Petrichor | Ioan de Moisa

Ioan de Moisa – Petrichor
Vernisaj: 12 Mai 2023, ora 18:00

CONTEXT

Este poate nu doar imposibil, ci de-a dreptul meschin să nu ne referim la Clujul artistic, fără a aduce în discuție așa-numita „școală de pictură de la Cluj”, care cel puțin etimologic a împlinit deja 17 ani. De-asemenea este imposibil să nu menționăm acest fenomen, dacă ne uităm cu atenție la producția artistică bazată pe mediul picturii, apărută în ultimii 3-5 ani în acest centru cultural.

Dacă pentru artiștii generației antemenționate, central a fost un tip de discurs fără prea multe repere autohtone, mai degrabă revendicat din estetica postbelică central europeană, cu recursul său la imaginea de tip document istoric, reprezentată cel mai adesea în gri-arhivist specific probei de dosar, pentru pictorii generației în formare, reperele par ca se găsesc chiar anterior, în interbelic, nu mă sfiesc să fac referire la cel autohton, precum școala de pictură de la Baia Mare, în tușa sa expresionistă și melancolică.

COMPOZIȚII PE TRAUMA ISTORICĂ

Dacă pentru generația deja încetățenită în canonul artistic actual, subiectele transpuse cel mai adesea au fost compoziții bazate pe trauma istorică – a istoriei obiective transpersonale, adesea chiar transnaționale – cu o atitudine opusă, artiștii actuali par că preferă (lucru reflectat adesea și în formatul lucrărilor) o dimensiune intimistă, ca o extensie a individuației fie în bucolic, fie în melancolic.

Stilistic, calofilia a existat și în perioada 2005-2015, dar imaginea în ansamblul ei, împrumută estetic tipologia celei produse de tehnologiile de înregistrare din industria imaginii consumeriste, pe când acest nou filon calofil se revendică din autenticism, din acea tipologie a căutării „aurei pierdute” în producția artistică contemporană.

Cu un tip de imagine care se revendică din realism sau din abstracția figurativă. Iar dacă acest lucru poate părea o critică sau trădarea unui ideal modernist, este cred suficient să ne amintim axioma lui Horea Bernea, care după experimentele neo-avangardiste din anii `60 -`70, recurgând mai apoi la un realism axat pe subiecte tradiționale, le răspundea criticilor săi că el se consideră tot în avangardă având în vedere că ceilalți produceau exhaustiv acel tip de imagine pe care el îl abandonase, iar el recuperează ceea ce ei au refuzat.

Ce vreau să spun cu această introducere contextuală despre Petrichor, este că Ioan de Moisa coabitează această a doua categorie, făcând parte în spectrul amintit dintre cei care preferă imaginea figurației abstracte, compozițiile sale formându-se din tușe largi, gestuale, care dizolvă aproape total distincția dintre figură și fundal, două elemente omiprezente lucrărilor.

DESCRIERE

Organizate vizual în două tipologii distincte și succesive, văzute ca o consecință biografică, golul melancolic al peisajului colinar transilvănean, respectiv vegetația luxuriantă și izotropică a sudului străin din Bali sau Togo, picturile sunt încărcate de o intensitate anxioasă, în care atât circularele coline sau claustrantele verticale păduri tropicale, sunt organizate în planul imaginii prin contraste de perechi în culori complementare, aceasta asigurând o tensiune cromatică a imaginii.

Cu un adevărat 𝘩𝘰𝘳𝘳𝘰𝘳 𝘷𝘢𝘤𝘶𝘪 organizațional, Ioan de Moisa caută un mod unitar de notație care poate fi folosit indiferent de imaginile integrate fundalului, în care ne este ușor să sortăm perechile de culori complementare care îl structurează, făcând astfel compoziția să vibreze și să extindă câmpul vizual, ordonând astfel privirii noastre să nu se oprească niciodată într-un punct fix, asemeni logicii camerei de filmat.

Petrichor

Petrichor este un teremen brevetat în limba engleză, în sfera chimiei, care plecând de la grecescul „sângele pietrelor” desemneză mirosul degajat în aer de către ploaia care cade pe pământul uscat. Este produs de o moleculă numită „geosmin”. Aduc în discuție acest element, deoarece cred că se leagă intim de natura celor două tipologii de peisaje propuse – ploaia tomnatică transilvăneană, respectiv pământul uscat de soare al sudului străin – cât și de calitate minerală a tratării cromatice. Astfel, Ioan de Moisa pune un nou accent pe acea caracteristică a materialității texturale, mai mult decât prin tratarea compozițională amintită ori prin proprietățile evidente ale pastelului, mediu preferat de artist, integrat și lucrărilor realizate în acrilic pe pânză, ca Petrichor.

Este vorba cred, cu o anumită încredere nedisimulată în artiștii actuali ca funcționând, conștient sau mai puțin, ca agenți de coagulare și predicție socială, de o anume dispoziție mentală atât de specifică individului astăzi, un tip de logică newtoniană care presupune că toate fenomenele, fie ele fizice, biologice, mentale sau sociale sunt în cele din urmă constituite din materie. Această condiție se vede în tratarea egală formal a elementelor compoziționale.

Continuând raționamentul anterior, singura proprietate care distinge în mod fundamental particulele unele de altele este poziția lor în spațiu. Astfel, diferitele substanțe, sisteme sau fenomene sunt doar aranjamente diferite în vid de bucăți de materie fundamental echivalente. Orice schimbare, dizolvare sau evoluție este, prin urmare, doar o rearanjare geometrică cauzată de mișcarea elementelor. Astfel, figurațiile din compoziții devin epifenomene – aranjamente specifice de particule în continuumul spațiu-timp.

Hai la expozița personală a lui Ioan de Moisa

În încheiere, nu aș invita la o lecturare a acestei prime expoziții personale a lui Ioan de Moisa (strict) în cheie estetică, ci senzorial – experiențial, fapt înlesnit și de celelalte medii care vin să întregească corpusul de lucrări, precum instalația in-situ sau lucrarea video colaborativă.

𝗗𝗶𝗿𝗲𝗰𝘁𝗲𝗱 𝗯𝘆: 𝗛𝗼𝗿𝗮𝘁̦𝗶𝘂 𝗟𝗶𝗽𝗼𝘁

Program de vizitare | 12.05 – 28.05 | 18:00-22:00
Luni – Joi: vizionarea se va face pe bază de programare, în intervalul orar 18.00-21.00
Vineri – Duminică – deschis între orele 18 – 22