7 lucruri pe care să le faci săptămâna aceasta în Cluj

Sau altfel spus… 7 feluri în care ne putem reveni din nebunia ce abia a trecut, în care ne putem redescoperi orașul și să fim din nou doar noi cu el. Parcă a știut că săptămâna aceasta avem nevoie de puțină liniște și ne-a pregătit exact ce avem nevoie.

Vizitează pentru prima dată Casa Matei
A fost atât de multă agitație zilele acestea, încât nu știu câți dintre voi ați aflat că și-a deschis porțile spre vizitare, în premieră, chiar mândra Casă Matei. Edificiu al cartierului Cetății Vechi din trecut și locul unde s-a născut Matei Corvin, fiul cel mic al lui Ioan de Hunedoara, aceasta este singurul palat clujean rămas din epoca de tranziție de la stilul gotic la cel renascentist. Marele eveniment al deschiderii a avut loc în 4 august, când noi eram zbuciumați de apariția dj-ilor noștri preferați, dar încă avem timp să trecem pragul casei, care ne așteaptă până în data de 9 septembrie cu o expoziție de pictură și sculptură a profesorilor de la UAD Cluj-Napoca și una dedicată fotografiilor realizate de Constantin Brâncuși. Programul de vizită este zilnic, de la ora 12 la 18.

Întoarce fața spre râu
Nu mai este niciun secret pentru nimeni că luna aceasta suntem riverani, întrucât v-am anunțat încă de la începutul lunii că nu puteți rata Someș sunt Riveran. Între 11 și 13 august ne întoarcem cu fața spre râu și ne bucurăm de 3 zile pline ochi de activități. Recitaluri, ateliere, demonstrații, treasure hunting, yoga pentru copii, cycling, concerte, after party chillout, închirieri de ambarcațiuni pe Someșul navigabil de la Pontonul și Debarcaderul Someș, picnic, karaoke, câte mai trebuie să vă zic să vă conving? Programul complet îl găsiți aici.

#somescluj #clujarchitecture #cluj4you

A post shared by Alex Mirutziu (@alexmirutziu) on

Descoperă Gheorgheni și Mărăști în alte lumi și alte timpuri
Imaginați-vă un sfârșit de săptămână de vară. Parcă e mai leneș ca orice perioadă a anului. Se târăște agale prin spațiul timpului și nu acordă atenție nimănui. Până când îi ajung la urechi concertele live ale artiștilor clujeni, ritmurile de jazz, blues, folk, până când e lăsat mut de uimire de către reprezentațiile de dans sau balet din cadrul Serilor de Vară Clujene. Accesul la toate evenimentele este gratuit, iar weekendul acesta ne întâlnim la Baza Sportivă Gheorgheni și în Parcul de pe strada Dâmboviței din Mărăști.

A post shared by Elisabeth (@lullulove21) on

Încearcă trei cocktailuri originale
La petrecerea tematică ce marchează cei 3 anișori veseli și plini de creativitate a lui Charlie. 12 august, începând cu ora 7.00 PM, ne luăm hainele potrivite pentru aniversarea unui țânc de doar 3 ani și ne prezentăm cu singurul cadou pe care îl așteaptă oricine: voie bună. Am auzit că ne așteaptă cu muzică live pe terasă, cea mai tare echipă de barmani din România și, bineînțeles, cocktail-urile originale despre care vă vorbeam. Înregistrați-vă aici, pentru că locurile sunt limitate.

By #DennisZoppi Last night at #charlie #guestbartender #cocktailbar #bestbars #worldclass #breaslabarmanilor

A post shared by Charlie Pub (@charliepub) on

Retrăiește autenticitatea mersului la piață
Poate ați aflat până acum, poate ați și trecut pe acolo, căci piața volantă de pe platoul Sălii Sporturilor are loc în fiecare sâmbătă, din 13 iulie. Pentru că în prima zi de weekend preocupările principale țin de propria gospodărie, de ce să nu profitați de piața volantă și ale sale legume și fructe proaspete? Țin minte că parcă-mi aducea mama grădina în casă atunci când se întorcea de la piață încărcată cu de toate. Îi găsiți pe producătorii agricoli acolo între 7am și 3pm.

Ready for a green week! #piatavolanta #goodtohavesisters #sprijinproducatoriilocali

A post shared by Oana Frențiu (@oanaid) on

Explorează împrejurimile Clujului
Un timp mai potrivit ca acum să vă urcați în mașină și să plecați departe de zbuciumul acesta continuu al orașului, nici că există. Următoarea destinație de pe lista mea e Laguna Albastră, despre care am auzit atât de multe încât m-a convins să renunț la vizitele obișnuite la Tarnița pentru ea. Desigur, mai aveți câteva locuri din care puteți alege dacă pe acesta l-ați văzut deja. Vedeți aici propunerile noastre.

Relaxează-te la piscină
Că nu mai e mult și e gata vara. Oricât de mult am vrea noi să rămână pentru totdeauna, vă zic eu că nu stă mult nici anul acesta. De asta zic să profitați cât mai puteți de zilele relaxante pe marginea piscinei. Mie îmi place mult la Sun Tropez, în Sălicea, și nu știu în ce măsură această preferință se datorează cocktail-urilor incredibile, tirolianei sau piscinei în sine. În orice caz, mi se pare combinația perfectă pentru o zi reușită. Am scris mai multe despre piscinele din apropierea Clujului aici.

Saturday at the pool 🌞👙😎

A post shared by Rus Gabriela (@rusgabrielam) on

Voi ce planuri aveți pentru săptămâna aceasta?

Comentarii:

Sus