Ce poți face în vacanța de iarnă la Cluj

Home $ Articole $ Ce poți face în vacanța de iarnă la Cluj

by | Dec 21, 2022 | Articole, Descoperă Clujul

Pe lângă cadourile mult așteptate și clipele petrecute alături de cei dragi, Crăciunul aduce cu sine și mult așteptata vacanță, de care ne bucurăm cu toții, indiferent de vârstă. Chiar dacă vorbim de vacanța celor mici, de cea a studenților sau de cele câteva zile libere, odihna, somnul prelungit și ieșirile în oraș sunt mereu binevenite. Iar cum am vorbit zilele trecute despre Crăciun și perioada din jurul acestuia, astăzi ne-am gândit să îți venim în ajutor cu câteva propuneri de activități pe care le poți face vacanța de iarnă, dacă ești prin Cluj.

Astfel, am avut grijă ca prin recomandările noastre să includem variante pentru toată lumea, atât de sezon, cât și variante universale, ideale pentru orice grup de prieteni sau pentru cei care vor să petreacă timp cu familia ori cu persoana iubită.

Admiră centrul Clujului de sus

Prima noastră propunere pentru tine este una cât se poate de firească și la care, cel mai probabil, te-ai gândit deja: o vizită la Târgul de Crăciun din Piața Unirii. Indiferent dacă ești doar în trecere și arunci o privire asupra căsuțelor, care sunt dotate cu dulciuri festive, decorațiuni, produse realizate handmade sau băuturi calde, ori dacă îți propui o ieșire cu prietenii la Târgul de Crăciun, noi îți propunem să nu ratezi ocazia de a te bucura de el. Acesta va fi deschis până pe 31 decembrie și în fiecare zi se regăsesc activități, în special la căsuța lui Moș Crăciun, dar se organizează și spectacole de colinde sau alte surprize. Așa că, în zilele de după Crăciun, poți ieși la o ciocolată caldă și poți vedea Clujul de sus, din roată.

Învață să mergi pe patine

Tot o opțiune de sezon este și mersul la patinoar, care este deschis din 28 noiembrie, chiar lângă Cora. În cazul în care nu ai patine deja acasă, poți închiria chiar de acolo. Este o activitate atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, în care te poți distra, chiar dacă încă nu ai învățat să mergi pe patine. În plus, este o ocazie bună de a face puțină mișcare după mesele copioase pe care le-ai servit de sărbători. Intrarea costă 30 RON/serie, iar închirierea patinelor ajunge la 20 de RON. Pentru mai multe informații te invităm să consulți pagina de Facebook a patinoarului, iar mai jos îți lăsăm orarul de funcționare a acestuia pentru perioada sărbătorilor.

Programul special de sărbători:

24 decembrie: 10-11.30 12-13.30 14-15.30
25 decembrie: 16-17.30 18-19.30 20-21.30
26-30 decembrie: Program normal
31 decembrie: 10-11.30 12-13.30 14-15.30
1 ianuarie: 12-13.30 14-15.30 16-17.30 18-19.30 20-21.30

PS. Pentru cei care vor să facă o plimbare, pot merge la patinoarul din Florești. Este tare frumos, iar o ieșire la câteva ture pe gheață, sub iluminatul festiv, cu siguranță va fi o amintire plăcută din această vacanță!

Realiză propriul design al unor obiecte de ceramică

Celor care sunt pasionați de artă, cafea și design, le recomandăm să-și invite prietenii la o ieșire în Ceramic Cafe. Este situată pe strada Samuel Brassai, nr. 4, iar intrarea se face din strada David Ferenc. Aici te poți bucura de timp de calitate alături de cei dragi, savurându-vă cafeaua sau ceaiul cald, în timp ce vă alegeți culorile și articolul pe care doriți să-l pictați. Veți găsi o mare varietate de obiecte din ceramică, cum ar fi câini, farfurii, platouri sau boluri, care așteaptă cuminți pe raft pentru a fi alese să prindă viață. O ieșire la Ceramic Cafe este cu siguranță de pus pe to do list-ul cu activități relaxante de făcut în Cluj.

Elucidează un mister

În cazul în care prietenii tăi sunt mai activi, năzdrăvani și curioși, îți recomandăm să le propui o ieșire la un escape room. Atât pentru zilele de după Crăciun, dar și pentru cele de după Revelion, noi am găsit disponibilitate la ParaPark Cluj. Aici ai 3 camere din care poți alege – The Dark Dimension (care are două finaluri posibile), Shelter 24 și Cinema Fatale. Gradul de dificultate al acestora variază între 4 și 4,5 din 5, iar aceste scenarii sunt recomandate pentru un grup format din 2-6 persoane. Pentru mai multe informații referitoare la escape room, îți propunem să arunci o privire pe site-ul acestora. Iar aici poți face direct o rezervare.

