EC Garden

EXPERIENCES MAP

FREE NOW x CLUJLIFE

Descarcă FREE NOW din App Store sau Google Play.
Postează pe Instagram sau Facebook dovada vizitei tale cu tag @clujlife & @freenow.ro

EC Garden

🚕 str. Călărași nr. 1D
📞 0733 070 035

Facebook

Dacă n-am putut ajunge noi la Electric Castle, a pornit el, ușor, înspre noi. Nu a venit așa cum îl știam, cu multe scene, cu Castelul Banffy în centru-i, cu sute de ore de dans și zeci de artiști. Logistic, putem spune că s-a prezentat cu minimul necesar la întâlnirea noastră. Nu ne-am supărat, suntem prieteni vechi și știm că anul acesta e unul dificil, că numai el e mai supărat decât noi că nu ne-am revăzut la Bonțida, așa cum o facem din 2013 încoace, de 7 ani. Ne-am bucurat, însă, că a adus în oraș aceeași atmosferă de neconfundat, oameni faini, zâmbete multe de tot, emoția specifică și pe care o recunoaștem oriunde, oricând. A parcat în vârful Dealului Cetățuia, a pregătit recuzita ca să nu ne întâmpine cu mâna goală, câteva locuri de stat și muzica. Și ne-a așteptat.

Negreșit, ne-am prezentat. În grupuri mai mari sau mai mici, cu chef de depănat amintiri de la festival sau doar retrăit puțin din vibe-ul caracteristic, am pășit în această grădină, o bucățică din Electric Castle care ne-a fost adusă în inima Clujului. EC Garden este o oază pentru comunitate, inspirată de atmosfera familiară a scenei Hideout, deci o veți îndrăgi și recunoaște imediat. E locul perfect pentru un picnic la umbră ziua sau un drink cu prietenii după apus, câteodată acompaniați chiar de note live, care să vă amintească că sunteți, că suntem, dar și că vom fi, cândva, din nou, la castel.

E simplu să te bucuri de cele mai faine experiențe atunci când distanța nu mai contează.
Descarcă FREE NOW, vizitează locațiile recomandate de noi și du vorba mai departe #petestate.

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This