Escalada pentru începători: ghid complet & recomandări aproape de Cluj

Îmi aduc aminte când vedeam cățărători prin Cheile Turzii, Cheile Bicazului sau pe la televizor și, deși îmi place să încerc lucruri noi și sunt curios din fire, mă gândeam că nu aș avea curaj să fac asta niciodată. Credeam că trebuie să fii puțin sărit de pe fix ca să te urci la zeci de metri înălțime, să atârni într-o frânghie deasupra unei văi adânci și totuși să faci asta din plăcere. Mă întrebam mereu: deși există atâtea tipuri de sport pe care le poți practica, atâtea modalități de a-ți consuma energia, de ce să alegi una atât de extremă? Cred că totul depinde de perspectivă, context și mai e ceva… nu poți trage concluzii sau mai ales judeca, atât timp cât nu încerci și tu.

Am aflat și am devenit interesat de cățărat de la un bun prieten, care practicase în urmă cu câțiva ani acest sport și vorbea cu drag despre senzația de libertate și energia bună pe care ți le oferă cățăratul. Îmi mai trecuse puțin scepticismul și deveneam curios. Nu mai făcea, totuși, escaladă de ceva timp, dar discuțiile noastre și faptul că am părut dispus să încerc și eu, l-au făcut să se gândească din nou la vechea lui pasiune. Așa a reînceput pentru el și așa a început pentru mine.

Pentru a nu avea un șoc când te trezești atârnat pe stânci, neștiind pe unde să o apuci, și mai ales din motive de siguranță, te sfătuiesc să începi antrenamentul într-o sală de escaladă. Vei cunoaște oameni care au deja experiență și sunt dispuși să o împartă cu tine, de la care vei învăța tehnici și, poate, îți vor deveni parteneri de cățărat. Acolo iei prima dată contact cu echipamentele de bază, vezi ce înseamnă un ham, niște bucle sau cum se fac nodurile. Acolo realizezi cum e să nu mai fii cu picioarele pe sol, ci să folosești doar 5-10% din suprafața lor pentru a te susține, și acolo înveți primele tehnici și mișcări.

Vreau să spun din capul locului că eu încă sunt un cățărător începător și nu o să dau, în niciun caz, sfaturi despre tehnici de asigurare, despre noduri și nici măcar despre tehnici de cățărare, dar îți voi spune cum am început eu, voi împărtăși ce am aflat până acum și voi face câteva recomandări despre ce ai nevoie pentru un start în lumea cățăratului.

Ce este cățăratul?

În primul rând, trebuie să definesc ce înseamnă și care sunt tipurile de cățărat, pentru că poate fi derutant. Cățăratul poate fi un termen generalist, deși când vorbim de acesta, ne referim în special la acțiunea de a urca pe o stâncă, un obiect sau un perete. În funcție de modul de a face asta, cățăratul poate fi de mai multe tipuri.
Poate fi inclusă în termenul – cățărat – și parcurgerea unui traseu montan, în care, pe anumite porțiuni, este nevoie să te urci pe stânci sau pietre mai mari, care ies puțin din rutina unei ture obișnuite de hiking. Dar, în același timp, acolo nu ai nevoie de asigurări sau de echipamente speciale. Gradul de dificultate din prisma traseului de hiking este mai ridicat, dar din cea a cățăratului, este cel mai redus.

Când ne referim la cățărat clasic, excludem traseele de hiking și ne referim la lucruri ceva mai periculoase. Escalada pe stâncă se poate face în mai multe feluri și voi încerca să evidențiez principalele tipuri, din perspectiva mea de începător.