Fii la curent cu cele mai noi filme

În cazul în care vrei să ieși din casă și să te vezi cu câțiva prieteni în oraș, dar fără să fiți în căutarea unei activități solicitante, poți opta pentru o ieșire la film. În perioada următoare vor apărea la cinema mai multe proiecții noi, printre care se numără inclusiv două filme românești, ambele fiind de comedie – Romina, VTM și Două Inimi. Totuși, celor care sunt de părere că aceste filme nu sunt potrivite pentru gusturile lor, le sugerăm să meargă la Avatar, care a fost lansat pe 16 decembrie și se bucură în continuare de multă apreciere din partea fanilor. Este un film care durează peste 3 h, nerecomandat copiilor sub 12 ani, dar care te și teleportează într-o lume magică, a viitorului. Ar fi interesant de văzut filmul prin experiența 4DX și 3D, pentru a testa mai bine atmosfera din film. În orice caz, programul de la Cinema City este deja publicat online, așa că îți poți planifica ieșirea la film, însă merită să arunci o privire și asupra celorlalte cinematografe din oraș, care își vor actualiza curând programul (Cinema Florin Piersic, Cinema ARTA, Cinema Victoria).

Petrece până în zori de Revelion

Pentru situația în care încă nu te-ai decis ce să faci de Revelion, ei bine, află că în calendarul nostru vei găsi o vastă selecție a evenimentelor din Cluj, organizate tocmai pentru această ocazie. Foarte multe petreceri, organizate pentru toate gusturile muzicale, de la muzică retro, până la electro și pop. Multe localuri pregătesc și cine festive cu acest prilej, așa că te poți bucura de cele mai gustoase bucate, fie că este vorba de preparate de sezon, preparate mexicane, vegetariene sau vegane. Aici le poți consulta pe toate și poți alege petrecerea de Revelion pe care o consideri potrivită pentru tine și grupul tău de prieteni.

Relaxează-te la Spa

Iar dacă tot am vorbit de Revelion, nu putem să nu vorbim și de puțină relaxare, după această perioadă aglomerată și solicitantă. Prin urmare, ce poate fi mai relaxant decât o sesiune la Spa? Astăzi îți recomandăm Spa-ul de la Sun Garden, pentru că este un loc cu totul aparte, de 1400 mp și cu 25 de zone special create pentru relaxare și conectarea cu tine însuți. Vei găsi aici de la piscină interioară, la jacuzzi, salină, saună și zone pentru diferite tipuri de masaj. Poți veni atât cu familia, cât și cu jumătatea ta, dacă doriți o ieșire mai relaxantă și specială, cu siguranță va fi o experiență de care toată lumea se va bucura.

Descoperă cât de sus te poți cățăra

Iar spre final de articol venim cu două propuneri pentru cei cărora le place mișcarea și să experimenteze lucruri noi. Prima dintre ele este o ieșire la Sala de Escaladă Freewall, unde mereu se actualizează traseele, astfel încât să fie atractive și să poți să revii cu drag. Cei mici vor fi atrași de această activitate, pentru a-și consuma energia, însă noi o recomandăm și celor care sunt dornici de senzații tari. Nu trebuie să-ți faci griji în privința echipamentului pentru că se poate închiria de la sală, contra cost. Pentru început poți opta pentru o singură intrare, care ajunge la prețul de 35 RON de persoană, iar dacă activitatea îți face plăcere, poți să-ți procuri un abonament, pentru a reveni constant. În ceea ce privește prețul abonamentelor acestea pornesc de la 120 RON, iar studenții au reducere. Poți apela inclusiv și la ajutorul unui instructor, care să te învețe pașii, precum și mișcările de bază în escaladă. La Freewall poți să vii din 3 ianuarie, când își reiau activitatea după vacanța de Crăciun.

Mergi într-o drumeție de iarnă

Iar chiar dacă nu avem încă zăpadă, îți propunem o ieșire în natură pentru recreere și relaxare, dar și pentru a elimina caloriile acumulate cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Posibilitățile de escapade în natură, aproape de Cluj, sunt multiple, iar de-a lungul timpului am adunat o adevărată colecție de propuneri pentru tine, inclusiv Top 10 trasee de explorat aproape de Cluj, pe toate le găsești pe site-ul nostru. Două dintre sugestiile noastre preferate sunt o drumeție de iarnă pe Vârful Vlădeasa și una la Cetatea Liteni, unde, cine știe, poate vei avea norocul de a te bucura de zăpadă din plin.

Ce spui, tu pe unde plănuiești să-ți petreci această vacanță?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!