Expoziţie foto: Restaurante, cafenele, cofetării în Clujul de altădată
Intrarea Liberă!
Lumea fascinantă a cafenelelor, restaurantelor și cofetăriilor de altădată în fotografii inedite. Localuri elegante și rafinate care atrăgeau odinioară lumea boemă a Clujului, dar și restaurante populare și bufete proletare din perioada comunistă cu brigăzile de servire îmbrăcate impecabile, expoziții de preparate culinare și băuturi, meniuri și vitrine care ne duc cu gândul la gustul autentic al sortimentelor de odinioară și la tihna cu care se savura o masă în oraș.
O incursiune prin locurile de legenda ale Clujului care au constituit deopotriva bucurii ale simturilor si ale sufletului.