Cum a fost la “Un pas în urma serafimilor”

Un pas în urma serafimilor” este lungmetrajul de debut al regizorului Daniel Sandu, construit 80% pe baza unor fapte reale, conform cu declarațiile acestuia.

Așteptatul film a fost proiectat de mai multe ori la Cinema Victoria, iar recent l-am urmărit și eu. Auzind de el la radio, încă dinainte de a fi lansat, știam contextul în care se desfășoară acțiunea: un seminar teologic.

Filmul urmărește etapele prin care trece Gabriel, boboc la seminarul teologic. Încă din primele cadre este subliniat statutul de novice al tânărului. Naiv, acesta crede că fiind la o școală de teologi, valorile precum cinstea, onestitatea, cumpătarea sunt împărtășite mai ales de profesorii de aici. Dar pentru că lucrurile nu sunt nici pe departe așa, novicele se lovește de manipularea din sistemul organizațional al școlii. Cum răspunde la acest șoc? Face “pact cu diavolul”. Doar că, în acest caz, “diavolul” poartă straie bisericești, fiind vorba de un grup de studenți mai mari la seminar. Aceștia ii iau pe Gabriel și alți câțiva colegi sub aripile lor pentru a-i învăța “cum să te descurci la seminar”. Astfel începe transformarea lui Gabriel.

#unpasinurmaserafimilor #premiera #22septembrie2017 #cinema #movie #religie

O postare distribuită de play U (@playu.ro) pe

Tânărul gustă din fructe interzise, îndrumat de noul său grup de prieteni, iar conflictele interioare ale tânărului sunt dublate de conflictul amplu cu preotul Ivan. Suntem martori la un joc murdar, ce implică unele practici neetice și unele mai puțin legale.

Gabriel învață după multe eșecuri o lecție:

Dacă știi ceva, nu spune nimănui. Dacă spui cuiva, nu scrie. Dacă scrii, nu te semna. Iar dacă te semnezi, nu te mira.

Acesta uită motivul pentru care a venit la acel liceu, fiind fascinat de încălcarea regulilor stricte ale seminarului. Regulile presupun ca aceștia să nu părăsească clădirile școlii fără bilet de voie, să participe la toate slujbele și cursurile și să se roage de 10 ori pe zi. Rugăciunea de seară are loc într-un spațiu cel puțin ciudat. Mai exact, o sală de sport cu un altar improvizat și câteva elemente de decor ce imită o biserică. Spațiul sugerează superficialitatea de la seminarul teologic pe mai multe planuri. Este un loc unde ocupația părinților poate face diferența dintre a fi exmatriculat sau a fi iertat, și unde preotul ce îi are sub tutelă este întruchiparea zicalei “Fă ce zice popa, nu ce face popa”.

Vlad Ivanov#unpasinurmaserafimilor

O postare distribuită de Ciresica Cuciuc (@ciresica_c) pe

Personajele grotești sunt tipologii întâlnite des în societate. Din păcate, pe unele nu ne-am aștepta să le găsim tocmai la seminarul teologic. Replicile, bine alese, au produs atât stări de tulburare sau empatie, cât și numeroase hohote de râs în sala de cinema, spectatorii gustând replicile savuroase.

Deşi filmul are o durată de 150 de minute, având o acțiune ce curge, timpul parcă zboară. Cele două ore şi jumătate au trecut fără să simt presiunea timpului, fapt care m-a surprins în mod plăcut.

Muzica a fost un plus în cazul filmului, accentuând stările de spirit ce erau transmise spectatorilor. Refrenul “This is how we do it” se plia perfect pe una dintre scenele semnificative ale filmului. Tinerii sunt mândri de ce fac… dar știu oare exact ce fac?

Povestea lui Gabriel Mariş nu e doar a lui, este şi a mea şi a oricăruia dintre noi. Drama prin care trece şi îl face să uite cine este şi la ce aspiră e precum criza de personalitate pe care o avem mai ales în adolescență. Uităm cine suntem, uităm adevăratele noastre scopuri şi ne lăsam pradă unor intrigi dăunătoare.

În urma filmului am rămas cu o întrebare pentru sine: “Eşti unde îți doreşti şi cine îți doreşti acum?

Iar dacă intenționezi să vizionezi filmul, îți propun o întrebare înainte de a-l viziona: Tu ce îți doreşti acum?

Comentarii:

Sus
x

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.

Accept Refuz