De unde poți lua produse locale de la gospodari și fermieri din județul Cluj și împrejurimi

Home $ Articole $ De unde poți lua produse locale de la gospodari și fermieri din județul Cluj și împrejurimi

by | Aug 29, 2019 | Articole, Made in Cluj

Ne plângem adesea că nici mâncarea nu mai e ce a fost odată. Laptele nu mai are gust, roșiile nu sunt coapte în interior, toate alimentele sunt tratate chimic și toate preparatele din comerț conțin conservanți sau alți aditivi. Probabil cunoști seria lungă de nemulțumiri, căci nu de puține ori a fost subiect de discuție în mass-media. Ei bine, a venit vremea să privești lucrurile dintr-o nouă perspectivă. Agricultura de calitate încă se practică în România, iar județul Cluj se poate mândri cu producători locali de încredere, care livrează produse naturale și sănătoase la domiciliu. Care sunt fermele de unde poți cumpăra fără griji fructe, legume, produse lactate sau din carne și multe alte bunătăți? Descoperă în paragrafele ce urmează.

Mi s-a întâmplat de multe ori să merg în supermarketuri pentru a cumpăra legume, dar să ies cu mâna goală din magazine pentru că produsele pe care le doream nu arătau… natural. Presupun că nu sunt singura care a trecut printr-o asemenea situație, tocmai de aceea avem nevoie de o soluție rapidă. Din fericire, am găsit-o! În zona Clujului există ferme în cadrul cărora legumele se dezvoltă într-un mediu propice, iar mai apoi sunt livrate proaspete în casele fiecăruia dintre noi. Un exemplu de fermă organică, care pune un mare accent pe calitatea produselor oferite este Colina Farms. Gospodarii aduc la ușa ta cutii predefinite, pline cu bunătăți de sezon, la care poți adăuga, opțional, diferite condimente verzi. Dacă vrei să vezi cu ochii tăi modul în care sunt crescute legumele la Colina Farms, poți oricând să le faci o vizită. Aici te poți relaxa alături de cei dragi într-o zi de weekend, căci ești poftit să te așezi pe păturică la un picnic, sau să faci drumeții în zona apropiată. Bineînțeles, la finalul vizitei nu vei fi lăsat să pleci cu mâna goală și îți vei putea crea tu propria cutie, cu legumele pe care le dorești.

Am discutat despre legume, dar capitolul fructe trebuie tratat și el cu seriozitate. Pe același principiu funcționează și Ferma Steluța, una dintre cele mai vechi ferme pomicole din România. Plantațiile se întind pe o suprafață de peste 100 de hectare și cuprind, în principal, pomi fructiferi precum cireși, meri și pruni. În cadrul fermei funcționează și o seră de flori, unde sunt cultivate mușcate, petunii, fucsia și multe alte plante colorate. Din ecuație nu lipsesc nici legumele, iar de aici ai posibilitatea să comanzi tomate, castraveți, ardei, fasole verde, salată, gulii și verdețuri. Nu te îngrijora în legătură cu modul de creștere al produselor, căci tehnica folosită este cea tradițională, iar fertilizatorul principal constă în gunoiul de grajd. De asemenea, produse gustoase și fresh se găsesc și la ferma Legume Apahida. Culturile cuprind roșii, castraveți, ardei, conopidă, varză și țelină. Acum, ai suficiente opțiuni încât să poți spune adio cumpărăturilor de legume și fructe din supermarketuri.

Gospodarii din județul Cluj nu se limitează doar la cultivarea pământului, ci unii au devenit profesioniști în creșterea bovinelor sau caprinelor. Uite așa, noi avem posibilitate de a ne bucura de produse lactate naturale, ca la țară. Comlact are grijă ca animalele din fermă să se dezvolte doar în condiții ecologice, iar hrana să fie 100% bio. Aceeași calitate o promit și produsele oferite, care se pot împărți în trei categorii: lactate de vacă, capră sau bivoliță. Nu știu voi, dar eu demult nu am mai mâncat o telemea gustoasă și tare poftă mi s-a făcut atunci când am citit-o în lista de livrări. E rândul iubitorilor laptelui de capră să descopere gustările fabricate în cadrul fermei La Colline. Brânzeturile din această gamă sunt realizate după o rețetă clasică franceză, iar ingredientele folosite nu sunt tratate chimic. Fie că alegi brânzeturile premium, rulourile, cremele tartinabile, brânza cu mucegai, ori laptele, iaurtul sau kefirul, ai garanția că produsele comandate nu conțin conservanți sau alți aditivi. Poți consulta ofertele lor în catalogul online.

