Interviu: Despre Delahoya 2015, noul concept și ce înseamnă implicarea Boiler Events

Home $ Interviuri | #clujlife $ Interviu: Despre Delahoya 2015, noul concept și ce înseamnă implicarea Boiler Events

by | Sep 5, 2015 | Interviuri | #clujlife

Delahoya – primul și cel mai longeviv festival de muzică electronică din România – anunță a 19-a ediție și vine cu un suflu nou, o nouă locație și o echipă mai mare. Dacă până acum eram obișnuiți să mergem la Delahoya în primăvară, de anul acesta festivalul a adus multe schimbări. Implicarea Boiler Events începând cu această ediție a rezultat o nouă imagine și un concept de 24h, cu 2 scene și peste 20 de artiști, dar și programe non-muzicale.

Despre această ediție am încercat să aflăm mai multe detalii chiar de la echipă, iar mai jos puteți citi un interviu comun cu Horațiu (fondator Delahoya), Teodor (director artistic Electric Castle) și Andi (PR Manager Electric Castle).

Cum a aparut ideea unei colaborari cu Boiler Events?

horatiu dan dumitras

Horatiu Dan Dumitras: Personal, am avut cateva colaborari cu ceea ce inseamna Boiler – Boiler Events – Electric Castle si toate au decurs foarte bine. Apoi a fost vorba initial de o colaborare punctuala pe un segment al festivalului, insa discutand am ajuns ambele parti la concluzia ca putem face impreuna lucrurile mult mai bine. E clar ca Delahoya avea nevoie de un suflu nou iar echipa Boiler-Electric este cea mai in masura sa faca acest lucru.
 
Cum poate fi rezumata implicarea Boiler Events in editia din acest an si care sunt planurile de viitor?
teodor negrea Teodor Negrea: Anul acesta ne vom implica prin sprijin logistic, in comunicare si prin aducerea unor artisti. Anul viitor implicarea noastra va fi mult mai mare. Ne dorim foarte mult sa facem din Delahoya un festival foarte cool si foarte dorit de public, iar anul acesta am facut primul pas in aceasta directie.

 

 

Implicarea voastra a adus o noua infatisare, practic un rebranding pentru Delahoya. Cine s-a ocupat de aceasta parte si cum ar putea fi rezumata noua imagine?

andi vanca

Andi Vanca: Delahoya avea nevoie de un nou suflu, care trebuia sa se vada si in branding. A fost un efort comun pe care l-am avut dupa ce am stat cu totii si am discutat directia in care ne dorim sa mearga acest festival. Vizualul de anul acesta se concetreaza pe noul spatiu in care va avea loc evenimentul, din punctul nostru de vedere unul mult mai generos decat precedentele.

 

Care sunt provocarile in materie de comunicare pentru un festival ca Delahoya?
Andi: Mie mi-au placut dintotdeauna provocarile de acest gen. Delahoya este un festival care in ultimii ani, din pacate, a intrat intr-un con de umbra si trebuia sa-l readucem in atentia oamenilor. Anul acesta principalul obiectiv este cresterea unei comunitati in jurul festivalului. Pana acum feedback-ul este foarte bun, oamenii au primit foarte bine noul suflu al evenimentului. Provocari sunt multe, deoarece ne dorim ca Delahoya sa fie prezent pe cat mai multe canale, insa dupa cum am spus, pentru mine sunt motivante.

Privind anul 2016, veti avea 3 mari evenimente in decursul anului: Electric City, Electric Castle si Delahoya. Pe viitor, aveti in plan astfel de proiecte noi sau acestea sunt mai mult decat suficiente raportate la efortul depus?
Teo: Momentan ne vom concentra pe evenimentele pe care le avem deja. Avem in primavara Electric City, care cu siguranta va creste fata de anul trecut, Electric Castle in iulie si Delahoya in toamna. Fiecare eveniment are identitatea si conceptul lui. Bineinteles, pe langa ele mai sunt si promo party-urile EC pe care le organizam in toamna.

Clujul s-a dezvoltat mult in ultimii ani, mai ales in ceea ce priveste evenimentele mari si festivalurile. Anul 2015 va ramane un capitol important, cu multe noi proiecte anuntate. Credeti ca a ajuns piata la saturatie si va incepe sa stagneze sau vom avea parte in continuare de dezvoltare?

Horatiu: Cred ca totul va depinde de cum se va dezvolta Clujul economic vorbind, de atragerea de noi tineri care sa aiba un nivel de viata de la mediu in sus. Pentru moment probabil ca e suficient ceea ce exista pe piata insa exista mai multi factori care pot sa ajute sau nu dezvoltarea pe mai departe. Eu sunt insa optimist si cred ca orasul nostru este un oras cu un potential creativ extraordinar, cu multi artisti si multi oameni deschisi spre inovatie.

Teo: Eu cred ca piata este in continua crestere. Oamenii au prins gustul evenimentelor de calitate, potential exista, important este ca si evenimentele ce vor aparea sa fie gandite si facute corect, nu doar de dragul de a fi facute.