În cățărarea artificială sau asistată, cățărătorul se ajută de anumite piese de echipament speciale pentru a înainta, precum scărițe și prinderi mobile, iar contactul cu stânca este indirect. La polul opus se află cățărarea de tip solo (free solo). Ca să faci asta, trebuie să fii lipsit de frici și emoții, pentru că trebuie să urci pe stânci fără absolut nicio măsură de asigurare și te bazezi doar pe propriile forțe fizice și mai ales psihice. Cel mai cunoscut cățărător free solo este Alex Hannold, care a escaladat o stâncă de 900m înălțime în timp ce era și filmat pentru documentarul Free Solo, lansat în anul 2018.

Apoi, cățărarea liberă este cea mai întâlnită variantă de escaladă și implică utilizarea echipamentelor strict pentru asigurarea sportivului, acesta folosindu-se doar de prinderile naturale din stâncă pentru a înainta pe traseu. Se mai întâlnește sub numele de cățărare sau escaladă sportivă și va fi, în premieră, un sport nou al Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2021. Acest tip de escaladă necesită folosirea unor legături fixe, prinse în stâncă, pentru asigurarea cățărătorului pe măsură ce înaintează. Voi mai detalia în cele ce urmează.

Alpinismul este o formă de escaladă de anduranță, unde cățărătorii parcurg trasee lungi, ce pot implica nu doar cățărare efectivă, ci și trecerea, în mers, prin porțiuni foarte periculoase sau trasee care ar fi greu de parcurs fără asigurări. Alpinismul reprezintă unul din nivelurile următoare pentru cățărătorii începători și necesită cunoștințe tehnice mai avansate.

Bouldering-ul – acest termen provine din natură (boulder – bolovan) și la origine presupune cățărarea pe stânci de mică înălțime, fără asigurări și, eventual, doar cu o cască de protecție. Pentru siguranță, se folosește o saltea mobilă, amplasată la baza stâncii, care atenuează posibilele căzături.

Mai există cel puțin un mod de escaladare în natură ce a început să se practice destul de mult și la noi. Se numește via-ferrata, însă despre acest sport voi vorbi mai în detaliu într-un articol viitor.

Cățărarea la sală poate fi împărțită în 2 categorii: bouldering și escaladă pe panou.

Bouldering-ul în sală se face pe panouri cu diverse grade de înclinație, pe care sunt montate mai multe tipuri de prize sau prinderi, pentru a crea multiple grade de dificultate. Panourile de bouldering sunt montate, în general, până la o înălțime de maxim 4-5m, iar pe lângă baza acestora este așezată o saltea de protecție. Traseele de bouldering sunt relativ scurte, dar pot avea elemente de complexitate mai ridicată decât cele de escaladă, de aceea necesită, de obicei, mai multă forță. Cățărătorii folosesc frecvent această formă de escaladă pentru a se menține în formă în perioada rece, dar și pentru diversitate. Spun asta pentru că panourile de bouldering pot fi reconfigurate în permanență prin mutarea prizelor.

Cățărarea sau escalada la panou reprezintă un hibrid între bouldering-ul în sală și cățăratul pe stâncă, deoarece îmbină prizele artificiale din sală cu folosirea echipamentelor de siguranță. În general, novicii iau contact prima dată cu cățăratul în sală, acolo unde se familiarizează cu acest sport. La baza de sus a panoului este amplasată o legătură fixă pe unde este trecută coarda. Aceasta este legată de cățărător, la un capăt, iar de partea cealaltă se află partenerul de cățărat care îl asigură pe cel care urcă pe panou, prin intermediul unui dispozitiv special, numit blocator. La fel se întâmplă și în natură, doar că prizele sunt naturale, iar de multe ori, în sală, coarda este deja trasă prin top, iar cățărătorul nu mai are grija asigurării.

Echipamente necesare

Să vorbim puțin despre echipamentul necesar pentru a putea practica acest sport. Fie că îl vei închiria de la sală în primele ture sau plănuiești să îți achiziționezi echipamentul tău propriu, este foarte important să știi ce piesă este absolut necesară și la ce se folosește.

