevoie de acest fel, ca reporter sau fotograf, circulă cu adeverință.

Din ceea ce am văzut în ultimele trei săptămâni, pandemia a adus pentru edițiile online ale celor două publicații ale noastre, Revista Sinteza și Transilvania Reporter, un număr record de cititori. În 16 martie, transilvaniareporter.ro a avut cel mai mare trafic din istoria presei clujene online, cu 253 de mii de utilizatori unici. Asta arată nevoia clară a publicului de a găsi informații relevante, obținute din mass-media, nu din surse îndoielnice, în vremuri de criză.

Cristina spune că ne aflăm de 20 de ani deja în plină revoluție digitală și, în continuare, multe organizații media sunt nehotărâte cu privire la relația pe care o doresc cu cititorii lor. Informațiile ultimelor trei săptămâni transmise prin canalele de comunicare ale autorităților sau pe rețelele de socializare, produse uneori de persoane care nu au nicio legătură cu jurnalismul, sunt la fel de corecte ca cele produse de jurnaliști. Viceversa, unele informații produse de jurnaliști de profesie sunt lipsite de etică și au un conținut superficial.

Așa cum văd eu, presa de calitate va avea un rol important și după ce vom depăși perioada complicată de acum. Va avea de analizat mersul societății pe toate planurile, va fi o bună platformă de lansare sau relansare pentru cei care au nevoie de promovare, va fi acolo să sancționeze și să semnaleze abaterile. Și până acum ar fi trebuit să facă asta, însă, eu simt că rolul acesta ar trebui mult mai mult asumat și ar putea fi o bună oportunitate să facem asta.

Informațiile oficiale le sunt oferite de autorități pe canale foarte rapide de comunicare, pe grupuri de presă formate pe rețele de socializare, Cristina referindu-se aici în primul rând la Instituția Prefectului și la Primărie. Răspunsurile le primesc aproape instant, la fel și informările de presă. Din păcate, comunicarea este redusă la aceste canale și multe dintre informații pe care le solicită, de exemplu managerilor de spitale sau directorilor medicali, trebuie să fie transmise prin canalul Instituției Prefectului. Există întotdeauna și sursele pe care le are fiecare jurnalist și care în această perioadă pot veni cu unele completări și confirmări ale unor situații, însă informația oficială primează.

Principalele provocări sunt legate de modul în care reușim să găsim persoanele competente care să ne vorbească despre subiectele stringente, competența fiind importantă mai mult decât orice altceva în acest moment, necesitatea de a face distincția între analiștii care fac presupuneri și cei care elaborează prognoze în baza datelor existente, combaterea informațiilor false prin jurnalism de calitate, familiarizarea cu termenii medicali folosiți în aceste zile pentru a-i folosi corect în exprimarea către cititori. Și cantitatea mare de informație, datele și cifrele care se actualizează mereu, numărul mare de declarații pe care le dau autoritățile, pe care le transmit oficialii UE, pe care le găsim în presa internațională este o provocare. E precum o invazie și sentimentul e, uneori, copleșitor.

Cu siguranță, însă, o provocare nu mai este factorul timp. Au timp acum pentru informare, pentru traduceri din presa internațională, pentru interviuri, pentru discuții la nivel redacțional. Găsesc destul de multă disponibilitate din partea oamenilor față de vremurile „normale”.

Jurnalismul are nevoie de la cititori ca aceștia să nu mai fie sceptici. Dacă oamenii ar avea încredere mai multă în jurnaliști, societatea ar funcționa pe un sistem care să lupte împotriva știrilor false. Citeam într-o carte a jurnalistului Alan Rusbridger, de la The Guardian, că adevărul este foarte complicat. El depinde de cine este dispus să ofere informația, de documentația disponibilă, de cine ne minte sau ne induce în eroare. Deadline-urile sunt uneori primii inamici ai jurnaliștilor, resursele de multe ori sunt și ele puține. Este omenește să greșim și de aceea trebuie ca atât noi, cât și oamenii, să acceptăm limitele jurnalismului.

