Thomas Anders and The Modern Talking Band @ Sala Polivalentă

Home $ Articole $ Thomas Anders and The Modern Talking Band @ Sala Polivalentă

by | Jul 13, 2016 | Articole

Thomas Anders, solist al binecunoscutei formații Modern Talking, va susține un show live cu toate hiturile trupei în 27 septembrie, de la ora 20:00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Thomas Anders and the Modern Talking band susțin concerte sold-out în întreaga lume. Thomas Anders a avut un uriaș succes mondial ca membru al formației germane Modern Talking, cunoscută pentru hituri precum “You’re My Heart, You’re My Soul”, “Cheri, Cheri Lady”, “Brother Louie”, “No Face, No Name, No Number”,”You Can Win If You Want”, “Atlantis Is Calling (S.O.S. for Love)”, “Geronimo’s Cadillac”, “Sexy, Sexy Lover”, “Only Love can Break Your Heart”, “The Last Exit to Brooklyn” și “Jet Airliner”. Spectatorii vor avea ocazia să asculte live toate aceste melodii.

Trupa pop Modern Talking a făcut senzație în anii ’80-’90, iar single-urile menționate au fost prezente în topuri, au umplut săli de concerte și au animat discoteci în toate țările europene. De altfel, “You’re my heart, you’re my soul” a fost, în 1984, pe primul loc în topurile muzicale din 35 de țări. Modern Talking a definit cu adevărat istoria muzicală de după 1980. Trupa a vândut peste 75 milioane de exemplare ale albumelor în numai trei ani, 150 de milioane de exemplare în întreaga carieră și a devenit o adevărată legendă care este vie de decenii intregi. Șarmantul Thomas Anders, supranumit “the gentleman of music”, și the Modern Talking band sunt foarte activi din punct de vedere muzical și susțin concerte sold-out în fața fanilor din întreaga lume, fie ei din Chicago, Praga, Varșovia sau Sankt Petersburg.

modern talking

Biletele vor avea prețuri promoționale, valabile până în 20 iulie:
• 79 de lei – bilet Party Zone (în picioare, pe toată suprafața terenului de joc)
• 89 lei – bilet Standard Seat (pe scaune, inelul 1).
Stoc limitat.

Biletele se pot achiziționa online pe biletmaster.ro si eventim.ro.
Informații suplimentare despre concert pot fi obținute aici.

#Concurs: Punem la bataie 2 invitatii duble pentru acest eveniment. Pentru a intra în concurs trebuie să postezi următorul mesaj pe wall-ul tau de Facebook: “#ClujLife mă scoate din casă la… http://cjl.ro/N3W” și să revii cu un comentariu, mai jos, pentru verificare.
Update: Castigatorii sunt Mada Lina și Grad Octavian.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!