4 librării în Cluj unde te poți pierde printre cărți

Home $ Articole $ 4 librării în Cluj unde te poți pierde printre cărți

Nu e ușor să fii un mare fan al lecturii. Tot timpul apar cărți noi, iar ție parcă nu îți ajunge o viață întreagă să le citești pe toate cele care ți se par interesante. Cel mai rău, însă, e atunci când pășești într-o librărie și pui mână pe un volum doar pentru a-l răsfoi să vezi despre ce e vorba, dar când dorești să-l lași jos, parcă s-a lipit de mâna ta. Uite așa, sfârșești prin a-ți mai cumpăra o carte, deși acasă te așteaptă alte 10 din care nu ai apucat să citești nici măcar prefața.

Unele librării din Cluj îți oferă o variantă mai puțin costisitoare, iar tu te poți bucura în liniște de o lectură mai scurtă sau mai lungă. Acestea au amenajat mici spații de relaxare unde să te așezi și să frunzărești cărțile ce ți-au atras atenția, pentru a te asigura că subiectul lor te pasionează. Până la urmă, ar fi păcat să sfârșească aruncate pe un raft din biblioteca ta.

Mai jos găsiți patru librării unde puteți lua un loc și să citiți, citiți, citiți!

Cărturești

Când am intrat prima dată în Cărturești, mi-am imaginat că această librărie seamănă foarte bine cu apartamentul în care mi-aș dori să locuiesc în viitor. De îndată ce pășești în acest loc, te întâmpină un parfum subtil, dulceag, dar și o muzică relaxantă, ce se aude în surdină. Să nu mai vorbim de faptul că poți să găsești accesorii sau obiecte de home decor perfecte pentru un cadou. Însă, știm cu toții faptul că cea mai bună parte sunt… CĂRȚILE! De jur-împrejurul tău, rafturile sunt ticsite de cărți, de la artă, muzică, până la beletristică, știință sau gastronomie, încât nu știi pe care să o alegi. Dacă toate îți fac cu ochiul, dar bugetul tău e limitat, le poți răsfoi mai atent luând un loc în spațiul cozy amenajat în interiorul librăriei.

Adresă: Str. Alexandru Vaida Voevod, nr. 53-55 (în incinta Iulius Mall)

Bookstory

După cum îi spune și numele, Bookstory este o librărie de poveste, care își dorește să promoveze nu numai lectura, ci și discuțiile smart. Aici se organiza periodic, înainte de pandemie, ”Clubul de carte”, unde doritorii puteau participa la dezbateri despre un anumit titlu ales și puteau să își expună propriile păreri despre firul narativ sau stilul de scriere al autorului. Orice curios era bine-venit, indiferent dacă a citit sau nu cartea adusă în discuție. Bookstory păstrează un dialog permanent cu cititorii săi. Locul este amenajat cu dichis și te invită parcă să cercetezi cu atenție toate volumele expuse. Odată ce cobori șirul de trepte, nu vei putea rezista tentației de a te așeza pe canapeaua comodă și a petrece timp de calitate cu nasul în paginile unei cărți.

Adresă: Bulevardul Eroilor, nr. 8

Book Corner Librarium

Dacă una dintre pasiunile tale este de a te plimba prin librării, odată ce ajungi în Book Corner Librarium nu te lăsa păcălit de cămăruța prin care trebuie să pășești cu grijă pentru a nu deranja cărțile de la locul lor, pentru că la etaj vei descoperi un adevărat paradis pentru orice iubitor al lecturii. Din punctul meu de vedere, aici este locul ideal pentru a te transforma într-un șoarece de bibliotecă, deoarece rafturile formează un labirint din care nu ai dori să mai ieși. În schimb, poți evada din lumea reală în colțișorul dedicat cititului.

Adresă: Bulevardul Eroilor, nr. 15

Diverta

Diverta îmi va aminti mereu de anii în care descopeream lectura, deoarece a fost prima librărie cu o gamă variată de volume în care am intrat. Obișnuiam să revin aici de fiecare dată când pușculița mea se făcea suficient de grea pentru a-mi permite să îmi cumpăr cel mai nou bestseller. Chiar și acum, primul lucru pe care îl fac atunci când intru în Diverta este să mă opresc la raftul cu recomandări, pentru a vedea care sunt cele mai cumpărate cărți. Cochetă, luminoasă, discretă, această librărie oferă și ea un spațiu dedicat lecturii. Ce poate fi mai frumos decât să te relaxezi într-un fotoliu și să citești o carte bună înconjurat de alte sute de cărți?

Adresă: Piața Unirii, nr. 31-33

Bibliotecile sunt, de asemenea, locuri ideale pentru a te pierde în lumea cărților. Nu trebuie să le asociezi doar cu stresul sesiunii și cu bibliografia lungă pe care e nevoie să o parcurgi. Noi am propus aici câteva motive pentru care ai putea să mergi la bibliotecă, în afară de plictisitorul ”ca să învăț pentru examene.”

Tu unde mergi atunci când dorești să descoperi noi cărți pe care să le adaugi la colecția ta?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!