Christmas Days @ Iulius Mall

Home $ Articole $ Christmas Days @ Iulius Mall

by | Dec 18, 2013 | Articole

Iulius Mall Cluj a pregătit cele mai frumoase evenimente de sezon pentru cei aflaţi în căutarea darurilor de Crăciun. Clienţii îndrăgitei destinaţii de cumpărături şi petrecere a timpului liber vor fi răsfăţaţi cu un târg de cadouri, spectacole susţinute de prichindei şi numeroase premii pentru o iarnă de poveste.

Suita evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă începe miercuri, 18 decembrie 2013, atunci când se deschide Târgul de cadouri şi decoraţiuni „Christmas Days”. Timp de o săptămână, la intrarea principală a Iulius Mall, spiriduşii vor aduna cele mai frumoase sugestii pentru daruri aparte. Vizitatorii vor putea alege jucării şi articole pentru copiii de toate vârstele, dulciuri delicioase şi bunătăţi culinare, decoraţiuni deosebite, bijuterii şi alte articole cu dichis.

Tot miercuri, 18 decembrie, de la ora 18.00, clujenii şi nu numai sunt invitaţi la un spectacol de colinde oferit de micii artişti din grupul Ministar. Prichindeii îi vor încânta pe cei prezenţi cu cele mai îndrăgite refrene de sezon, autohtone şi americane.

Joi, 19 decembrie, de la ora 18.00, este rândul clubului Macarena să aducă spiritul sărbătorilor mai aproape de clienţii Iulius Mall. Un mix de muzică şi dansuri tematice va anima atmosfera şi va oferi zâmbete publicului.

Periplul clienţilor Iulius Mall prin magazine va fi răsplătit cu premii valoroase. Până pe 24 decembrie, cumpărăturile de minimum 100 de lei garantează participarea la marea tombolă. În ajunul Crăciunului, la ora 12.00, vor fi desemnaţi, în urma tragerilor la sorţi, câştigătorii celor mai frumoase cadouri de Crăciun: un apartament cu două camere, superfinisat, şi un autoturism Volkswagen Tiguan.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!