Ce fac trupele din Cluj cât timp #stămacasă

Home $ Articole $ Ce fac trupele din Cluj cât timp #stămacasă

by | Apr 28, 2020 | Articole

Și noi #stămacasă, doar că pur și simplu nu putem sta degeaba sau lăsa o zi să treacă fără a ne gândi la ce fac toți cei care sunt în aceeași situație cu noi sau care poate au rămas pe teren. Așa că, îi tot întrebăm. Astăzi ne îndreptăm atenția către trupele clujene, pentru că dacă le-am fost alături în vremuri de cântări live, dans și veselie, se cuvine să-i întrebăm de sănătate și acum. Noi credem că, atât noi, cât și voi, trebuie să le rămânem alături, ca și până acum, să le ascultăm muzica, să le dăm feedback, să le spunem cum ar putea să ne ajute prin arta lor acum. De asemenea, dacă aveți planuri mari pentru viața de după lockdown, să știți că orice booking făcut în avans este apreciat de către ei în acest moment, în care e mai dificil să rămâi constant pozitiv. Și în această perioadă primesc solicitări pentru anul 2021, deci probabil că urmează niște petreceri incredibile după acest an ”de relaxare”. Dar mai întâi, haideți să vedem ce fac ei acasă.

Am vorbit cu David Todoran, solist al trupei Six Martini Orchestra. Fiecare zi din viața lui este strâns legată de muzică. În primul rând pentru că reprezintă principala sa sursă de venit, în al doilea rând pentru că este și un mod de viață pentru el. De la instaurarea stării de urgență, toată activitatea lui s-a mutat în online și în perimetrul apartamentului unde locuiește. Repetițiile cu trupa au fost înlocuite de studiu individual acasă, a dus o bună parte din echipamentul strict necesar de la studio în living, și-a făcut un abonament la un serviciu de catering, face cât mai mulți pași prin apartament, vorbește și mai mult la telefon și folosește online-ul mai mult ca oricând și aproape pentru toate activitățile de tip cumpărături, curierat, tranzacții bancare etc.

#staiacasă vine cu o anumită doză de provocare. Te distanțează fizic de societate, dar te obligă să fii mai aproape de tine ca individ. Eu am analizat toate dezavantajele și treptat, am început să le transform în avantaje. Mi s-a oferit oportunitatea de a evada din tot tumultul acelei condiții social umană de performanțe profesională și mi-am acordat un respiro. Mi-am redescoperit acele valori pentru care exist ca om și acele valori pentru care vreau să cânt ca artist. Această perioadă de incertitudini vine și cu anumite gânduri, fugitive de altfel, mai puțin pozitive, însă, rămân același David Todoran și mă adaptez vremurilor ce au să vină. Muzica este o parte integrantă a vieții mele. Prin muzică mă identific ca artist, iar ca om exist și datorită ei.

Pentru a rămâne cât mai aproape de publicul său, David este mai prezent în mediul online și îl găsiți pe Facebook, Instagram și YouTube, unde încearcă să posteze conținut cât mai des și cât mai relevant cu putință, atât din activitatea profesională, cât și mici “pastile” din viața sa de zi cu zi.

Cred într-o energie care circulă în ambele sensuri. Artiștii au menirea de a aduce speranță, lumină, bucurie în sufletele oamenilor. Dacă artiștii cred cu tărie în ceea ce fac și în mesajul pe care îl transmit, atunci oamenii îi vor răsplăti. Eu voi lansa la sfârșitul lunii mai a anului curent primul meu album solo. Totodată, începând cu luna iunie, voi pune în vânzare bilete la primul concert live (public) care va avea loc la o dată momentan necunoscută, singurul lucru cert fiind e că va avea loc în Cluj-Napoca, când situația va permite acest lucru. Îi invit pe toți cei care vor asculta primele extrase de pe album să îl cumpere dacă le va face plăcere muzica pe care o voi crea, dar și să achiziționeze bilete la concertul DOR, aflat la cea de a doua ediție. Mai multe detalii, în viitorul apropiat.

Pentru trupa Hazard, păstrarea legăturii cu cei care îi urmăresc este mereu importantă. În contextul actual, au creat pentru noi un playlist #STAYATHOME, disponibil pe Youtube și pe platformele lor de social media. Acolo încarcă în fiecare săptămână câte o piesă interpretată din casele lor. Sunt separați și ei, ca și noi toți de altfel, dar se bucură că au posibilitatea ca energia Hazard să răzbată și în acest fel, în mediul online. Mai au un concept lansat, Days of our LIVEs, la care lucrează activ și prin care își doresc să împărtășească în continuare cu publicul lor momente din experiența concertelor live, pregătiri și alte insight-uri.

