Cum a fost la… Jazz in the park Tiny version

by | Sep 21, 2020 | Articole, Cum a fost la

Încă de la izbucnirea acestei pandemii, am trecut prin tot felul de stări, diverse temeri și îngrijorări, gânduri care mai de care. Nu doar eu, ci probabil cu toții. Dar prin natura muncii mele și fiind aproape de organizatori de evenimente, oameni care nu stau locului, constant am fost îngrijorată de consecințele asupra lor, de faptul că s-au trezit în mijlocul unei pauze pe care nu au cerut-o, de care nu aveau nevoie și care, pe alocuri, le-a mai produs și pagube financiare. Toate fricile mi s-au risipit, însă, când am realizat că ei, de fapt, nu s-au oprit. La fiecare veste nouă din partea lor, la fiecare eveniment pe care l-au readaptat, la fiecare apariție cât de mică, m-am bucurat ca un copil – pentru mine, pentru ei, pentru noi toți deopotrivă. Pentru că, dacă e ceva ce ne-a învățat anul 2020, este acela că un lucru, oricât de mic ar fi, poate face diferența. Iar Jazz in the Park – Tiny Version, varianta ”pandemică” a îndrăgitului festival Jazz in the Park, ne-a demonstrat întocmai. Și bineînțeles că le-am fost alături și i-am vizitat în ultimele zile ca să vedem ce și cum au făcut. Spoiler alert: au făcut MI-NU-NAT!

Versiunea Tiny a festivalului Jazz in the Park, unul dintre my-all-time favourites la categoria lui, a debutat vineri în peisajul deosebit al Parcului Etnografic ’’Romulus Vuia’’. Eu am descoperit acest loc, spre rușinea mea, doar vara aceasta, dar de atunci nu mai contesc să-mi îndrept prietenii spre el, și am fost mai mult decât entuziasmată să aflu că jazz-ul se mută acolo toamna aceasta. Pe lângă faptul că îmi produce o liniște și o bucurie imensă, Parcul Etnografic are și abilitatea oarecum magică de a da impresia că timpul s-a oprit în loc. Doar gândul că va fi umplut de note muzicale, oameni colorați și zâmbete, mă emoționa peste măsură.

Vineri am ajuns în parc în jurul orei 18:00. După ce am trecut cu bine de cele trei filtre ale ”controlului de securitate” – temperatura, bilet și dezinfectare mâini, mi-a fost înmânată harta festivalului și o rogojină pe care să pot sta ca să nu ies din parc ca din căpița cu fân. Echipată fiind, așadar, cu aceste două elemente salvatoare, am pornit într-un meticulos tur al zonei. Prima dată am făcut un popas la The Tiny Main Stage – o scenă mică, un public răsfirat pe locurile distanțate, o trupă care cânta cu toată forța. Mi-a înflorit involuntar un zâmbet pe față, izvorât parțial din nostalgia că nu mai suntem o mulțime de oameni în Parcul Central, și parțial din mândria că se poate. Chiar și cu distanțare, chiar și cu pandemie. Oamenii buni mereu reușesc. Am ales un balot de fân, mi-am instalat rogojina și am stat câteva minute la concertul celor de la RVQ, cât să-mi aranjez puțin gândurile. Recunosc, aveam un sentiment ciudat privind în jur. Mereu am corelat Jazz in the Park cu întâlniri întâmplătoare cu oameni pe care nu i-am mai văzut de nu știu cât timp, cu grupuri mari, cu îmbrățișări și discuții. În Parcul Etnografic se auzea doar muzica și… cam atât. Maxim puteai schimba niște păreri cu cel de lângă tine, dacă aveai un bilet dublu, iar șansele să recunoști vreo față erau foarte mici. A fost, în mod sigur, diferit, dar totul e diferit anul acesta, nu?

Când cei de la RVQ și-au încheiat performance-ul, am continuat explorarea. M-am oprit prima dată la Band Camp, cu gândul să mă înscriu la o sesiune zgomotoasă de bătut la tobe. Mai era ceva timp până începea următoarea sesiune și cu foarte mare siguranță nu m-am trecut pe listă, căci am zis că revin în timp util. Am revenit în timp util doar cât să admir cum alții învățau să manevreze bețele, iar eu nu mă număram printre ei. Ce-i drept, mi-a scăpat printre degete un aspect definitoriu al evenimentului: tiny. Tiny Drum Camp, tiny space, few spots available. În apărarea mea, chiar m-a prins plimbarea prin cele două târgulețe amenajate. Pe unii vendori i-am recunoscut de la alte evenimente, de alții auzisem, dar nu-i întâlnisem niciodată, iar pe o parte i-am descoperit acolo. Nu că aș fi avut vreo emoție în acest sens, dar toți cei prezenți au adus în Parcul Etnografic doar lucruri frumoase, lucrate atent și în care se vedea că au pus multă pasiune și dedicare. De la obiecte decorative, haine, papuci, pălării, genți și portofele, până la bijuterii și chiar obiecte de mobilier, toate atrăgeau privirile vizitatorilor, îndemnându-i să le studieze mai atent și să le ia acasă. A fost un plus în cadrul ediției și cred că a prins bine, mai ales că s-a încadrat în peisaj, la propriu. Ar fi fost ușor impersonal și nepotrivit să fie plin de truck-uri de mâncare. Chiar dacă, așa cum am zis și la fața locului, ar fi prins bine unul.

