Pandemia a lovit puternic în majoritatea sectoarelor economice, a schimbat felul în care facem aproape orice activitate pe care o consideram obișnuită până de curând, a mutat tot ce a prins în cale și ne-a obligat într-un fel sau altul să ne schimbăm obiceiurile...
Trasee urbane: Lacurile Becaș – sălbăticia dintre blocuri
Poate nu e vremea ideală de biciclit, dar am zis să mă dezmorțesc puțin după perioada sărbătorilor, așa că am făcut o mică tură urbană pe bicicletă, despre care îți povestesc în cele ce urmează. Mi-am propus să explorez zona unor lacuri mai puțin știute din Cluj: cea...
Escapade pe două roți în Cluj și împrejurimi
Cred că una dintre cele mai faine activități de “escape” este pedalatul unei biciclete în timp ce vezi cu ușurare cum lași orașul în spatele tău și tu te îndrepți spre natură. Este, de asemenea, și una dintre activitățile alea care îți cer puțin timp liber și...