Descoperă ce cursuri vor avea loc în perioada următoare la Cluj – de la cursuri de gătit până la seminarii de dezvoltare personală

Home $ Articole $ Descoperă ce cursuri vor avea loc în perioada următoare la Cluj – de la cursuri de gătit până la seminarii de dezvoltare personală

by | Dec 14, 2023 | Articole, Educatie

Cursurile pot fi o activitate chiar interesantă, de care te poți bucura alături de partenerul de viață, de familie sau de cel mai bun prieten, mai ales dacă vă place să învățați lucruri noi sau aveți o pasiune comună. Trebuie să reținem că educația nu se limitează la sălile de clasă și că este un univers vast, care ne oferă un spectru amplu de oportunități prin care putem să ne dezvoltăm și să explorăm diverse domenii. Așa că astăzi îți vom propune câteva cursuri interesante, care vor avea loc în perioada următoare la Cluj și, cine știe, poate unul dintre ele îți va fi chiar pe plac.

Celor pasionați de natură și de mișcare, le propunem să participe la Școala naturii – Curs de educație montană, de pe 14 decembrie. Acesta va avea loc la Sala de kinetoterapie RESET (Strada Aurel Gurghianu, nr. 29) și este organizat de către TerraMont. Cursul face parte dintr-o serie de 4 ateliere, menite să ajute orice munțoman să se bucure de o adevărată experiență pe munte, indiferent de dificultatea traseului ales și de gradul de experiență de care dispune. Concursul din 14 decembrie va viza Pregătirea condiției fizice pentru drumeție și dispune de 30 de locuri disponibile. Costul este de 50 RON, ieri înscrierile se pot face chiar aici.

Tot pe 14 decembrie va avea loc și Cursul de puericultură pentru viitorii părinți. Acesta este organizat de către GYNIA împreună cu BIOGENIS și avea loc în Clădirea Gynia Embrio. În cadrul acestuia sunt cuprinse: cursul care va fi susținut de către Dr. Ardelean Andra, Nașterea naturală vs. Nașterea asistată activ și cursul interactiv de puericultură, care va fi ținut de Rápolti Kinga, psiholog și educator perinatal. Mai mult decât atât, viitorii părinți se vor putea bucura și de prezentări utile, precum și de discuții interactive despre siguranța auto a copiilor. Cursul oferă un atestat pentru tăticii participanți, care le oferă dreptul la 5 zile suplimentare de concediu plătit după nașterea copilului. Înscrierile se fac la numărul 0264431570 sau prin email la [email protected].

Cursurile de teatru pentru adulți devin un teren plin de posibilități pentru cei care își doresc să-și descopere latura creativă și spiritul autentic. Astfel, dacă te tentează un asemenea curs, pe 15 decembrie ai șansa de a participa la un atelier al Școlii de teatru ”Elena Ivanca Studio”. Vei putea interacționa cu cei care deja urmează cursuri de teatru aici, prin intermediul unor exerciții interactive, care promit să te relaxeze și să te binedispună în același timp. Accesul este gratuit, dar locurile sunt limitate, așa că este necesară o înscriere în prealabil, chiar aici.

Despre cursurile de masaj putem spune că deschid calea către o lume a vindecării și relaxării, oferind participanților șansa de a învăța și de a practica arta terapeutică a masajului. Pe 16 decembrie poți participa la un curs de masaj cu pietre vulcanice, care este un extrem de căutat în sezonul rece. Instructorul este Mihaela Nechifor, iar la final vei primi o diplomă de la Wellness Spa Therapy. Costul cursului este de 450 lei, iar înscrierile se pot face la nr. 0741184000.

În ritmul muzicii și al mișcărilor grațioase, atelierele de dans îi ajută pe cursanți să adopte noi mișcări, o postură armonioasă și să petreacă un timp de calitate. Astăzi îți sugerăm să încerci cursurile de tango, care sunt organizate de către Compania de Tango Cluj. Aceștia primesc toată luna decembrie noi cursanți. Pe 18 decembrie, la studioul lor, ești invitat să încerci tangoul argentinian, alături de Horia Pop și Ioana Lascu. De la ora 19.00 la 20.00 are loc modulul de bază, iar de la ora 20.00 la 21.00 are loc modul adresat dansatorilor intermediari. Pentru a participa trebuie să te înscrii în prealabil prin acest formular.

În ceea ce privește cursurile de improvizație, acestea invită participanții să-și elibereze imaginația și să-și dezvolte spontaneitatea, într-un cadru liber și prietenos. Pe 22 ianuarie va începe Cursul de improvizație pentru adulți la nivel de începător, care este susținut de către Oana Pocan de la Studio Impro. Pe parcursul acestuia este garantată atmosfera relaxantă și posibilitatea de a te dezvolta din punct de vedere personal. Durata totală a cursului este de 4 luni, împărțit în ședințe săptămânale a câte 2h. Prețul este de 2200 lei (550 ron/lună sub formă de abonament lunar) sau de 2000 lei (pentru plata integrală). Te poți înscrie aici dacă acest curs ți se pare atractiv și crezi că este potrivit pentru tine.

Celor care își doresc să participe la cursuri ale căror informații le pot aplica atât în viața de zi cu zi, cât și pe plan profesional, le recomandăm să participe la Cursul formare în psihoterapie familială sistematică, pe 25-26 ianuarie. Este un curs care se adaptează în funcție de nevoile fiecărui student și ale fiecărei grupe. Include învățarea prin metode practice, mai ales prin exerciții și jocuri de rol. De asemenea, este potrivit celor care sunt interesați de domeniul psihologiei, dar și celor care vor să-și dezvolte câteva cunoștințe în acest sens. Cursurile acestea fac parte dintr-un sistem de formare în urma căruia cursanții pot primi un certificat care să ateste cunoștințele din domeniul psihologiei. Pentru mai multe detalii te sfătuim să urmărești pagina Asociației de Terapie Familială Sistematică Cluj.

Încheiem momentan lista de propuneri cu o sugestie potrivită pentru iubitorii de iarnă și de alpinism: un Curs de alpinism hibernal, care va avea loc pe 26-28 ianuarie. Prin intermediul acestuia vei învăța cum să te menții în siguranță iarna pe munte, anticiparea riscului de avalanșă, salvarea victimelor în caz de avalanșă, vei cunoaște echipamentului tehnic specific, precum și alte aspecte pe care te invităm să le descoperi chiar tu. Cert este că toate informațiile vor fi aplicate prin ateliere practice, alături de ghizi montani acreditați. Există doar 10 locuri disponibile, iar costul este de 600 RON. Pentru mai multe detalii poți apela la numărul 0748 450309.

Tu la ce alte cursuri dorești să participi în următoarea perioadă?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!