În primul rând, ai nevoie de o cască de protecție, la fel ca în multe alte sporturi care pot implica lovirea capului. Casca te va proteja în cazul loviturilor directe cu stânca sau cu panoul, iar în cazul cățăratului în aer liber, te va proteja împotriva eventualelor pietre ce se pot desprinde de pe traseu. Majoritatea sunt făcute dintr-un plastic foarte dur, relativ ușor și nu îngreunează vizibilitatea sau înaintarea.
Hamul este o piesă esențială dacă vrei să te asiguri în timpul ascensiunii. Din câte știu, în trecut, cățărătorii își legau coarda direct de ei și nu foloseau hamuri. Acum este un element din echipament indispensabil și, practic, acesta devine parte din cățărător, de aceea este foarte important ca hamul să fie de mărimea potrivită și să fie fixat bine.
Espadrilele sau papucii de cățărat sunt un element care facilitează avansarea mai ușoară pe un traseu, datorită formei ușor curbate și rigidității tălpii. În primele ture la sală poți folosi și o perechi de încălțăminte cu vârful mai rigid sau poți închiria o pereche de espadrile, până îți dai seama ce model și formă se potrivesc mai bine piciorului tău. În general, cățărătorii preferă ca espadrilele să le fie fixe în picioare pentru a avea un control cât mai bun, de aceea sunt luate cu un număr mai mic, iar purtarea îndelungată poate fi dureroasă.

Sacul cu magneziu – la fel ca în gimnastică, cum probabil ai văzut, cățărătorii folosesc un praf alb cu care se dau pe mâini din când în când. Se folosește pentru aderență sau pentru a combate transpirația mâinilor. Îl vei vedea la spatele celui care urcă pe panou sau pe stâncă, unde este ușor de accesat cu ambele mâini.
Coarda este o parte de echipament ce poate fi deținută în comun de o pereche de cățărători și este folosită pentru asigurarea pe stâncă, fiind legată la un capăt de cel care urcă, iar de partea cealaltă legată indirect de asigurator, prin dispozitivul de asigurare.
Dispozitivul de asigurare sau blocatorul poate fi manual sau semi-automat, este prins cu o carabinieră de ham și prin acesta trece coarda de la asigurator la cățărător, iar cel dintâi are posibilitatea să blocheze înaintarea corzii pentru a preveni căderea de la înălțime a cățărătorului. Tot prin intermediul blocatorului, asiguratorul eliberează controlat coarda, pentru a facilita înaintarea partenerului.
Carabinierele sunt indispensabile pentru cățăratul în siguranță și sunt folosite pentru a fixa blocatorul de ham, pentru a crea ultima asigurare de pe traseu (din top) și pentru diverse alte lucruri. Sunt foarte versatile și le vei vedea sub mai multe forme și modele.
Buclele echipate sunt defapt 2 carabiniere simple, legate între ele cu o bucată de material ultra-rezistent și se folosesc pentru a asigura coarda în perete. Un capăt se prinde în urechea (ancora) de pe panou sau stâncă, iar prin cealaltă trece coarda de care este legat cățărătorul. De obicei, este nevoie ca cel care urcă primul (cap-coardă se numește) să aibă prinse de ham un număr de bucle echipate mai mare decât numărul de ancore de pe traseu.
Anourile sunt niște bucle din material foarte rezistent și se folosesc în combinație cu una sau mai multe carabiniere pentru realizarea unor asigurări fixe, atunci când cățărătorul vrea să se odihnească în timp ce urcă, pentru realizarea ultimei asigurări a corzii și pentru multe alte operațiuni. Fiecare cățărător ar trebui să aibă cel puțin o pereche anou-carabinieră pe care să o aibă mereu atașată de ham, pentru orice eventualitate.