În afară de scena principală, a existat și una mai mică (da, mai mică decât cea care era deja mică), pe care au urcat nume locale, precum: Julian M, Muntet, Diana Săveanu, Rubié Trio, As we exhale și Edina & Friends, dar și o livadă cu viniluri, unde i-am întâlnit pe artiștii de la VRTW: Karak și Iorga, și Two Sides Records cu Moss Farai & Alin Bittel. Mi-a plăcut mult în livadă ca hang-out place, și pentru că erai la propriu într-o livadă de mere și simțeai parcă miros de țuică-to-become în aer, dar și pentru că aveai atâtea viniluri printre care puteai căuta unul-două-trei pe care să le iei acasă. Cred că toată lumea care a intrat aici s-a trezit că vrea ”să mai stea un pic” doar pentru că totul se îmbina aici așa frumos și natural, ai fi putut să nu mai pleci nicicând dacă nu te alunga, inevitabil, venirea nopții și, implicit, a frigului.

Momentul meu preferat a fost reprezentat de concertul Teodorei Brody Enache, care a avut loc aseară, în încheierea acestei ediții care nu a fost deloc tiny, cel puțin nu în toate sensurile cuvântului. Vocalista de jazz, împreună cu chitaristul Călin Grigoriu și violoncelistul Răzvan Suma, au adus în fața publicului prezent cel mai nou proiect al ei: “Sound of the Root”, primul album în care ea reunește lumea muzicii clasice cu lumea jazzului, devenind astfel un artist crossover. A fost o încântare să-l ascultăm, Teodora are o voce și o prezență incredibilă, puteam simți muzica ei printre noi, ne lua în brațe și ne purta în lumea largă. Dat fiind faptul că abumul este o fuziune a rădăcinilor sale românești cu ritmuri braziliene, indiene, africane și jazz, toate găsindu-și ecou în opusurile clasice pe care le interpretează, fie că sunt rapsodiile românești ale lui Enescu sau Dansurile populare românești ale lui Béla Bartók, vă puteți imagina că au existat momente în care nu mai știam pe unde am ajuns de când tot cântă grupul de pe scenă. O minunăție acest moment și un final demn pentru ediția Jazz in the Park – Tiny Version de anul acesta!

Ca sentiment general, am avut senzația în multe momente că nu sunt la Jazz in the Park, ci la un alt eveniment. Un eveniment fain, încadrat potrivit într-un decor și într-un spațiu, dar nu la Jazz in the Park. Mi-au lipsit mult interacțiunile umane și grupurile mari de oameni, cu siguranță, și nu am putut ieși din zona acestui sentiment. Așa că, m-am focusat 100% pe muzică și artiști, lucru care poate venea uneori pe loc secundar în Parcul Central. A fost, așadar, o perspectivă nouă asupra lucrurilor, pentru că, sincer, uitasem cât de mult îmi place jazz-ul, iar noua formulă de organizare m-a forțat ușor să fiu atentă la el cu toată ființa mea. Cam așa am văzut eu this tiny version – nu mică, nu limitată, ci cu un scop diferit: acela de a ne lăsa singuri cu muzica și doar atât.

Concertele ediției acesteia au fost toate declarate sold-out, însă am constatat că nu toată lumea s-a prezentat ”la datorie”. M-a supărat puțin acest lucru pentru că știu mulți oameni care și-ar fi dorit să fie acolo și nu au mai găsit bilete. Și dacă tot se vorbește mult despre responsabilitate anul acesta, sfatul meu prietenesc ar fi să vă asumați responsabilitatea biletelor cumpărate sau să nu le achiziționați dacă nu sunteți atât de interesați de eveniment. Sunt și alte modalități prin care puteți ajuta festivalul, dacă doar asta vă doriți. Peace out!

Cum am spus deja, Jazz in the Park e printre favoritele mele și sper că am reușit să mențin în limite decente entuziasmul și cuvintele de laudă. A fost o plăcere pentru mine să fac parte din ediția aceasta și m-am bucurat când am aflat că proiectul Jazz in the Park – Tiny Version devine un eveniment de sine-stătător ce va avea loc de acum înainte în fiecare an în Parcul Etnografic. Când am plecat de la eveniment, am făcut-o cu gândul că îmi doresc foarte mult că organizatorii să fie conștienți și să doarmă liniștiți știind ce treabă bună au făcut. Anunțul de astăzi e confirmarea că ei știu. Aș fi vrut să-i strâng în brațe la final, dar uite că mă rezum la a le mulțumi public și a le dori mult spor și cât mai multe idei în continuare. Și niciodată să nu vă pierdeți entuziamsul, guys, you rock!

Evenimente viitoare

Wed 21

Transylvania Mountain Festival 2020 / All Mountain

20 October, 10:00 am - 15 November, 10:00 pm
Wed 21

EXPOZIȚIA DE FOTOGRAFIE MONTANĂ TMF 2020 | OUTDOOR

20 October, 10:30 am - 30 October, 5:00 pm
Wed 21

Muzeul Fotografiilor Nefăcute #2

21 October, 10:00 am - 25 October, 5:00 pm

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This