Fuego @ Casa de Cultură a Studenților

Home $ Articole $ Fuego @ Casa de Cultură a Studenților

by | Jan 31, 2017 | Articole

FUEGO PREZINTĂ TURNEUL NAȚIONAL “LĂSAȚI-MI MUZICA!”

Primăvara aduce în orașul dumneavostră muzica ușoară românească, într-o feerie a emoțiilor și a dragostei, prezentată de inconfundabilul Paul Surugiu-Fuego.

Iată că artistul inimilor pornește din nou la drum prin țară cu un spectacol grandios – „LĂSAȚI-MI MUZICA!” – celebrând de această dată, 10 ani de turnee naționale. Interpretul va poposi în 20 de orașe, prezentând publicului său un adevărat show al muzicii cu melodie, culoare, sensibilitate, versuri și piese de neuitat.

Surprizele se vor ține lanț, timp de două ore, în care muzica de ieri se va împleti cu cea de azi, șlagărele lui Fuego vor răsuna într-o nouă variantă, iar piese noi vor face deliciul audienței. Alături de band-ul său, Paul va da naștere unei lumi muzicale în care fiecare se va regăsi.

În cadrul spectacolului, artistul va lansa un nou material discografic, un musical-audio spectaculos, realizat împreună cu maestrul Jolt Kerestely.

“LĂSAȚI-MI MUZICA!” este felul prin care Paul Surugiu arată publicului său că arta ne face fericiți, chiar și atunci când ne așteptăm mai puțin.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!