Zilele noastre, în general, sunt cu multă muzică și mult exercițiu, iar în esență, acest lucru nu a fost influențat de contextul actual. Au dispărut deplasările și nopțile lungi, însă, cel mai mult simțim lipsa schimbului fizic de energie din concerte și din cadrul orelor petrecute împreună în studio. Muzica are la bază contactul uman, iar noi ca echipă, mizăm mult pe naturalețe, dinamică și spontaneitate. Ne-am străduit să păstrăm aceste caracteristici în situația de față, și am găsit alte căi de exprimare, la care publicul a reacționat foarte bine. Ne readaptăm, iar dezavantajele le transformăm în noi oportunități: aprofundăm studiul individual, lucrăm remote la compoziții proprii, comunicăm prin toate mijloacele avute la dispoziție și ne dezvoltăm skill-uri pe care poate în mod normal nu le-am fi pus în joc.

Se bucură de fiecare feedback pe canalele lor, pentru fiecare vizualizare și pentru orice interacțiune cu cei care îi urmăresc. Vă așteaptă în continuare pe paginile lor de Facebook, YouTube și Instagram, dar la fel de nerăbdători sunt să nu mai fim limitați la mediul online și să revină pe scene pentru că ei sunt muzicieni full-time. Se dedică 100% muzicii și chiar dacă grija financiară nu e în topul preocupărilor lor, dacă această perioadă se va prelungi foarte mult, vor avea dificultăți serioase din acest punct de vedere.

Sperăm că toți oamenii vor trăi de acum încolo cu și mai multă pasiune și implicare toate momentele artistice la care vor avea ocazia să ia parte. Arta își face cel mai bine treaba atunci când se exprimă liber, când unește și inspiră oameni. Așadar, sperăm că va deveni o certitudine contribuția pe plan social și emoțional al acestui refugiu și mijloc de delectare.

Înainte de apariția acestui virus în viețile lor, și membrii Score Band erau destul de activi. Mergeau des la sala de repetiții pentru a lucra la piese noi, pentru a discuta diferite idei, repeta și planifica concerte, dar acum nu mai pot merge nici măcar în vizită unul la celălalt. În această perioadă, însă, au făcut două video-uri live de acasă (fiecare de la casa lui), în care au cântat câte o piesă pentru oamenii care îi urmăresc, pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste zilele acestea. De asemenea, au lansat două piese noi, pe care, zic ei, în alte condiții nu ar fi fost lansate acum probabil.

Frica e firească pentru această perioadă de grea încercare pe care cu toții o trăim pentru prima oară în viață. Dar teama noastră cea mai mare nu e legată de dispariția evenimentelor noastre, ci vine din lipsa unei certitudini în ceea ce privește viitorul apropiat. Da, suntem blocați acum pentru că nu mai putem concerta, repeta sau înregistra, dar există și un mare avantaj, acela că putem acorda mai mult timp procesului de creație.

După părerea celor de la Score Band, perioada aceasta ar trebui să fie un wake-up call pentru guvern și autorități în a acorda atenție mult mai mare sistemului de sănătate, care încă o dată s-a dovedit a fi o vulnerabilitate la noi în țară. Faptul că întreaga comunitate medicală internațională lucrează la o schemă de tratament le dă însă speranța că lucrurile vor reveni la normal, în cel mai scurt timp.

Pentru noi ca artiști, cea mai mare bucurie și, automat, cel mai mare ajutor, ar fi ca un număr cât mai mare de oameni să ne asculte muzica, să o distribuie și să o aprecieze. Pentru asta putem fi găsiți pe mai multe platforme media de aici.

În afara faptului că pandemia le-a “furat repetițiile”, zilele celor de la cover band-ul Remakers se desfășoară cât de cât la fel, după spusele lor. Practic, și-au mutat activitățile în casă. Laura (voce) predă canto online, face voluntariat, se străduiește să studieze acasă fără să își scoată vecinii din minți și caută împreună cu mirii soluții pentru evenimentele din acest an. Răzvan (voce, chitară) are doi copii minunați și asta îi ocupă tot timpul, iar Sergiu (chitară) compune de zor! Arcadiu (bas, voce) și Edi (clape) s-au mutat de ceva timp la țară, așa că, pentru ei pandemia e un vis frumos și pitoresc, cu agricultură și aer curat. Toboșarul trupei, Cristi, este singurul care profită în această perioadă de sala lor de repetiții, și iese din casă (în interes profesional!)

Ne dorim ca această perioadă să fie una în care să profităm de noi, să evoluăm ca indivizi și ca trupă. Este o încercare destul de grea, dar statul acasă are mai multe avantaje decât dezavantaje pentru că ne-a dat cel mai de preț lucru: TIMP! Timp să ne regândim show-ul și repertoriul, timp de studiu individual (dacă #staiacasa ne-ar da și mai multă motivație ar fi super!), timp să analizăm mai bine direcția trupei și ce ne dorim de la viitor. E o perioadă foarte bună pentru a face planuri și am adăugat multe pe lista de ”to do”. Dezavantajul evident este imposibilitatea de a repeta, dar noi suntem pozitivi și credem că dorul de a cânta împreună ne va îndemna să fim mai productivi și să apreciem și mai mult fiecare experiență, atât pe scenă, cât și la repetiții.