Festivalul a tot schimbat locatia in ultimii ani. Din cate tin minte, Delahoya 2013 a avut loc pe Valea Garbaului, iar acum se intoarce. Va ramane acest loc noua casa Delahoya?
Horatiu: Asa este, s-a tot schimbat locatia din diverse motive. Da, este o intoarcere insa sub o cu totul alta forma, mult mai bine conceputa si structurata. Avem un line-up fresh si foarte atractiv, un program bogat si diversificat, o comunicare incomparabil mai buna cu fanii Delahoya si Boiler Events, etc. Am stat si am analizat bine daca sa revenim in Valea Garbaului si am ajuns la concluzia ca aici avem suficient spatiu pentru a dezvolta si a creste Delahoya in urmatorii ani. Zona e superba, e plina de verdeata si ne putem bucura impreuna de muzica oferita de artisti.

Delahoya este cel mai vechi festival de muzica electronica din Romania. Totusi, mult timp a fost asociat mai mult cu zona techno, iar de anul trecut s-a indreptat si catre zona de drum & bass. Cum se contureaza editia de anul acesta in materie de line-up?
Horatiu: Delahoya a avut deja din a 2-a editie (’98) si artisti din zona jungle/dnb, iar din 2002 am avut 2 scene, din care una era dedicata muzicii jungle/dnb iar alta techno si house. E adevarat ca au existat cativa ani in care am avut doar techno si house insa din 2011 a revenit usor si break-beat-ul si dnb-ul in cadrul Delahoya. Anul acesta este un line-up echilibrat in ceea ce priveste cele 2 directii principale mentionate, avandu-i ca headlineri pe Noisia pe de o parte si pe Zabiela si Worakls pe de alta parte. Desigur, ca acestia vor fi insotiti de multi djs si formatii dintre cei mai buni din tara.
Teo: Ideea generala pe care am construit si vom construi lineup-ul este de a nu face compromisuri. Vrem sa aducem artisti foarte buni, pe care fanii evenimentului ii doresc foarte mult.

Cum a aparut ideea unei editii de 24h?
Horatiu: Initial am zis sa facem o seara intr-un club (ca in multi alti ani) si o seara in aer liber. Apoi ne-am gandit ca ar fi mult mai interesant pentru oameni sa vina sa petreaca 24 de ore in natura, cu un line-up consistent si multe alte facilitati care le vor gasi la fata locului.

Vom avea parte si de programe non-muzicale?
Teo: Vrem ca Delahoya sa fie un festival in adevaratul sens al cuvantului. Asta inseamna ca pe langa muzica, sa existe si alte activitati. Astfel anul acesta cei de la Beard Brothers vor avea o zona in cadrul festivalului, va exista o zona de chill, vor fi workshop-uri de DJing pe timpul zilei. De asta si incurajam oamenii sa vin cat mai devreme la eveniment, pentru a se bucura de ceea ce vom organiza la fata locului.

Delahoya 2015 – Promo Video

24 de ore de muzica2 scene: 1 outdoor + 1 indoor23 de artisti1 Beard Brothers spot1 mini-foodcourt1 zona de chiil out, workshops, hamace + more#delaHoya 2015

Posted by Delahoya on Monday, August 31, 2015

Dupa 6 ani de absenta, parada Delahoya a revenit anul trecut. Vom avea si anul acesta o parada prin oras?
Horatiu: Anul acesta ne dorim sa ne concentram mai mult pe evenimentul propriu zis, deci nu vom avea o parada. Probabil in anii urmatori parada va reveni. Oricum de la an la an vom imbunatati experienta evenimentului.

Care este momentul pe care il recomandati a fi de neratat din cadrul festivalului?
Horatiu: As zice ca tot programul e foarte interesant. Toti artistii sunt interesanti si merita ascultati. Desigur ca atractia principala o vor constitui headlinerii: Noisia, Zabiela si Worakls. Noi insa va invitam sa va rupeti 24 de ore de ritmul zilnic si sa veniti sa savurati toata experienta Delahoya 2015.

Andi: Delahoya este o experienta in natura, intr-o zona foarte frumoasa care imbina muzica si activitatile din jur. Ar fi pacat sa ne rezumam la un singur moment cand avem 24h de ore la dispozitie.

Ce sfaturi ne poti da privind biletele si accesul la festival?
Andi: Pana in 7 Septembrie, inclusiv, biletele vor costa 30 de lei si pot fi cumparate de pe Piezisa 19, et 2 sau de pe biletmaster.ro Dupa aceasta data pretul va fi de 50 de lei. Vom organiza si o parcare pentru cei ce doresc sa vina cu masinile personale sau cu taxiul.

Multumesc,
Ne vedem la Delahoya!

Ediția 2015 a festivalului Delahoya va începe în 12 septembrie la prânz (ora 12) și se va încheia în 13 septembrie, la aceeași oră. Biletele presale se pot cumpara in perioada 24.08-07.09 de la Booha Bar (str. Piezisa, nr 19), etaj 2 sau de pe biletmaster.ro la pretul de 30 lei.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!