Stiri

Art in the Street 2019 a scos Iașul și Clujul în stradă

Ediția 2019 a programului Art in the Street a scos peste 15.000 de persoane pe parcursul celor două evenimente care au avut loc la Iași (28 și 29 septembrie) și Cluj (12 octombrie), care s-au bucurat de concerte, street dance, beatbox, step, recitaluri de poezie, desen, graffiti, clovni, mimi și statui vivante, teatru pentru copii, expoziții foto și jonglerii cu foc. În total au avut loc peste 100 de reprezentanții de stradă susținute de peste 50 de artiști din țară și străinătate.

’’Anul acesta provocarea a fost să transformăm nu doar străzile Clujului într-o scenă în aer liber, ci și pe cele ale Iașiului. Am reușit să facem acest lucru cu succes și ne-am bucurat să vedem că ieșenii sunt receptivi și deschiși la un astfel de eveniment. Clujenii, bineînțeles, că nu ne-au înșelat așteptările și ne-au primit cu aceeași căldură și energie cu care ne-au obișnuit și la celelalte trei ediții. De-abia așteptăm următoarea ocazie de a colora străzile orașelor’’, a declarat Denisa Dan, project manager Art in the Street.

Artiștii români și străini care au făcut spectacol pe străzile celor două orașe au fost Malox, Marú, Vizi, Lucia & Andrei do Radiohead, Lorenzo Heel, Teatrul Apetit, Nomad Flames, Iulia Heleanu, Adam’s Nest, SPZ, Cosmin, Infusion, #spunecesimți, TANGERINE, George Pintilii, Quasar Dance Iași, PurAnima, Duo Jazz Gârlea, Trupa M.A.C., K-beat, Andrei Cristian, Introspect, Compania Andirino, Freehand Poe, Vlad Nedelcu, Efreet Light & Fire Show, Zephyrus, La Chakra, Sidewalk Troubadours, Flashover, Laura’s 5ive, JoMacabre, Magic Puppet, AlmosTrio, Bulz Botherz, Vigu Gheorghe Antonio, GRUV, ICS în Concert, Mimo Poetul, Jazz & Blues, Create.Act.Enjoy, Adrian Strâmtu, Alexu and The Voices Inside, Florian Babțan-Varga, Tania Cadiș, Foolosophy Entertainment și Goldy.

Cu energie nestăvilită și o forță muzicală ce nu trece nebăgată în seamă, trupa israeliană Malox a revenit la Cluj pentru Art in the Street, după concertul de neuitat pe care l-a ținut anul acesta la Jazz in the Park.

’Ne-am simțit foarte bine pe scenele Art in the Street. Publicul este incredibil. Noi am cântat în toate contextele pe care ți le poți imagina, de la zile de naștere la concerte mari în spații convenționale. Dar cred că atunci când cânți doar în spații convenționale, fără să accepți această provocare de a cânta pe străzi, pierzi ceva, ca artist. Pentru noi, cu cât e mai ciudată situația, cu cât câștigăm mai greu atenția publicului, cu atât e mai interesant. Pentru că oricine poate cânta în fața a cinci mii de oameni și să fie bun. Dar să cânți pe stradă și să îi faci pe oameni să simtă ceva, să experimenteze diferite emoții împreună cu tine e o provocare care merită’’, a spus Assaf Talmudi, clăparul trupei Malox.

’’La Art in the Street, atât la Iași cât și la Cluj, ne-am simțit foarte bine. Este, într-adevăr, emoționant pentru că iei contact cu oameni care nu știu neapărat cine ești și ce faci, oameni care pur și simplu trec pe stradă, se opresc și te văd, și te face să te gândești ce le trezești în minte în momentul în care te aud cântând. Și atmosfera e foarte frumoasă’’, a declarat Lucia, solista grupului Lucia & Andrei do Radiohead.

Art in the Street este un program de încurajare și dezvoltare a artei stradale, de promovare a tinerilor artiști stradali și de educare a comunității locale asupra rolului și a înțelesului artelor. Prima ediție Art in the Street a avut loc în 23 aprilie 2016 sub numele Jazz in the Street și a reprezentat un real succes. De atunci, echipa Fapte a mai organizat câteva zeci de astfel de evenimente de o zi, două zile sau de doar câteva ore.

ClujLife - Te scoate din casă

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.