TIFF 2020 confirmat pentru 31 iulie – 9 august

by | Jun 4, 2020 | Știri Cluj

Vești bune pentru iubitorii de filme: cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania va avea loc între 31 iulie și 9 august 2020! Amânat din cauza măsurilor de restricție adoptate de autorități în această primăvară, TIFF propune o ediție de vară cu multe proiecții în aer liber, atmosferă de vacanță și un program adaptat contextului. Atât deschiderea oficială, cât și gala de închidere vor avea loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în inima orașului.

Avem șansa de a fi alături de un public care, în toate aceste luni de izolare, ne-a transmis că ne așteaptă și ne susține. Suntem pregătiți să aplicăm toate măsurile de protecție impuse de autorități pentru spațiile în aer liber și sperăm ca, în cel mai scurt timp, să avem și confirmarea normelor pentru proiecțiile din sălile de cinema. Întreaga organizare va prioritiza siguranța spectatorilor – explică Tudor Giurgiu, președintele festivalului

Proiecțiile în aer liber vor fi organizate în spații clar delimitate, iar scaunele vor fi poziționate la distanță unele de altele. Accesul se va face prin culoare care să permită triajul. Spectatorii se vor bucura de seri cu filme în Piața Unirii Open Air, Iulius Mall Open Air, Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, Castelul Banffy de la Bonțida sau în curtea Institutului Francez. Alte spații de proiecție vor fi anunțate în curând.

Proiecțiile de interior vor fi planificate după ce autoritățile vor adopta măsurile care se impun în cazul sălilor de cinema, direcția urmată de majoritatea țărilor europene fiind de a permite ocuparea spațiilor în proporție de până la 50% din capacitate.

Am pornit la drum cu multe idei de programe noi, dar cum amploarea festivalului va fi afectată în acest an, pe unele dintre ele le vom păstra pentru ediția viitoare, când lucrurile vor fi intrat, sperăm, în normal. Promitem însă, ca de obicei, un concentrat eclectic de titluri noi și retrospective de arhivă, tradiționala secțiune tematică, filmele de Lună Plină, focusuri naționale și documentare excepționale, programe și evenimente speciale, plus o serioasă și mai mult decât binevenită doză de bună-dispoziție. Chiar dacă #staysafe rămâne cuvântul de ordine, filmele care își iau riscuri au în continuare locul lor privilegiat în festival – promite Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF

Forme adaptate contextului vor primi și câteva dintre proiectele TIFF: Transilvania Pitch Stop, programul dedicat industriei de film, va avea loc atât online, cât și offline, iar Let’s Go Digital!, atelierul de film pentru liceeni, se va desfășura exclusiv online. Detaliile despre fiecare program în parte vor fi anunțate în curând. Înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban rămân valabile, iar cele pentru Competiția Locală continuă până pe 30 iunie, aici.

Voluntarii care s-au înscris deja vor fi contactați pentru a-și declara disponibilitatea, iar cei care doresc să se alăture echipei se pot înscrie în continuare pe tiff.ro, până pe 1 iulie.

Abonamentele TIFF au fost repuse în vânzare. Posesorii celor trei tipuri de carduri TIFF – X-Card, SuperCard și Iron Card – au 48 de ore la dispoziție pentru a-și procura în avans bilete la orice film sau eveniment special din program. Totodată, cardurile oferă acces la un număr de proiecții și evenimente speciale. Abonamentele pot fi achiziționate pe tiff.eventbook.ro și, în curând, pe aplicația oficială TIFF 2020. Cei care și-au păstrat abonamentele cumpărate la începutul anului le pot folosi pentru noile date.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This