În 𝟭𝟴 𝗻𝗼𝗶𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 ne așteaptă un concert inedit în Atelier: Mădălina Pavăl Orchestra lansează cântecul „𝗳𝘂𝗴𝗮 𝗶𝘂𝗴𝗮”, cel care va da și numele următorului lor album ce apare în 2024.
În așteptarea albumlui, povestea de pe 18 noiembrie cuprinde piese lansate, dar și câteva în primă audiție.
Dacă te-ai dansat pe ROIESC cu LUNA și te-au udat 100 de Ploi, am ceva să-ți zic – ROIESC a fost doar începutul, vine un material nou, se va numi „fuga iuga” și vine în zbor.
Împreună cu Alexei Țurcan – producător și compozitor – am pus bazele unei formule de performance ce se numește Mădălina Pavăl Orchestra. Ne place să credem că am reinventat sonoritățile românești când am îmbinat texturi din lumea clasică (quintet de coarde, harpă, flaut) cu dinamică de dans și forța tribală a bandului de alternativ. Unii i-ar zice world music 🖤 Muzică lumească, sună ca locurile de pe unde ne-am tras seva – bucovinean, moldovean, sud-dunărean și balcanic, așa cum e toată România.
_ORCHESTRA:
𝗔𝗹𝗲𝘅𝗲𝗶 𝗧𝘂𝗿𝗰𝗮𝗻: chitară/ acordeon/ voce
𝗣𝗵𝗶𝗹𝗶𝗽 𝗚𝗼𝗿𝗼𝗻: tobe/ percuție
𝗔𝗹𝗲𝘅 𝗖𝗼𝗿𝗹𝗮𝗻: chitară bass
𝗟𝘂𝗰𝗶𝗮𝗻 𝗡𝗮𝘀𝘁𝗲: chitară
𝗜𝗼𝗮𝗻𝗮 𝗧𝘂𝗿𝗰𝘂: flaut
𝗔𝗹𝗶𝗰𝗲 𝗛𝗿𝗶𝘀𝘁𝗼𝗱𝗼𝗿: harpă
𝗗𝗶𝗮𝗻𝗮 𝗖𝗶𝘂𝗱𝗶𝗻: vioara 1
𝗦𝗮𝗿𝗮𝗵 𝗔𝗻𝗱𝗿𝗲𝗲𝘀𝗰𝘂: vioara 2
𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶𝗹 𝗚𝗿𝗶𝗴𝗼𝗿𝗲: violoncel/ voce
_Începem la: 20:00
_Tickets: iabilet.ro
Presale: 60 RON + taxe
General Access: 70 RON + taxe
_Afterparty: w/ Akos