Luna în care natalitatea crește proporțional cu vânzările

Nici nu s-a terminat bine ianuarie că deja au apărut inimioarele pe la geamuri. Avansând în februarie ele au devenit tot mai numeroase. Acum se pot găsi în vitrine, raioane, rafturi, site-uri, bloguri sau toaletă. Totul e atât de roșu în jur că și cel mai putenic taur din Pamplona ar ceda psihic. Era să o pătețesc și eu de câteva ori deși nu-s instabil emoțional.

Noaptea vizez că mă răpește o inimă mare și mă duce într-un beci unde mă leagă în lanțuri, cu zale în formă de inimioare, și mă torturează cu o cariocă permanentă de culoare roșie cu care vrea să-mi deseneze o inimioară-n frunte! În alt coșmar am dezvoltat o alergie. Ies pe mine o mulțime de pete, evident sub formă de inimioare, care-mi provoacă mâncărimi. Și nu pot să mă scarpin că dacă o fac îmi intră inimioarele sub unghii! În același vis merg la dermatolog să mă tratez și primesc o rețetă. Farmacista, care are ecunsonul în formă de inimă, mă servește cu niște pastile roșii sub formă de inimioară! Cică ediție specială! Când ies afară realizez că defapt intrasem în farmacia inimii. Aia din reclamă.

Februarie e luna cea mai scurtă din an dar care-mi provoacă cele mai multe riduri. Când văd o inimioară, imediat mă încrunt. Deja mi-a intrat în reflex. Și degeaba mă lupt. Corpul meu pur și simplu respinge Valentine’s Day. N-o vrea ca sărbătoare a dragostei.
Subconștientul meu pare să-l perceapă pe Valentin mai hipster decât pe vameșul Chirilă. Tudor Chirilă. Tot timpul îl compară cu Dragobete, care e de-al nostru, e modest și fie vorba între noi e un gentleman pentru că el sărută fete, nu le mituiește ca alde Valentin.
Unde mai pui că în jurul lui Dragobete s-au țesut povești și obiceiuri mult mai faine ca a lui Valentin, personaj ce n-are o identitate clară și al cărui obicei e de departe shoppingul. Tot ce știm sigur despre el e că a venit din America cu Marketing Arilines și a avut bilet la clasa 1.
Astfel că românii s-au împărțit în două tabere. Unii-l recunosc pe Valentin, alții pe Dragobete. Alții pe amândoi. Așa că măcar în luna februarie, pe lângă vânzări, crește natalitatea! Și România are nevoie de asta. 😀

So, would you be my Dragobete?

Marian Hurducas

Comentarii:

Sus