Datorită timpului liber pe care îl au acum la dispoziție, au început să centralizeze și să publice pe pagina lor de Facebook și pe contul lor de Instagram diverse materiale la care au lucrat pe parcursul anilor. Tot în această perioadă au reușit să finalizeze și site-ul. Jumătate din membrii trupei trăiesc exclusiv din activitatea Remakers, dar grija financiară este la fel de mare pentru toți. Chiar dacă unii au și alte ocupații, muzica și implicit, trupa, a devenit mai mult decât un hobby. Este pasiunea, meseria și prioritatea lor. Cea mai mare frică este legată de evoluția situației și se întreabă cât timp va trece până la următorul lor concert… pe care îl așteaptă cu nerăbdare! Dar rămân optimiști.

De darul timpului se bucură și trupa BlueVelvet. Timp, dar și faptul că învață să lucreze la piese noi de la distanță. E exact opusul felului în care obișnuiau să funcționeze și, astfel, pot experimenta mai ușor și pot învăța lucruri noi despre ei în tot procesul acesta. Pentru ei, muzica e un hobby, e ceva ce fac din plăcere, pur și simplu. Fiecare au alte joburi full-time, așa că grija financiară nu e (încă) atât de mare.

O zi de marți (pentru că asta era ziua din săptămână în care ne vedeam regulat) din viața Blue Velvet înainte de pandemie începea la ora 19 și dura până pe la ora 22-22:30. La începutul acestui an, ne propusesem să stabilim niște puncte pe care să le atingem la fiecare repetiție, să lucrăm puțin mai organizat. Fiecare dintre noi ar fi fost “șef de repetiție” prin rotație și ar fi propus idei la care să lucrăm. Astfel, începeam repetiția cu o ușoară încălzire, un pic de jamming și apoi treceam la ce era de făcut pe ordinea de zi, repetat pentru vreun viitor concert sau lucrat la piese noi. Acum, am decis să amânăm pentru o perioadă repetițiile pentru că vrem să fim responsabili și să #stămacasă, dar avem întâlniri prin video call și încercăm să lucrăm la piese noi remote, să ne trimitem idei și fiecare să construiască pe ideile respective.

Dezavantajele sunt un pic mai multe pentru că aveau planuri destul de mari pentru anul acesta. Trebuiau să lanseze primul lor EP, plus un nou videoclip, aveau mai multe concerte în plan și toată situația asta le-a tăiat puțin din avânt. Au cam luat o pauză de la activitățile lor obișnuite, așa că nu au fost foarte prezenți nici în spațiul virtual. E o perioadă de adaptare, de ajustare și încă învață cum să abordeze toată situația. Însă, datorită partenerilor lor de la Swanboy Music, vor lua parte la festivalul online SolidarLocal, care va avea loc pe 1 mai. Așa că, dacă vreți să ascultați piesele de pe viitorul lor EP, join SolidarLocal.

Trupa Rehab Nation a început o serie de înregistrări și filmări ale unor piese într-o variantă home-made, ca să continue să cânte împreună și să își împartă mesajul. Nu se întâlnesc la repetiții și nici nu susțin concerte, dar au descoperit noi posibilități de creație, în online. Nu mai pot compune piese face-to-face, dar dezvoltă mult mai mult ideile individuale, la care fiecare contribuie de acasă și pas cu pas se formează piese noi.

Înainte de izolare eram în mare parte activi. Pe lângă muzică, fiecare dintre noi are diferite hobby-uri în aer liber, mergeam la petreceri, făceam sport, dar acum stăm închiși în casă. Unii avem norocul să putem lucra în continuare de acasă, însă nu este cazul pentru fiecare. Descoperim noi modalități de a ne petrece timpul productiv, dar ne lipsește interacțiunea cu alte persoane, cu comunitatea noastră.

Cu siguranță, perioada asta va aduce cu ea și schimbări. Lipsa publicului, a prietenilor, a cântărilor live, este cu siguranță dureroasă pentru trupe. Dar chiar dacă nu se vor mai putea exprima în condițiile cu care s-au obișnuit, atât scena muzicală, cât și toate celelalte domenii se vor putea adapta. Vorbind de Rehab Nation, pentru membrii ei este ‘doar’ pasiune, un hobby hobby, deci pe plan financiar nu pot spune că sunt afectați de lipsa concertelor. La nivel de job-uri, sunt în aceeași oală cu toată lumea, unii din noi având norocul de a nu fi afectați încă, alții, din păcate, au avut deja de suferit.

