Câteva idei care să te inspire săptămâna aceasta în Cluj

Home $ Articole $ Câteva idei care să te inspire săptămâna aceasta în Cluj

by | Apr 2, 2018 | Articole

Perioadele dinaintea unei sărbători sunt cele mai înșelătoare. Nu e încă momentul să pierzi vremea și să lenevești pe canapea, dar știi că se apropie cu pași repezi, așa că deja începi să te faci confortabil. Așadar, pentru că oricum veți da un randament mult mai scăzut la lucru sau la birou în zilele ce urmează, măcar să mai câștigați câteva puncte în ceea ce privește viața socială.

#ieșidincasă aș spune eu. Sau unde să #ieșidincasă săptămâna aceasta în Cluj.

Chiar dacă toate propunerile sunt destul de chill, cea de luni trebuie să fie cea mai. Pentru astăzi propunem o tură pe la expozițiile care ne-au atras nouă atenția în oraș. Puteți să vă aventurați spre toate sau vă alegeți doar una, depinde și de cum stați cu timpul. O primă propunere ar fi cea foto de la Institutul Francez – Francofonia la feminin, ce prezintă 50 de chipuri de femei francofone din Transilvania și care poate fi vizitată până la ora 17.00. Mai apoi, avem expoziția personală de pictură a Alexandrei Andone – Esențialism, expusă la Casino, Centru de cultura urbană. Tablourile acestea sunt reprezentări conceptuale ale unor esențe ideatice, ideile capătă forma prin personificări hiperbolice, în scene alegorice și pot fi admirate până la ora 18.00. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei are deschise porțile, în perioada 20 martie – 30 mai 2018, pentru a găzdui expoziția temporară “PUNCTE DE VEDERE. Stereofotografii din timpul Primului Război Mondial”, ce are ca scop călătoria într-un trecut tumultuos și evoluția unei tehnologii fascinante. O puteți vizita până la ora 16.00. O ultimă recomandare este expoziția de fotografie ”Faces from the backstage”, pe care o găsiți la Yolka și care documentează operatori socio-culturali implicați în ​procesul de regenerare din Parcul Feroviarilor, ​cetățeni ce participă la transformarea modului de a imagina spațiul public local contemporan.

Marți e vremea să iei o decizie importantă: vrei să stai în bucătărie, să coci cozonaci și pască, vopsești ouă și să învârți sarmale, sau te-ai săturat de așa ceva și vrei să te bucuri de sărbători în liniște, fără să resimți oboseală și dureri de spate? În cazul în care vei opta pentru alegerea evidentă, noi am pregătit deja un articol în care te ghidăm spre cele mai bune locuri de unde poți comanda mâncăruri și băuturi pentru a economisi timpul pierdut la cumpărături și pentru a planifica masa de Paște perfectă. Așa că, doar hotărâți-vă cu ce anume vreți să vă așteptați oaspeții și… comandați. Nu vă lăsați pe ultima sută de metri, ați fi surprinși să vedeți câți au renunțat la tradiționalul stat în bucătărie.

A post shared by Aleynadx (@aleynadx) on

Miercuri e posibil să realizați că veți avea atâtea bucate în casă, friptură, drob, prăjituri, câte și mai câte. Și nicio scuză să mâncați o pizza. Cel mai bine ar fi să vă faceți rezervele din timp, căci știm cu toții că pofta de pizza nu vine și trece dacă aștepți un pic. Pofta de pizza rămâne până te devorează. Pentru că de curând v-am povestit de Forte e Gentile, care pe noi ne-a cucerit complet, vă provocăm să o încercați și voi, să auzim și părerile altora. O găsiți la Acrobatica, fie în locație fizică de pe Strada Avram Iancu nr. 13, fie online, chiar aici, la o comandă distanță. De fapt, știți ceva? Orice ați încerca de la ei, e super-delicios. Dar știți ce este musai după așa o pizza? Un pic de mișcare. Iar singurul lucru care v-ar face să nu vă dați ochii peste cap ar fi să propun o petrecere, doar își face și dansul treaba. Ce ziceți de un Kitsch Party în Club Midi? Preț intrare: 10 lei.

Joi mergem la Filarmonică, la concertul vocal simfonic al corului şi orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, dirijate de Cristian Oroșanu. Începe la ora 19.00 și are loc la Auditorium Maximum. Dacă nu înțelegi de ce recomandăm noi mereu spectacolele acestea, am adunat aici câteva motive care s-ar putea să convingă. Oricum, mergeți măcar o dată, veți înțelege.

Vineri, faci o faptă bună de sărbători. Centrala de escaladă a organizat, ca și în anii trecuți, colectare de pachete pentru bătrânii și copiii din zona Munților Apuseni. Colectarea pentru campania ”Din Suflet Pentru Apuseni Primăvara 2018” s-a încheiat astăzi, dar încă vă mai puteți implica în distribuirea pachetelor pentru că mai au nevoie de voluntari pentru transport (mașini de teren), donații pentru motorină și persoane care se pot ocupa de partea foto-video alături de ei, pe teren.

Sâmbătă, dacă tot nu mai ai nicio grijă și ai pregătit masa de sărbători din doar câteva comenzi, de ce nu te relaxezi la un meci de tenis? La Sala Polivalentă, de la ora 13.00, are loc întâlnirea România – Maroc, contând pentru turul 2 al Grupei a II-a a Davis Cup by BNP Paribas. Elevii, studenții și pensionarii din Cluj-Napoca vor avea acces gratuit, în baza unei invitații care trebuie ridicată până în data de 5 aprilie de la casa de bilete. Altfel, tariful unui bilet pornește de la 40 lei și pot fi achiziționate direct aici.

A post shared by Alexandra Chirita (@bebekiry) on

Duminică, în funcție de propriul fel de a vă bucura de sărbători, puteți fie să optați pentru diverse activități cu familia, iar aici vom reveni zilele acestea cu niște propuneri, fie petreceți la Charlie Upstairs cu M.A.T, Dan Medeșan și Albin Kaczka.

A post shared by Albin Kaczka (@albin.kaczka) on

Unde ne întâlnim săptămâna aceasta în Cluj?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!