#FollowMe: Adelaida Zanfir a preluat contul nostru de Instagram pentru o săptămână

Home $ Articole $ #FollowMe: Adelaida Zanfir a preluat contul nostru de Instagram pentru o săptămână

by | Mar 17, 2019 | Articole

5 zile, 5 întrebări, 5 povești. Continuăm seria #FollowMe în care timp de o săptămână, contul nostru de Instagram este preluat de un Instagrammer… din Cluj. Le-am analizat preferințele și obiceiurile fotografie, am venit cu câteva întrebări, iar ei cu pozele și răspunsurile.

Plimbarea de săptămâna trecută am făcut-o la brațul Adelaidei Zanfir, o tânără care ne-a captat atenția prin postările constante în care surprindea Clujul în diverse ipostaze, din diferite unghiuri și în mai multe lumini. A acceptat provocarea noastră fără să stea pe gânduri și fiecare nouă fotografie de a sa ne-a umplut de energie și optimism.

Care e momentul tău preferat al zilei pentru capturi. De ce?

Iubesc diminețile clujene, mai ales cele de primăvară: lumina caldă și plăcută crează un contrast izbitor cu agitația oamenilor care aleargă fie la muncă, fie la școală. Îmi place să observ oamenii, starea lor de spirit dimineața-devreme, și, de ce nu, să le zâmbesc și să le doresc o zi frumoasă!

Am observat pe contul tău personal că ai luat “în vizor” multe din clădirile Clujului. Care e lucrul care te fascinează cel mai tare la arhitectura acestui oraș?

Clujul este o emblemă a dezvoltării continue în România. Cu toate acestea, reușește să te transpună în trecut prin clădirile de epocă, pline de eleganță.  De fiecare dată când trec pe lângă astfel de clădiri îmi place să îmi imaginez cum bunicii și străbunicii mei se plimbau pe aceste străzi. Aș spune că arhitectura Clujului crează conexiunea dintre noi și înaintașii noștri.

Fotografiile tale au o dinamică aparte: poți aproape vedea razele soarelui dansând, aripile păsărilor cum bat sau lumea în mișcare. Oprește timpul în loc într-o locație mereu în mișcare din Cluj.

Stai 🛑! Nu mai alerga. Oprește-te o clipă. Privește în jurul tău. Zâmbește. Inspiră adânc. Absoarbe razele soarelui. Gata! Acum ești pregătit pentru o nouă zi de muncă.

Profiți la maximum de condițiile meteorologice în pozele tale, nu lași nici ploaia, nici ceața să-ți fure un cadru. Ba chiar din contra. Cum e vremea astăzi în oraș?

Bună dimineața! Sperăm ca norii de pe cer să nu vă influențeze starea de spirit 🌥. Stay positive! Va fi o zi grozavă!

Chiar dacă e vizibil faptul că preferi plimbările pe străzile orașului, suntem siguri că ai și un colț de natură unde te refugiezi. Te provocăm să n-l arăți și nouă.

O escapada matinala in Pădurea Făget. Un start perfect pentru o zi de munca! 🌳

Mulțumim, Adelaida, ne-ai făcut zilele mai vesele și ne-ai dat chef de muncă cu postările tale!

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!