Mai sunt o grămadă de piese de echipament folosite în mod frecvent de către cei care practică acest sport, dar cele de mai sus sunt acele elemente esențiale și fără de care cățăratul nu este posibil. Este foarte important ca, înainte de fiecare tură de escaladă, să fie verificată integritatea echipamentelor. Se poate observa dacă există uzură la nivelul buclelor, carabinierelor sau dacă există puncte în care coarda este ciupită. Spre exemplu, tot în cazul corzilor, deși nu au urme vizibile de uzură, au nevoie de o monitorizare în timp a numărului de căderi în coardă, pentru că acest număr este limitat și cu fiecare cădere, rezistența acesteia are de suferit, existând riscul ca, după n căderi, să cedeze. În cazuri de genul acesta, echipamentele trebuie înlocuite, evitând astfel riscul producerii unui accident.

Deși este un sport extrem, acesta poate fi practicat într-un mod foarte sigur dacă etica sportivilor este exemplară, aici fiind inclusă și verificarea permanentă a stării echipamentelor, respectarea tuturor măsurilor de siguranță și formarea unei rutine de verificare înainte de fiecare cățărare.

Cum decurge o sesiune de cățărat și care sunt pașii?

Recomand cu căldură inițierea în acest sport cu un instructor cu experiență de la una din sălile din Cluj, în primă fază. Apoi, cu siguranță vei găsi un grup de persoane cu care să te aventurezi și la cățăratul în aer liber. Eu am mers de mai multe ori în sală până am prins cât de cât mișcările de bază, iar apoi am mers și pe stâncă. Nu fă pasul către stâncă dacă partenerul de cățărat nu are experiență și, în niciun caz, nu fă asta dacă nu ai absolut toate echipamentele necesare.

Înainte de prima tură de cățărat împreună cu prietenul de care am povestit, am exersat absolut tot ce aveam nevoie să știu la acest nivel, în casă. Ne-am echipat cu hamurile, am improvizat o prindere deasupra unei uși și am făcut cu schimbul: o dată eu cățărător și el asigurator, apoi invers. Am învățat cum se fac nodurile, cum funcționează blocatorul, cum eliberez și cum blochez coarda. Am învățat cât de important este să ții în permanență mâna dreaptă pe coardă, cum se folosesc anourile, cum se blochează carabinierele și cum se face un top. Consider că este un exercițiu extrem de important și care ar trebui făcut de orice începător până îi intră în reflex și visează mișcările și noaptea.

Pentru că înainte de a începe să practic acest spor nu reușeam să înțeleg exact cum decurge o sesiune de cățărat și cum te cațeri fără a risca, voi povesti un astfel de episod.

În primul rând, alegi împreună cu partenerul sau grupul de cățărat un loc unde se poate practica escalada și unde există trasee amenajate. Asta înseamnă că traseele trebuie să aibă ancore de asigurare prinse în stâncă. Există cărți cu trasee pentru cele mai importante zone de cățărat din țară, una dintre ele fiind Alpinism și escaladă în Munții Trascău de Dan Anghel. În ea găsiți o hartă a traseelor din proximitatea Clujului, fiind descrise lungimile traseelor, dificultatea acestora și starea lor, ceea ce o face foarte utilă pentru orice cățărător din zonă.
După ce a ajuns tot grupul, toată lumea se echipează și începe o mică încălzire înainte de primul traseu. Deși pot fi mai mulți participanți la o tură de cățărat, întotdeauna sunt doar doi jucători implicați în ascensiune: cățărătorul și asiguratorul. De obicei, cei mai experimentați sunt primii care urcă de traseu, pentru că cineva trebuie să urce cap-coardă și să realizeze asigurările pentru top.