Cristina a mai adăugat că autoritățile trebuie să găsească în jurnaliști un aliat, în primul rând. Să îi considere parteneri în popularizarea informațiilor către oameni. Și să înțeleagă rolul presei de a chestiona aspectele acestei situații, dincolo de comunicarea oficială. De a înțelege nevoia de a evidenția în această perioadă „eroii” din prima linie, la fel și nevoia de a sancționa sistemul medical imperfect, cu tot cu oamenii care îl fac așa.

Jurnalismul mai are nevoie în acest moment de jurnaliști competenți și responsabili. De jurnaliști care renunță la obiceiul „copy-paste”, de jurnaliști care să evite titlurile patetice sau exagerate. De exemplu, în cei șapte ani de existență, site-ul nostru și-a asumat o linie editorială care nu a făcut compromisuri pentru creșterea artificială a audienței, prin titluri clickbait sau popularea cu conținut preluat, și nu s-a afiliat la servicii care încurajează și recompensează acest tip de presă.

Codruța Simina, jurnalist în cadrul PressOne, ne-a mărturisit că pentru echipa ei, ziariști care scriu din Cluj subiecte de național, singura diferență care a apărut acum este aceea că o fac de acasă. În rest, rolul lor rămâne același, să informeze corect și contextualizat. Mai frumos: să servească interesul public.

Responsabilitatea jurnalistului e destul de clară: să nu scrie minciuni. Nici în perioada aceasta, nici în general. Nu e foarte complicat, pur și simplu nu copia știri de pe internet, nu inventa explicații fantasmagorice pentru evenimente, nu încearcă să favorizezi altceva decât adevărul citabil. În privința asta, și cititorii sunt la fel de responsabili – degeaba e jurnalistul atent și verifică informația din trei surse și scrie o minunăție de text, dacă cititorul vrea să afle “adevărurile nespuse” – cum promit majoritatea site-urilor de conspirații și dezinformare. Sau declarații politice goale. În mare parte, din business-ul media din România atitudinea responsabilă lipsește și nu doar acum. De ce nu avem discuții despre etică și în perioadele alea? Suntem ca bolnavii cronici care s-au obișnuit cu boala, își amintesc de ea la pușee.

Aceasta spune că în ultimii ani am construit un întreg ecosistem din care noi credem că ne informăm, dar care favorizează răspândirea falsurilor mai degrabă, decât a informațiilor corecte și verificate. E un lanț al slăbiciunilor care nu știe dacă mai poate fi reparat: publicitatea merge după cantitatea de trafic, iar această cantitate nu are neapărat legătură cu calitatea informațiilor care îl generează, algoritmii rețelelor sociale “ajută” să se viralizeze mai degrabă subiectele care împing spre atitudini extreme… Știrile false sunt doar o parte din isteria cu care ne alimentăm în fiecare zi, ca să avem putere să fim isterici și-n ziua următoare.

Înainte așteptam între 10 și 30 de zile să primim informații incomplete și uneori altceva decât am solicitat. Acum termenul s-a extins la 60 de zile. Majoritatea instituțiilor cu rol vital în pandemie, cum sunt Direcțiile de Sănătate Publică, au întrerupt orice comunicare. Toată lumea te trimite la un șef mai mare decât el. Nu există o responsabilitate a informării publicului. Asta era și înainte, dar cei care nu răspundeau nici înainte au acum o justificare: de problema X răspunde doar Y. De fapt, putem să vedem cât contează transparența pentru toți liderii. Provocarea cea mai mare acum e să afli alte informații publice decât cele pe care ți le servesc toate sursele de informații oficiale în cor.

Teama principală a Codruței rămâne aceea ca la finalul acestei crize să luăm totul exact din punctul în care lăsaserăm lucrurile la începutul ei, să nu învățăm nimic, să trecem prin evenimentul acesta fără să ne punem probleme, fără să înțelegem ce ni s-a întâmplat și de ce.