Cel mai mare ajutor din partea comunității este de a rămâne alături de noi, în limita posibilităților, chiar dacă doar în mediul online. Ne lipsește interacțiunea, de a vedea și simți în persoană reacția oamenilor la ceea ce vrem să împărțim, dar feedback-ul primit online sub orice formă ne face să ne simțim în continuare conectați.

Andrada Codorean, solista vocală a cover band-ului transilvănean City Dust, ne-a mărturisit că viața în casă nu e atât de rea pe cât se așteptau ea și ceilalți membri ai trupei. Au realizat că au timp fiecare să studieze mai mult, să lucreze la piese și la material pentru trupă, să citească și să facă chestiuni creative de care, oarecum, fugeau înainte de pandemie. Desigur, și ei simt lipsa reprezentațiilor live și a repetițiilor împreună, dar se focusează pe avantajele acestei situații și încearcă să scoată ce-i mai bun din ea.

E mai multă liniște acum și avem mai mult timp pentru a ne pune ordine în idei și perspective. Pentru a rămâne aproape de ceilalți în această perioadă, am început seria de video-uri #MuzicăPeBalcon. Ni se pare o idee faină să le cântăm prietenilor online, iar ei îmbrățișează asta și ne încurajează să o facem în continuare propunând idei de piese pe care să le abordăm în viitor sau distribuind clipurile noastre.

Cover-urile cântate pe balcon sunt pregătite în studio, dar filmează doar Andrada, neavând cum să se întâlnească toți la un loc momentan. Faptul că ne apropiem de perioada în care ne vom putea deplasa liberi le dă speranță și o stare pozitivă, chiar dacă consideră că activitatea muzicală va trece printr-un proces lent de revenire. Din fericire, City Dust nu este singura lor sursă de venit, dar lucrează în acest domeniu fiecare. Individual, sunt profesori de muzică (vocal / instrumental), dețin diferite businesses-uri pe aceeași direcție, studio-uri de producție muzicală etc.

Până la noi ”ordine”, stăm acasă, citim, facem mișcare, și ne păstrăm starea de bine prin diferite activități care să ne mențină fresh atât mental, cât și fizic.

Și trupa ex:hale încearcă pe cât de mult posibil să profite de această perioadă, iar momentan fac acest lucru înregistrând demo-uri pentru piesele compuse până acum. Sunt în contact cu comunitatea lor pe canalele de social media, unde îi țin pe oameni la curent cu micile proiecte pe care le au. Și cele mai mici gesturi le ajută, mărturisește Eliza, și se bucură de fiecare ascultător nou, de fiecare interacțiune – chiar dacă e doar virtuala, apreciază fiecare mesaj primit și sunt foarte fericite când oamenii le spun că rezonează cu muzica lor.

Marele dezavantaj al acestei situații este că procesul creativ nu mai este la fel, e greu să facem muzica “împreună” când trebuie să stăm “separat”. Învățăm să ne menținem conectate și concentrate, fără să punem prea multă presiune pe noi. Este, până la urmă, o situație complet nouă pentru noi toți și cred că ideea de a maximiza productivitatea într-o asemenea perioadă este o capcană.

Andreea, solista trupei, spune că acest #staiacasă a forțat-o să ”se pună serios pe treabă.” Tocmai a făcut o campanie pe Facebook în care a cerut sprijin comunității care le ascultă, ca să își poată achiziționa un echipament cu care să poată face muzică de acasă. Răspunsul a fost incredibil, în mai puțin de o zi a depășit targetul propus. Pe de altă parte, Angi, chitaristă în cadrul band-ului, ne-a povestit despre struggle-ul muzicienilor în acest moment: lipsa contactului direct cu oamenii, lipsa acelei legaturi care se creează în timpul unui concert, atât împreună cu publicul, cât și între ele. Au diverse frici, ca toată lumea, dar se gândesc că orice ar apărea, pur și simplu vor căuta soluții și vor merge înainte. Andreea mai are doar un job part time, deci o mare parte din banii săi erau din muzică, iar Angi și Patricia, toboșara grupului, au ales conștient ca muzica să nu reprezinte singurul lor income.

Muzica nu este singura noastră sursă de venit, dar nici nu am putea-o numi hobby. Cumva, parcă hobby-urile sunt doar o activitate pe care o faci ca să treacă timpul liber mai ușor. Ei bine, e mult mai mult decât atât, poate e chiar un stil de viață. Chiar dacă nu este în prezent un job full time, e ocupația principală, spre care ne canalizăm toate resursele.

Nu uitați că există suficiente metode prin care puteți susține artiștii cât timp #stămacasă. Voi ce ați făcut astăzi pentru a face situația actuală mai ușoară pentru cineva de lângă voi?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!