Înainte de asta, cățărătorul și partenerul lui își verifică unul altuia echipamentul, nodurile și dacă carabinierele sunt închise. Primii 2-3m sunt cei mai periculoși, pentru că cel de pe stâncă nu are în ce să se asigure până nu ajunge la prima ancoră (spit). De aceea, cel de jos stă cu mâinile întinse spre cățărător pentru a atenua o eventuală cădere. La primul spit, se prinde o buclă echipată și se trece coarda prin ea. Acum, cățărătorul este asigurat, iar asiguratorul ajustează lungimea corzii prin blocator, astfel încât colegul să aibă libertate de mișcare, dar în același timp să nu existe prea multă coardă liberă, pentru a putea bloca o eventuală cădere.
Cel de jos este în permanență cu ochii pe cel care urcă și îi anticipează mișcările, ezitările și încearcă să își dea seama de momentele critice, când trebuie să strângă sau să elibereze coarda. Bineînțeles, cei doi sunt și într-o comunicare continuă, prin cuvinte rapide, de bază, pe care le-au agreat dinainte. De exemplu: strânge/blochează – asiguratorul va trebui să tragă de coardă și să blocheze pentru că cel de pe stâncă vrea să se odihnească sau vede riscul unei eventuale căzături în coardă; coardă – asiguratorul eliberează mai multă coardă pentru ca partenerul să tragă de ea pentru asigurare sau pentru a face o mișcare mai amplă. Dacă te cațeri cu altcineva față de persoana cu care te-ai obișnuit, stabiliți cuvintele cheie de la început, pentru a evita eventualele neînțelegeri.

Aceiași pași se repetă până când cățărătorul ajunge la ultimele ancore, diferite de restul, care formează top-ul. Aici va fi punctul în care coarda va avea contact cu stânca și unde va face bucla înapoi spre sol. După acest pas, cățărătorul se poate lăsa coborât de asigurator, lăsându-se ușor pe spate și împingând cu picioarele în perete, în timp ce recuperează buclele de pe traseu.

De aici încolo, după ce coarda este trasă prin top, oricine poate încerca traseul, indiferent de gradul de dificultate, pentru că asigurarea este făcută, iar cel care escaladează se poate concentra doar la cum să înainteze și nu la cum să se asigure în stâncă. Ultimul care se cațără este cel care trebuie să strângă topul, recuperând ultimele echipamente de pe traseu, fiind tot o persoană cu experiență, care cunoaște tehnicile de asigurare foarte bine, pentru a evita orice risc.

Clujul are avantajul că se află în apropierea multor locuri de cățărat și oferă o diversitate destul de mare când vine vorba de forma traseelor, de dificultatea sau de lungimea lor. Avem aici trasee de diferite niveluri: de la foarte ușoare, pentru începători, până la trasee lungi și dificile de alpinism, atât în Cheile Turenilor, cât și în Cheile Turzii. Alte locuri în care se poate practica escalada în apropierea Clujului mai sunt stâncile de lângă Cetatea Liteni, unde există câteva trasee nu foarte lungi sau Piatra Secuiului din Rimetea, unde există sute de trasee amenajate odată cu competițiile de escaladă organizate în zonă. De asemenea, se mai poate practica escalada în Cheile Aiudului, Cheile Mănăstirii, în zona Vadu-Crișului, precum și în majoritatea zonelor unde există stânci mai înalte de câțiva metri.

Dacă ți-am trezit interesul pentru acest sport, îți recomand să urmezi sfaturile de mai sus și să încerci prima dată experiența într-o sală de escaladă. Dacă o să îți placă, atunci o să fie momentul să achiziționezi echipamentele potrivite. Cățărarea e un sport destul de costisitor, cel puțin la început, și e păcat să faci investiții înainte să fii sigur că e modul potrivit pentru tine de a petrece timpul liber. Fii mereu cu ochii în patru, nu sări peste pașii obligatorii și nu te expune riscurilor inutile. Escalada poate fi un sport foarte sigur, dacă sunt respectate regulile scrise și nescrise, dacă ai un partener de cățărat în ale cărui mâini ai încredere și dacă întotdeauna ai echipamentul potrivit. Sper că ți-am dat curajul să încerci ceva nou și te aștept să citești și articolul în care voi povesti despre via-ferrata și unde se poate practica lângă Cluj.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This