Ultima zi (despre prima gasiti aici, despre a doua aici). Am ajuns totusi la pranz, sa apuc sa ma bucur de toate optiunile ce le oferea festivalul.
Primii vazuti au fost cei de la Keira is You, o trupa foarte draga mie. Ambiental post-rock am inteles acum ca poate suna dubios la un festival de o asemenea anvergura, pe o scena mare. Muzica lor trebuie sa te invaluie si sa iti transmita o anumita stare ce doar un spatiu mai restrans, in care sunt aproape de public, se poate intampla.
Pauza de doua ore pana la urmatorul act interesant mi-a permis sa surprind in imagini relaxarea de pe pernele T.Mobile, spatiul cu hrana si alte zone, dar si sa verific bila pe care scria ” I heart Katowice” , unde intins pe perne , cu castile pe urechi si proiectii delicioase, puteai asculta muzica marilor artisti clasici polonezi.
M-am mobilizat pentru Fanfarlo, tinerei si veseli, in atitudine si muzica, cu accent londonez (chiar daca vocalul e suedez defapt). Mie mi-au placut, faceau parte din numele ce imi doream neaparat sa le vad.
Am ratat Jacaszek, insa am prins ceva din Baxter Dury. Stiam de tatal sau, membru al trupei Ian Dury and the Blockheads, despre care s-a facut filmul “Sex & Drugs & Rock’n’Roll“. Ma asteptam asadar sa fie un rock’n’roll showman precum defunctul, insa prezenta era total diferita, la camasa si pantaloni la dunga, cu balade si discursuri aproape deloc comice.
La cortul de experimental, Papa M a.k.a David Pajo din legendara formatie Slint, ne-a incantat cu un mix muzical ce trecea de la post-rock la folk si chiar post-hardcore s-ar zice. Publicul era fascinat, trepidau niste omuleti pe langa mine, probabil erau fani ai trupe de baza.
The Twilight Sad au adus un sunet trist, interminabil, de noise, din care nu au lipsit elementele reci de krautrock si shoegaze. Am intarziat si nu am avut nicio sansa sa ma apropii de scena, valurile de oameni depaseau cu mult limitele cortului in care performau. Interesanti acesti scotieni.
Vocala si basista in trupa iconica Sonic Youth, Kim Gordon s-a prezentat la festival insotita de Ikue Mori. Mult mai multa lume decat se asteptau organizatorii, spatiul destinat prestatiei sale era neincapator. Pacat ca ne-a plictisit dupa a doua piesa si plecam in grupuri mari. Preferam sincer sa vina in formatul original.
Henry Rollins – vocal al legendarei trupe Black Flag, actor, comediant si scriitor. Vocea nu il mai sustine pentru a canta, insa ii e prea draga scena sa o paraseasca. De aceasta data s-a prezentat cu un speech care nu stiu a ce se dorea, insa pe noi cativa din diverse tari nu ne-a prea atins si am parasit teritoriul. Dar public era, catarat pe garduri, statui sau mai stiu eu ce, caci nu aveau loc sa se apropie de cortul unde acesta povestea despre copilarie si biciclete
Am ajuns asadar la Battles, care pentru mine erau headlineri in aceasta seara si eram extaziata sa ii vad. Delir de lumini si sunete, acesti artisti si-au facut remarcabila prezenta pe scena si in cadrul festivalului. Unul din ei avea de-o parte si alta clape, in brate chitara si mai folosea cateva instrumente de percutie; bateristul, cu energie contagioasa, avea cinel la inaltime egala cu a sa, deci se ridica mereu in picioare cand avea nevoie de acesta; chitaristul, parea cel mai putin impozant, dar manuia cu dibacie instrumentul si se ocupa de proiectii si voci inregistrate. De neuitat, desi s-au indepartat putin cam mult de ceea ce stiam din inregistrari.
Cel mai asteptat act al serii a fost Swans, un alt nume de legenda ce a revenit pe piata in 2010. No Wave-ul a inceput cu ei, in anii 80 si au influentat deopotriva scena muzicala drone cat si cea post-punk. Acesti eroi ai muzicii au avertizat publicul ca vor aduce noise din belsug, mai puternic decat cu ce eram obinuiti si ca recomanda sa folosim dopuri de urechi. Credeti-ma, nici cu ele nu am facut fata in primele randuri. Atat dinamism la varsta lor inaintata a putut doar sa impresioneze, in special cand au depasit cu 30 min timpul alocat lor si nu mai reuseau nici organizatorii sa ii opreasca. Delir.
Per total, un festival foarte bine organizat si nisat, foarte curat, cu nume mari, impresionante, dar si cu artisti tineri cu mult potential. Mai vreau, mai merg, va iau si pe voi.
Adina Popescu
Galerie foto:
Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr
