Cursuri de yoga la care poți lua parte online

Home $ Articole $ Cursuri de yoga la care poți lua parte online

by | Apr 27, 2020 | Articole

Deja nu mai este un secret faptul că viața noastră a căpătat alte forme. În primul rând, starea de confuzie și de incertitudine încă ne apasă gândurile. În al doilea rând, toate acțiunile care cândva existau în viața reală s-au adaptat contextului și s-au mutat în online. Iar dacă până acum am dat vina pe lipsa timpului când nu ajungeam la o clasă de yoga, acum a venit momentul. Nu doar că te vei simți mai bine după, dar vei descoperi în acest fel o nouă pasiune. Așadar, iată o serie de cursuri de yoga la care poți să iei parte online, încărcându-te cu o stare de bine.

Cei de la Balance Yoga au grijă de noi ca în această perioadă să nu suferim de dureri de spate sau de dureri la nivel emoțional. În această perioadă secretul constă în echilibru, iar un astfel de curs ne ajută să îl găsim. Exercițiile de respirație și celebrele posturi de yoga pot fi descoperite la următoarele cursuri:

  • Sivananda Yoga (Hatha), orarul se poate consulta aici
  • Iyengar Yoga, aici
  • Mindfulness Meditation, aici
  • Power Flow, aici
  • Half Primary (Ashtanga), aici
  • Slow Flow (Vinyasa), aici

Activitatea se desfășoară exclusiv online, pe platforma Zoom. Pentru clase nelimitate se percepe o taxă astfel: 75 lei pe săptămână sau 200 lei pe lună.

Lista continuă cu cei de la Ananya Yoga care au pregătit o serie de cursuri ideale pentru a fi puse în practică în sufragerie. Având grijă de coloana noastră și mai ales de starea de spirit, instructorii ne invită să uităm de griji la următoarele clase:

  • Yoga for Body & Mind, program aici
  • Hatha Yoga, aici
  • Yoga for Healthy Spine, aici
  • Vinyasa flow, aici

Pentru a lua parte la o astfel de clasă înscrie-te aici. O ședință durează o oră, iar prețul acesteia este în jur de 20 de lei.

Adele’s Yoga Path ne așteaptă de la mic la mare să încercăm ceva nou în această perioadă. Starea de bine se va îmbina cu mișcarea, iar acestea vor lupta cu durerile de spate acumulate de la prea mult stat în pat. Avem la dispoziție următoarele cursuri:

  • Clear Attitude | Morning yoga practice, program aici
  • Safe Attitude | Evening yoga practice, aici
  • Karma Attitude | Free guided meditation, aici
  • Positive Attitude | Evening guided meditation, aici
  • Fun attitude | Family yoga, aici

Cursurile au loc pe platforma Zoom, iar înscrierile se fac în pagina evenimentului. Prețurile variază de la un curs la altul, în unele cazuri aceasta se face pe bază de donație.

Lista cursurilor continuă cu cele puse la dispoziția noastră de către Nirvana Yoga Cluj. Acestea ne ajută să uităm de grijile izolării și ne aduc mai aproape de un echilibru interior. De luni până duminică, de dimineața până seara, instructorii ne așteaptă cu zâmbetul pe buze pe Zoom pentru o oră de relaxare. Înscrierile se fac pe messenger sau la numărul de telefon 0733830764, ședința fiind 40 de lei. De asemenea, putem alege între abonamentul cu 5 ședințe (150lei/ lună), 8 ședințe (220 lei/ lună) sau nelimitat (300 lei/ lună). Detaliile despre orar se pot consulta în descrierea imaginii de mai jos.

Daniela ne-a pregătit și ea o serie de clase care urmăresc o mai bună mobilitate a corpului și înlocuirea stresului cu o stare constantă de bine. Programul se poate consulta aici, alături de lista de prețuri. Un abonament nelimitat care oferă acces la aproximativ 25 de clase costă 240 lei/ lună, iar o singură ședință 29 de lei. Dimineața sau seara, cu siguranță îți poți face timp în programul zilnic pentru o oră și jumătate de yoga, direct în confortul casei tale, pe Zoom.

Chiar dacă pandemia ne ține prizonieri în propriile locuințe, asta nu înseamnă că nu ne putem continua pasiunile de dinaintea instalării coronavirusului. Sau să descoperim noi pasiuni în tot acest timp. Cursurile de yoga constituie o forma de evadare de sub stresul indus de izolare și ne ajută să ne găsim echilibrul interior. Mulțumită tehnologiei avansate, putem aduce aceste cursuri direct în apartamentele noastre, având nevoie doar de un strop de motivație și de o saltea.

Tu la ce cursuri online de yoga vei participa?

Recomanzi și alte cursuri de yoga? Dă-ne un mesaj și vom face update articolului.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!