Tururi ghidate în Cluj și în împrejurimi

Home $ Articole $ Tururi ghidate în Cluj și în împrejurimi

Articolul a fost revizuit în decembrie 2023.

Scriind acest material, mă gândeam la cât de mult îmi plăcea să vizitez Clujul înainte să încep să studiez în el sau cât de mult îmi place și acum să-l explorez, la pas sau prin plimbări de weekend în natură. Uneori, însă, parcă-mi piere cheful de a căuta zone și locații noi pe care să le explorez, precum și modalități de a ajunge la ele. În momentele respective, studiez oferta celor care organizează tururi ghidate în Cluj și împrejurimi. Pentru că astfel m-am familiarizat cu ofertele existente în materie de tururi ghidate din oraș, mi-am dorit să dau mai departe informațiile descoperite. Așadar, iată câteva tururi ghidate în Cluj și împrejurimi în care poți porni fie singur, fie atunci când te vizitează rudele acasă, la Cluj.

Prima opțiune, atunci când vrei să mergi într-un tur ghidat, este reprezentată de către Cluj Guided Tours. Este o asociație non-profit, care își propune, în primul rând, să ajute la promovarea patrimoniului turistic în cadrul comunității locale și nu numai. Ei oferă tururi tematice, ghidaj adaptat grupului țintă (special pentru elevi, instituții, persoane cu dizabilități), au inclusiv tururi ghidate în limba engleză și multe altele. Indiferent dacă ești nou în oraș, turist sau de-al locului, sfatul meu este să încerci neapărat să mergi la unul dintre tururile gratuite pe care le oferă prin oraș, în fiecare zi, de la ora 11:00 sau de la ora 18:00. La urma urmei, niciodată nu se știe ce vei descoperi chiar sub nasul tău. Trebuie doar să-ți faci o rezervare din timp, aici. Tot împreună cu cei de la Cluj Guided Tours poți merge într-un tur ghidat de o zi, în care poți alege să descoperi fie Salina Turda și Cheile Turzii, fie Rimetea, Colţeşti & Cetatea din Alba Iulia, fie Sibiul, Sighișoara sau chiar și Castelul lui Dracula. Tururile au deja obiectivele bine stabilite, astfel încât tot drumul va fi unul captivant, în care vei afla multe secrete ascunse. Poți afla mai multe detalii despre fiecare variantă de acest tip, aici. Iar pentru un tur tematic, ai de ales între a face unul pe străzile cu farmec, de a explora Clujul evreiesc sau de a vedea care sunt palatele Clujului. Desigur, poate că nici nu ar trebui să alegi, de fapt, unul dintre ele, ci să le încerci pe toate. Un alt sfat ar fi să urmărești pagina de Facebook a celor de la Cluj Guided Tours, unde sunt destul de activi și unde postează diverse anunțuri, care-ți pot fi de ajutor. Iar că tot veni vorba, să știi că poți da și tu o mână de ajutor în cadrul acestor tururi. Sunt în căutare de voluntari, așa că eu zic să faci o încercare, mai ales dacă îți place puțin istoria, geografia sau să spui povești oamenilor.

CAO tours & events organizează tururi ghidate contra cost în mai multe orașe din Transilvania, inclusiv în Cluj-Napoca. Pentru un tur de zi, prețul este de 50 lei/persoană, iar rezervarea trebuie făcută cu cel puțin 24h înainte. Durata este de 2 ore, așa încât vei avea timp și să-l iei la pas chiar tu, să te poți bucura în tihnă de frumusețile orașului. De asemenea, organizează excursii circuit, care sunt mai lungi și în care poți vedea pe îndelete Transilvania. În cadrul acestora ai inclus transportul, ghidajul, cazarea și unele mese. Iar dacă vrei să vezi un alt loc față de ce propun ei deja, poți trimite cererea ta de excursie, ca să-ți planifice una pe măsura dorințelor tale. Cei care-și doresc excursii cu elevii sau cu familia pot să salveze această opțiune pentru mai târziu, pe când va veni vremea vacanțelor.