Dulceață de fructe de pădure, sirop de fructe de pădure, prăjitură cu fructe de pădure… aproape orice produs alimentar la care se adaugă fructele de pădure devine, ca prin magie, o adevărată delicatesă. Problema se pune atunci când vrem să gătim, fiindcă nu știm de unde să facem rost de aceste ingrediente ușor acrișoare, dar nespus de apetisante. Ei, cum adică de unde le cumpărăm? De la gospodarii din Cluj, desigur. Soții Pop, Alex și Ana-Maria, dețin Bio Farm Recea-Cristur. Pasionați de produse sănătoase și gustoase, precum cele din flora spontană, cei doi cultivă preponderent zmeur și coacăz negru, însă au și plantații de coacăz roșu, afin, agriș, aflate deocamdată în stadiu de experiment. Tot în gospodăria lor prepară dulceață, sirop și vin. Yummy! Fructe de pădure produse cu multă grijă poți comanda și de la Arome Transilvane. Cooperativa agricolă este constituită din mai mulți producători locali, care își doresc să livreze fructe proaspete clienților. Zmeură, afine, mure, coacăze, agrișe, goji, cătină, căpșuni, acestea sunt câteva dintre produsele oferite. Mai pun la socoteală și dulcețurile, siropurile, fructele deshidratate, pudra din fructe, compoturile și ceaiurile. Tot ce îți poftește inima!

Happines in a box este sentimentul acela pe care îl trăiești în momentul în care primești acasă o cutie de la fermieri și descoperi că este plină ochi de bunătăți. În felul acesta, ai impresia că este sărbătoare de fiecare dată când îți bate curierul la ușă. O primă platformă la care să apelezi, indiferent de alimentele de care ai nevoie în bucătăria ta, este reprezentată de Cutia Țăranului. Această inițiativă este menită să strângă laolaltă mai mulți gospodari și fermieri care livrează din grădina lor legume, fructe, lactate, carne, sau produse apicole. Sistemul de funcționare este unul foarte simplu: îți alegi comerciantul dorit, te înregistrezi în lista lui de clienți și voila! aștepți să-ți sosească comanda. Ofertele cu destinația Cluj-Napoca pot fi consultate aici. Să știi că povestea despre aceste cutii încărcate cu fericire este abia la început, așa că nu-ți pierde atenția, mai ales că urmează să vorbim despre Nod Verde. Primul Food Hub din nordul Transilvaniei își propune să consolideze relația dintre producătorii locali și consumatori, prin facilitarea distribuției produselor. Aceasta este platforma ideală la care să apelezi pentru a fi sigur că frigiderul și cămara ta conțin numai hrană sănătoasă. Ce poți comanda? Întrebarea mai bună ar fi, ce nu poți comanda? Categoriile ar fi următoarele: legume și fructe, ouă și produse lactate, produse apicole, preparate procesate din carne, produse de panificație, plante medicinale și aromatice, ulei presat la rece, băuturi artizanale. Tu ești cel care decide cum va arăta interiorul cutiei, pe care o primești fie la domiciliu, fie la birou. Aici poți vedea întreaga gamă de produse. Ferma Dronea din Jucu și Ograda lui Andrei din Gherla s-au unit sub conceptul Desaga cu legume. Produsele livrate provin exclusiv din fermele celor doi producători și conțin legume de sezon crescute responsabil. Desaga se modifică săptămânal și include recomandările celor doi fermieri, însă la cererea clientului pot fi făcute mici schimbări.

Ultima, dar nu cea din urmă recomandare din această listă lungă poartă numele de Sat în Oraș. Acesta este un magazin de produse locale pe care îl găsești în mod fizic pe Bulevardul Eroilor 12/4. Numai bine poți merge să verifici cu ochii tăi calitatea celor comercializate și să le apreciezi prospețimea. Cu siguranță nu vei pleca cu mâna goală, ci vei pune în „cutie” exact ingredientele acelea de care ai nevoie pentru a prepara cel mai gustos prânz.

Care sunt producătorii tăi favoriți din județul Cluj și împrejurimi?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!