Articole, Recomandări

10 lucruri cool pe care le poți face săptămâna aceasta în Cluj

Dacă e luni, știți deja că venim cu recomandările săptămânale. Noi pe multe ni le-am trecut deja în agendă și ar fi bine să iei și tu notițe. Fără să mai lungim povestea, iată care sunt propunerile noastre:

Toată săptămâna – Hai la festival
Săptămâna aceasta are loc UBB Fest, un festival organizat de OSUBB, ce propune activități culturale, sportive și profesionale tinerilor din oraș. Astfel, pe parcursul săptămânii vor avea loc traininguri, conferințe, spectacole și concursuri în campusul Hașdeu, la Casa de Cultură a Studenților și în alte zone ale orașului. Fiind vorba de tineri, participarea la evenimente este gratuită, așa că ce mai aștepți?

Vineri – Brunch-ul se ia cu prietenii
Unde? La Vorbe, care pregătesc un meniu delicios pentru brunch, alături de băuturi atât calde, cât și cu gheață, atât alcoolice, cât și non-alcoolice. Piesa de rezistență o constituie vinilurile, care vor asigura atmosfera caldă, numai bună pentru a începe ziua. Participarea costă 45 de lei, iar rezervările se pot face pe pagina lor de Facebook sau la 0364-110-048.

De vineri până sâmbătă – Participă la Rota League
Rotaract Cluj-Napoca va organiza a doua ediție a Rota league, eveniment caritabil ce constă în într-un turneu de fotbal la care pot participa toți cei doritori. Echipele se pot înscrie online, jocurile urmând să se desfășoare în Complexului Sportiv Unirea de pe str. Drumul Sfântul Ioan, nr. 2. Taxa de participare este de 200 de lei per echipă, iar banii vor fi utilizați pentru susținerea unui program de tip afterschool, prin care copiii de la școala “Traian Darjan” din Cluj-Napoca vor avea acces la antrenamente alături de un profesor de sport. Poți vedea rezultatele primei ediții ale proiectului aici.

Vineri – E despre dans
Cazacii Rusiei, cea mai mare companie de dans rusesc, va aduce pe scena Casei de Cultură a Studenților mișcările pline de energie ale dansului tradițional din Rusia. Biletele au prețul de 113 lei sau 150, în funcție de loc, și pot fi achiziționate de aici.

Sâmbătă și duminică – Ready, set, go!
Cum deja e primăvară în toată regula, sportul outdoor e mai mult decât bine-venit, iar Wizz Air Marthon e îți oferă contextul necesar pentru a încălța pantofii de alergat. Încă te mai poți înscrie la crosul de de 5 km, ce are costul de participare 40 de lei, pentru restul traseelor înscrierea fiind închisă. Nici copiii nu au fost uitați, având posibilitatea de a opta pentru distanțe între 400 și 800 de metri, iar înscrierea lor este gratuită. Și dacă nu te-am convins până acum să dai fuga în parc, atunci îți mai dăm un motiv: cu ocazia maratonului, vor reveni și vendorii în zona Cluj Arena, Eat and Meet fiind primul eveniment de Street Food din această primăvară. Iar preparatele nu sunt doar pentru cei cei ce vor avea nevoie de recuperarea energiei după alergat, ci pentru toți iubitorii de mâncare, motiv pentru care, încă de vineri vei putea gusta din ele.

Sâmbătă – Plantăm o pădure
Organizatorii MOX și-au propus ca, alături de Beard Brothers și cu sprijinul Primăria Poieni, să planteze la Valea Drăganului câte 10 arbori pentru fiecare bilet vândut la festival. Noi o să le dăm o mână de ajutor și sperăm că și voi v-ați înscris la această acțiune. Ne vedem acolo, da?

Sâmbătă – După curățenia de primăvară
Dacă tocmai ai făcut curățenia de primăvară și ai găsit o mulțime de lucruri pe care nu le mai folosești sau nici măcar nu le-ai folosit vreodată poți să le aduci la Târgul cu Mărunțișuri. Fiecare participant aduce lucruri și ia, la rândul său, ce consideră că i-ar fi util. La finalul zilei lucrurile rămase se sortează și sunt duse unor familii cu venituri scăzute. În cazul în care încă nu ai făcut ordine, mai ai câteva zile la dispoziție.

Sâmbătă – Stand up if you wanna laugh
Ionuț Rusu, Andrei Ciobanu și Rux vor trece prin Cluj în cadrul unui turneu național și îi vei putea asculta la Cinema Florin Piersic în cadrul unui show de stand-up. Mai sunt disponibile bilete la prețul de 43 de lei și le poți lua de aici.

Sâmbătă – Petrece alandala
O nouă ediție Alandala va avea loc în acest weekend și e ocazia perfectă de a te detașa de tot stresul din timpul săptămânii. Aceeași locație, Restaurantul Aroma, va găzdui evenimentul, iar la butoane vor fi Maayan Nidam, Suciu și Polarize. Mai sunt disponibile bilete la prețul de 45 de lei și le poți lua de aici.

Sâmbătă – It’s a date. the date
O nouă petrecere organizată de the date va avea loc sâmbătă la Cluj Arena, unde se va dansa atât pe piese actuale, cât și pe hit-uri mai vechi, evenimentul având ca temă păcatul. Biletele au prețul de 35 de lei și includ o băutură din partea casei, având și posibilitatea de a opta pentru pachete de grup. Le poți lua de aici.

Ai și alte idei de activități pentru săptămâna aceasta?

ClujLife - Te scoate din casă

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.