Probabil că această criză pandemică va avea implicații financiare destul de dure în domeniul jurnalismului. Tocmai citeam că în UK, autoritățile le cer companiilor să nu-și mai retragă publicitatea de pe paginile cu materiale legate de pandemie. Mi s-a părut ironic. Am trecut prin sute de site-uri pline de știri false și conținut plin de ură sau rasism, dar publicitatea online era acolo. Acolo nu e problemă că apar reclamele. Important e să nu fie lângă știrile despre pandemie. O fi un subiect care nu predispune la cumpărături…

Am vorbit și cu Cătălin Suciu, de la Actual de Cluj. Momentan, echipa redacției încearcă pe cât posibil să lucreze de acasă. Au grupuri de comunicare, vorbesc zilnic și au dezbateri. Există și discuții contradictorii, la fel cum există și frustrări, majoritatea născute din faptul că încă le sunt livrate raportări în Excel și câteodată cifrele primite se bat cap în cap. Normal ar fi să aibă un sistem digitalizat unde să se contorizeze dintr-un click toate datele în timp real, spune el.

Ziarele, site-urile, publicațiile de orice fel trăiesc din publicitate. Criza poate fi profundă pentru presa scrisă și pentru presă în general. Când restaurante, fabrici, una după alta se închid, la ce se mai face reclamă? Riscul e mare pentru toate publicațiile din Cluj, dar nu numai. Noi avem parteneri care ne sunt alături și le mulțumim, dar cât mai durează criza? Poate cineva răspunde? Sau, mai bine spus, s-a gândit cineva la jurnaliști în această perioadă în care, fiecare, așa cum poate, e tot acolo, încercând să ofere informații corecte pentru public? De bine, de rău, mai sunt unii care fac teren inclusiv în această perioadă și se expun.

Date fiind ”condițiile de lucru actuale”, e destul de greu pentru jurnaliști să ajungă la subiectul propriu-zis de multe ori. Iar lipsa unui dialog față în față se resimte. E complicat să faci tot de pe telefon, fiindcă intervine hazardul. Poți scăpa de sub control un interviu din simplul motiv că nu ești acolo să-ți vezi interlocutorul, să-i privești reacțiile, să pui problema într-un alt fel.

“Vorbiți cu prefectul”, e răspunsul pe care l-am primit de la orice instituție publică din Cluj la orice solicitare făcută de mine. Asta cred că spune tot. Aș completa că un singur om nu are cum să le știe pe toate niciodată. E constrâns de timp, e presat de alte instituții, iar el, la rândul său trebuie să-i informeze pe alții, care la rândul lor îl resună și-l caută cu alte și alte probleme. E o greșeală la nivel național să pui un singur om să se ocupe de toate. El trebuie să organizeze, să ia decizii, să fie și PR și să răspundă la toată lumea. Nu-i normal.

Cătălin crede că după finalizarea crizei actuale, cu siguranța vor mai exista jurnaliști, chiar dacă nu vor mai avea cu toții unde să scrie. Dar vor fi acolo mai devreme sau mai târziu. Sunt cei care nu vor renunța indiferent de cât de greu le va fi. Chiar există asemenea oameni absolut admirabili din punctul lui de vedere și nu tot jurnalismul poate fi rezumat la goana după trafic concretizată prin titluri vagi care nu spun nimic, care vor doar să-ți fure un click.

În acest moment, jurnalismul are nevoie de înțelegere de la oameni. Și noi suntem supuși greșelii. Iar dacă mai greșim, n-o facem cu intenție. Poți înțelege, ca cititor, că două litere inversate într-un text sunt o eroare de tastatură. E un exemplu minor, dar pentru asta unii te-ar trimite la execuție în piața publică. Oricât de exigent ești, poți avea o fărâmă de înțelegere. Din partea statului, jurnalismul are nevoie de un singur lucru și nimic mai mult – transparență.