Un ghid autorizat privat, alături de care te poți bucura de Cluj și de secretele sale, este Ionuț Țibichi. La modul general, tururile pe care acesta le ține sunt tururi în limba română, care se întind pe durata a aproximativ 3 ore și care sunt adresate unui grup mai mare de persoane (de la 20 în sus), iar prețul unui asemenea tur începe de la 60 euro. Important pentru tine, ca turist, ar fi să-ți dai seama de ce fel de tur ți-ar plăcea să ai parte: poate vei vrea unul cu tematică istorică, culturală, religioasă sau naturală.

Principalul traseu turistic pe care îl recomandă Ionuț, în cazul unui tur standard în Cluj-Napoca ar începe în Piața Muzeului – care este cel mai vechi centru al Clujului și ar continua cu cele mai importante și interesante locuri din oraș – Primăria, Piața Lucian Blaga, Str. Napoca, Str. Potaissa, Str. Universității, Str. Mihail Kogălniceanu, Piața Avram Iancu, Bulevardul Eroilor și ar culmina cu Piața Unirii. Trebuie menționat faptul că un astfel de tur poate începe chiar la unitatea de cazare a turiștilor, dacă acest lucru este dorit. În funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție ca să descoperi Clujul, turul se poate întinde de la câteva ore, poate chiar și la câteva zile, mai ales dacă îți dorești să vizitezi și împrejurimile.

De regulă, pentru un tur de zi, Ionuț aproximează că ar fi necesare cam 3-4 ore pentru a vedea zona centrală a orașului, iar dacă dorești să adaugi vizite la muzee precum Muzeul Etnografic, Parcul Etnografic, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă sau chiar Grădina Botanică, este nevoie, desigur, să fii mai generos și să-ți aloci mai mult timp. Pe turiști îi sfătuiește să-și seteze prioritățile în concordanță cu timpul de care dispun, să aibă grijă de mediul înconjurător în timpul vizitei, iar de restul se va îngriji el. Cel mai rapid mod de a lua legătura cu Ionuț Țibichi este prin pagina sa de Facebook sau prin intermediul OST – Organizația Studenților pentru Turismul Românesc – ONG cu care colaborează încă din vremea studenției.

Ce ai spune de un tur ghidat pe aproape de oraș? În felul acesta, poți descoperi natura și peisajele incredibile cu care această zonă a fost înzestrată. Ei bine, află că cei de la Clubul Montan Apuseni se ocupă și cu acest lucru. O excursie memorabilă pe care au pregătit-o a avut loc pe 14 ianuarie 2023 și a constat într-o drumeție devenită tradițională pe Vf. Țibleș. Excursia a fost de nivel mediu și le-a permis participanților să facă mișcare în aer curat, la înălțime, departe de orice sursă de poluare. Costul excursiei a fost de 150 lei + 50 lei transportul/persoană. Informațiile complete ale acestei excursii se găsesc pe site, astfel încât să descoperi și ce alte astfel de excursii au cei de la Clubul Montan Apuseni planificate. Nu uita să-ți faci rezervarea din timp, locurile sunt limitate!

Iar pentru zilele în care vremea este neprielnică pentru un tur ghidat de orice fel, îți propun unul virtual, care presupune o călătorie imaginară către Clujul de altă dată. Astfel, poate vei recunoaște clădiri, străzi, cotloane din inima Transilvaniei de astăzi și te vei minuna de farmecul lor păstrat, mai mult sau mai puțin, de-a lungul timpului. Pentru un astfel de ghidaj, aruncă un ochi pe pagina de Facebook a celor de la Vechiul Cluj, care sunt foarte activi în social media, unde publică fotografii și informații interesante despre oraș.

Acum că am ajuns la final, ce zici, ai fost vreodată într-un tur ghidat în Cluj? Pentru că este un lucru de adăugat pe bucket list, mai ales dacă te afli în zonă!

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!