Cum a fost la… Frank Sinatra Christmas Show

Home $ Articole $ Cum a fost la… Frank Sinatra Christmas Show

by | Dec 13, 2019 | Articole, Cum a fost la

Sărbătorile se apropie cu pași repezi, iar concertele de Crăciun sunt peste tot prin oraș. Aseară am avut ocazia să merg la spectacolul intitulat “Frank Sinatra Christmas Show”, la Casa de Cultură a Studenților. Acesta a fost un show cu adevărat inedit, deoarece nu am ascultat doar cântece de Crăciun, ci un adevărat recital jazz în memoria lui Frank Sinatra.

Încă de când am intrat în sală, spectatorii umpleau coridoarele cu zâmbete și voie bună. Familii și cupluri de toate vârstele au venit să se bucure de o seară veselă de jazz în stil american. După ce ne-am așezat cu toții, a început recitalul. Totul, de la melodii la micile intervenții dintre ele, a fost în limba engleză, pentru a intra cât mai bine în atmosfera boemă americană. Solistul și entertainerul Gabriel Farkas a încântat audiența cu peste 20 de melodii din repertoriul marelui Frank Sinatra, printre care celebrele “Fly me to the moon”, “New York, New York”, “Luck be a lady tonight” sau “My way”. Piesele de Crăciun nu au lipsit nici ele – “White Christmas”, “Santa Claus is Coming to town” sau “Let it snow” au fost fredonate și aplaudate la unison de către întreaga audiență.

Începutul a fost în forță, iar solistul a făcut un gest foarte frumos, rugându-i pe oamenii din spate să vină să ocupe locurile libere din față, pentru a vedea totul cât mai de aproape. Gabriel Farkas este un entertainer desăvârșit. De ce spun asta? Pentru că a condimentat fiecare melodie cu câte o povestioară, o remarcă de un umor delicios sau o idee frumoasă despre lume și viață. Însuși el a mărturisit: “I’m such a talker!” (Sunt așa de vorbăreț!”). Spre exemplu, a ținut să menționeze faptul că melodia cu care a început, “The lady is a tramp”, a fost interpretată de Frank Sinatra de 1738 de ori. 1738!!! Impresionant, nu-i așa?

Cred că știți cu toții melodia “White Christmas”, și cel mai probabil că unul dintre primele cuvinte care vă vine în minte este “zăpadă”. Ei bine, Gabriel a mărturisit ca el vede în acel alb “suflete mai pure, cuvinte frumoase, complimente”. El ne-a îndemnat pe toți să fim fericiți că trăim, că ne bucurăm de viață și de fiecare lucru frumos oferit de locul în care trăim, și să facem lucruri bune.

Un moment de-a dreptul amuzant a fost adaptarea piesei “Santa Claus is coming to town”. Gabriel îl compară pe Moș Crăciun cu un fel de Big Brother, care vede tot ce faci, și care te obligă să fii bun mereu. Așadar, solistul a interpretat 2 variante de posibil trailer pentru un film pe tema asta, unul de tip horror și unul mai… naughty , pentru adulți, ca să zicem așa. Mulțumită mișcărilor, grimaselor și vocii solistului, distracția a fost garantată.

Melodia care se află aproape în orice playlist de Crăciun e “Last Christmas” de la Wham! Cu siguranță că toți ați fredonat împreuna cu George Michael “Last Christmas I gave you my heart/ But the very next day, you gave it away…” . Ei bine, Gabriel Farkas a ținut să ofere o interpretare proprie acestei melodii, oferindu-i o notă mai optimistă și mai pozitivă: “I’ll give it to someone special” înseamnă, de fapt, că mergi mai departe, că treci peste despărțirea tristă din trecut.

În afară de George Michael, s-a cântat și The Beatles! “Yesterday” a rasunat în sală, aducând bucurie și zâmbete pe fețele tuturor participanților. De asemenea, un alt moment vesel a fost alegerea melodiei “For once in my life”, interpretată în 3 stiluri: Stevie Wonder, Tony Bennett, și, bineînțeles, Frank Sinatra.

Instrumentiștii au avut un rol extrem de important: fără pian, chitara bass, tobe, saxofon, trombon, clarinet și trompetă, nimic nu ar fi fost la fel. Acustica sălii a fost extrem de bună, și solistul i-a prezentat de 2 ori în timpul concertului pe fiecare dintre muzicienii talentați de care era acompaniat, pentru a primi binemeritatele aplauze pentru munca depusă.

Per total, concertul a fost superb, vesel, si plin de energie. Și cum “timpul zboară atunci când te distrezi”, nici nu am simțit cum a trecut timpul. La sfârșit, s-a aplaudat mult și intens, și am plecat foarte bine dispusă.

Ce zici, ți-am făcut chef să asculți ceva de la Frank Sinatra acum?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!