Film documentar @ Cinema Victoria

Home $ Cinema $ Film documentar @ Cinema Victoria

by | Apr 1, 2014 | Cinema

Film documentar “Love Hate and everything in between”

Intrare: 20 Lei

Cât de importantă e compasiunea pentru a fi fericit?

Fericirea, pe care unele persoane o consideră o simplă stare de spirit care e prezentă sau nu, a ajuns să fie un domeniu îndelung studiat de cercetători din toată lumea. În prezent, ea este predată în universitățile de renume precum Harvard, măsurată la nivel mondial de ONU și e chiar un obiectiv de țară pentru Bhutan. În România, Asociația Inițiativa pentru Fericire, un ONG național, desfășoară Programul Național de Educație pentru Fericire în 6 orașe din țară, pentru a contribui la creșterea gradului de fericire a românilor.

Ajuns la al treilea eveniment, următorul documentar difuzat în cadrul Programului Național de Educație pentru Fericire este „Love, hate and everything in between” (Dragostea, ura și totul dintre ele), în care este explorat rolul empatiei. Difuzarea va avea loc in 5 aprilie la Cinema Victoria.

Poate empatia să ne facă mai puțin agresivi?

Compansiunea sau empatia este definită ca abilitatea de a înțelege și a împărtăși sentimentele unei alte persoane. Documentarul „Love, hate and everything in between” explorează rolul empatiei și relevanța ei în lumea interconectată de azi. Poate empatia să rezolve problemele de agresiune acolo unde războaiele, politica și pedepsele economice au eșuat?

Cercetările  noi din neuroștiință, psihologie, educație și tehnologie sugerează că ar putea, iar în film, oameni de știință din domeniul social arată care e puterea empatiei și cum o putem utiliza în folosul nostru.

“Love, hate and everything in between” este cel mai neobișnuit documentar din cadrul Programului Național de Educație pentru Fericire: este parțial european, parțial oriental, tratează un subiect ușor „burghez”, dar iubit de români și se finalizează cu multe întrebări, unele lăsate fără răspuns: Știați că suntem cu toții conectați prin neuronii oglindă? Ce determină un om să își riște viața pentru a o salvape a altuia? Ce îl determină pe un om să ucidă un altul care până de curând i-a fost prieten? De ce simțim durere când altul suferă? Și ce legătură are empatia cu toate aceste întrebări?

Cum ajungem să fim empatici?

Empatia este înrădăcinată în ADN-ul nostru, dar datorită faptului că sistemul neuronal al creierului poate fi modificat, putem învăța să fim mai atenți la sentimentele și trăirile celor din jurul nostru. De asemenea, voluntariatul și oferirea înapoi comunității ne pot ajuta să fim mai empatici și mai fericiți. În plus, în film vor fi identificate și alte beneficii și informații legate de compasiune și rolul ei în fericirea noastră.

Difuzarea va avea loc sâmbată, 5 aprilie la Cinema Victoria, la eveniment fiind așteptate toate persoanele din Cluj Napoca dornice să participe. Difuzarea filmului va fi urmată de o dezbatere și de un atelier cu exerciții despre fericire. Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe http://www.ipf.ro/evenimente/love-hate-cluj-aprilie-2014 iar locurile se vor ocupa în baza rezervărilor prealabile. Toate evenimentele ulterioare din cadrul programului din Cluj Napoca vor fi anunțate pe pagina de Facebook Inițiativa pentru Fericire și pe site-ul www.ipf.ro.

Evenimentul va fi moderat de Raluca Anton, ’un psiholog, in ochii caruia se citeste bucuria de a lucra cu oamenii’.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!