Am vrut să vedem cum se desfășoară lucrurile și în zona de radio, așa că am povestit cu Ovidiu Cornea de la EBS Radio, pentru a vedea prin ce schimbări și stări trec el și echipa. Am aflat că DJ-ii și redactorii / prezentatorii de știri merg în continuare la serviciu, emisiunile și știrile sunt live în studio, fiind imposibil de realizat de acasă în condiții tehnice optime, iar alții, printre care și el, lucrează de la domiciliu, “norma” de lucru rămânând cam aceeași.

Perioada de față ne-a făcut poate mai creativi – cel mai bun exemplu fiind campania #StailaRadio, prin care timp de o oră pe zi se difuzează strict muzică românească, produsă în zilele noastre, aparținând unor artiști locali și naționali. Campania s-a bucurat de feedback-ul pozitiv al artiștilor, care au trimis o “ploaie” de piese. Cred că este o premieră locală, dar și națională, prin care artiștii, văduviți de concerte și de principala lor sursă de trai, sunt sprijiniți și încurajați; este în același timp și o ocazie de a le (re)descoperi munca. În același timp, suntem mai atenți pe social media și poate mai interactivi.

Efectul pandemiei pe care el îl resimte cel mai puternic este cel al remodelării muncii sale, în sensul că face materialele prin telefon – ceea ce poate ridica și o provocare legată de calitatea sunetului – și că nu mai are contact atât de direct cu subiectele. În același timp, a realizat că diferite materiale se pot face realmente prin convorbiri telefonice, dar contactul direct, ca sentiment și imagine, nu poate fi substituit întru-totul. Crede că încercarea actuală le va schimba și activitatea de după criză pentru că vor fi mai creativi atunci când fac jurnalism și vor cântări mai bine lucrurile.

Rolul nostru acum este acela de a pune “presiune” constructivă pe autorități pentru a lua cele mai bune decizii și măsuri din punct de vedere medical/logistic. Informarea echilibrată și documentată mi se pare esențială. După trecerea crizei, noi, jurnaliștii, vom avea nevoie de lucrurile de care aveam nevoie și înainte și aici vorbesc în numele meu: de mai mult curaj – în a spune lucrurilor pe nume, fără a deveni totuși prăpastioși, și de mai multă răbdare în a documenta subiectele. Din partea autorităților avem nevoie de transparență, onestitate (pare o utopie) și explicații suplimentare atunci când deciziile, comunicările sunt ambiguue.

Ovidiu ne-a relatat că pe grupurile de comunicare cu autoritățile, la nivelul Clujului, majoritatea colegilor lui de breaslă au o atitudine de responsabilitate și nu o intenție vădită de a distorsiona sau a amplifica gratuit lucruri. În același timp, media e și o oglindă și ne arată și neajunsurile – dotari insuficiente din unele spitale, spre exemplu. De asemenea, media a mers mână în mână în această perioadă cu social media, iar uneori discursul particular sau share-urile unei persoane fizice cu cont de Facebook a “dublat” discursul media. Aici, lucrurile devin mai delicate, pentru ca dincolo de discursuri echilibrate, fiecare poate transmite mai departe lucruri neverificate, incomplete și în cele mai flagrante situații, informații fake.

Au fost și la nivel de Cluj unele derapaje, regretabile, dar totuși puține, per ansmblu. Mi se pare mai tricky preluarea și share-uirea de articole ale unor “publicații” cu identitate neclară, conținut conspiraționist, etc. În principiu, jurnaliștii pe care îi cunosc eu sau pe care îi citesc, au fost responsabili în aceasta perioadă. Chiar și presiunea pe autorități a fost cu măsură, uneori transformându-se chiar în susținere și cu respectarea faptului că, până la eventuale abateri flagrante au de luat decizii importante și responsabilități mari…

În privința accesului la informații a publicului, Ovidiu crede că media e la fel de ofertantă ca și până acum, doar oamenii sunt mai dispuși să citească materialele produse – fie și dacă vorbim uneori doar de un titlu. În același timp, e și mai dispusă să “creadă” ce zice presa – iar asta, dacă nu filtrezi publicația emițătoare, poate deveni și o capcană…

Voi de unde vă luați informații de calitate în această perioadă?

CLUJLIFE - Te scoate din casă!

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.