5 momente pe care nu vreau să le ratez anul acesta la #MIORITMIC

by | Sep 17, 2019 | Articole

Nici bine n-a apucat anunțul line-up-ului să-și tragă sufletul în eventul de anul acesta de la Mioritmic, că eu l-am și parcurs rapid și am încropit o listă cu momente de neratat. O fi ”defect profesional”, o fi nerăbdarea de vină, cert este că eu mă declar pregătită pentru a 7-a ediție a festivalului din pădurea bântuită, ediție care va avea loc, ca de obicei, în primul weekend din luna octombrie. Adică în perioada 3-6 octombrie.

Momentele pe care le-am încadrat în categoria ”musai de bifat prezent și dansat în primele rânduri” le împărtășesc azi cu voi, bineînțeles. O singură mențiune aș avea: le-am zis eu ”momente”, dar sunt de fapt cinci fete de neratat din line-up-ul Mioritmic ale căror seturi vreau neapărat să le prind. Pentru că pur și simplu nu avem cum să trecem cu vederea aparițiile feminine de pe afiș și pentru că #girlpower. Plus că după (deja) 3 sau 4 ani la rând de #Mio, chiar simt nevoia să mai ies din ”cortul românașilor”. Haideți să vedem despre ce-i vorba totuși.

Din categoria artiștilor pe care nu îi putem încadra într-un anumit curent sau gen muzical oricând am încerca face parte și Miss I, o prezență aparte pe scena underground românească. Născută într-o familie de artiști, tânăra a descoperit pianul la o vârstă fragedă datorită mamei sale, dar și partea aceasta de djing mulțumită tatălui său și a pasiunii pe care o avea pentru muzică. Fiind într-o permanentă misiune de a găsi și crea sunete noi, Ioana Pârlog, pe numele ei adevărat, aduce întotdeauna în centrul publicului seturi care te poartă de la jazz la techno, seturi armonioase, echilibrate, pline de căldură.

Scena muzicală techno din zona Europei de Est este un adevărat festin pentru urechile curioase, iar Olga Korol completează de minune lista noastră și cea artiștilor ce merită toată atenția în peisajul minimal. Dacă e să vorbim despre sound-ul caracteristic al Olgăi, avem un mixt între ”deep and groovy”, iar fiecare secundă dansantă alături de ea este o călătorie intrigantă și plină de surprize. Dacă ați avut măcar o singură interacțiune cu aceasta, probabil știți că muzica ei îndeamnă la exprimarea emoțiilor loud and clear și crearea de amintiri demne de povestit, so dont miss her set.

După ce a studiat muzica clasică în primii ani ai tinereții sale, Sonja Moonear a dat la o parte pianul și a făcut loc unui recorder Roland R8 în viața sa. Creativitatea ei și capacitatea de a genera continuu noi idei au ajutat-o să-și redefinească stilul în permanență. Mai mult, fundalul său muzical, mediul în care a crescut, precum și talentul natural pe care îl posedă au transformat-o într-unul dintre cei mai îndrăgiți DJ contemporani. Setul acesteia se află pe primul loc în lista celor mai așteptate momente pentru mine, iar motivul este destul de simplu: ori de câte ori a ajuns pe pământ ardelenesc, eu am reușit cumva și am ratat-o. Sonja, here I come.

Despre tINI, numai de bine! Eu vă garantez că nu există om printre voi care să nu fi avut parte măcar de o întâlnire excepțională cu simpatica Tini Günter. Sincer, până să o descopăr pe tINI aveam impresia că germanii îmi sunt ușor antipatici, cu felul lor de a fi, mereu serioși, mereu puși pe treabă. Cu o energie molipsitoare și seturi care te fac să-ți arunci papucii în sus de bucurie, artista este o tornadă de emoții, sunete și pași de dans ori de câte ori avem onoarea de a-i fi public. Incredibila sa carieră muzicală a început în adevăratul sens al cuvântului atunci când Loco Dice i-a apreciat atât de mult stilul încât a invitat-o la un back to back. Dacă el a fost dat pe spate de tINI când era abia la început, imaginați-vă cum veți fi voi după atât de mulți ani de experiență adunați.

Lista se încheie cu Vlada doar pentru am abordat situația în ordine alfabetică, nicidecum pentru că interesul nostru pentru tânăra originară din Moscova ar fi mai prejos. A trecut deja ceva timp de când atenția mi-a fost captată de această rusoaică, mai ales că aparițiile sale sunt tot mai controversate, bazate pe linii de bass hipnotizante și un stil de mixare caracteristic Europei de Est. Adică cel care ne place nouă cel mai mult. See you in the front row, alrighty?

Voi ce alți artiști ați trecut pe lista ”de neratat” la Mioritmic anul acesta? Și apropo… sper că ne vedem acolo. Dacă încă nu aveți bilet, îl puteți cumpăra online de aici.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This