The Hobbit – 10 motive pentru care trebuie să mergi la The Hobbit

Home $ Cinema $ The Hobbit – 10 motive pentru care trebuie să mergi la The Hobbit

by | Dec 12, 2012 | Cinema

După cum v-am obişnuit de câteva săptămâni încoace vă tot sfătuiesc la ce filme să mergeţi şi la care să nu. Acum că se apropie sărbătorile şi cu toţii suntem din ce în ce mai ocupaţi, avem foarte puţin timp pentru a vedea un film, aşă că m-am gândit să nu vă mai fac nici un cinepreview, ci pur şi simplu să vă ofer 10 motive pentru care trebuie să vedeţi The Hobbit (cel mai aşteptat film al sfârşitului de an).Ca să nu ne lungim prea mult cu vorba, îi dăm drumul:

1. Pentru că este regizat de acelaşi Peter Jackson, omul care a stat în spatele camerelor şi la King Kong sau Lord of the rings.

2. Pentru că The Hobbit este introducerea la una dintre cele mai frumoase trilogii create pentru marele ecran, Lord of the Rings.

3. Pentru că ne aduce aminte de copilărie, când orice tărâm de basm, cu bune şi rele era o plăcere.

4. Pentru că efectele speciale (3D şi nu numai) se anunţă de-a dreprul hipnotizante (a se vedea trailerul şi dacă nu ce poate fi mai plăcut ochiului decât un tărmân de vis cu munţii albi, poiene verzi, copaci uriaşi, peşteri uriaşe şi poteci aşa cum numai o imaginaţie bogată le poate crea).

5. Pentru că o să ne reîntâlnim cu Ian McKellan şi Gandalf, probabil cel mai bun vrăjitor de pe marile ecrane.

6. Pentru că The Hobbit este o aventură, una cum numai în cele mai bune fantezii putem vedea.

7. Pentru că o să ne reîntâlnim cu dwarfi, hobbiţi, orici, elfi, goblini şi alte creaturi fantastice inventate de J.R.R Tolkien.

8. Nu există poveşti de dragoste, romantism sau alte dulcegării care ar putea deranja un anumit timp de public, e doar aventură, acţiune, magie şi un pic de dramă. Arwen şi Aragorn din Lord of the Rings încă nu-şi fac apariţia, iar Biblo după cum ştiţi nu era căsătorit în Lord of the rings.

9. Pentru Golum, o creatură extrem de importantă pentru poveste şi pe care urmează să o cunoaştem mai bine.

10. Pentru distribuţie, pentru coloană sonoră, pentru regie, pentru cinematografie, pentru poveste, pentru că e un film perfect înainte de Crăciun.

Vizionare plăcută!

Marian Iuga, FilmSinopsis

The Hobbit: Site / Facebook

La Cluj vom putea vedea filmul la Cinema City.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!