Descopera, Recomandări

5 localuri unde bei cea mai bună cafea în Cluj (I)

Locuim într-un oraş relativ mare şi e normal să avem parte de diversitate. Şi mai ales când vine vorba de cafea. Eu recunosc că sunt relativ paralelă cu subiectul şi am avut noroc că am stat într-o zi la poveşti cu Vasi, care mi-a spus în detaliu cum stă treaba. Şi nu sunt egoistă, împărtăşesc şi cu voi ce am aflat.

“Fiecare cafea e diferită de celelalte, iar asta pentru că atunci când se prepară intervin o mulțime de factori în joc: felul în care este prăjită cafeaua, timpul de extracție în procesul de preparare, tipul de lapte folosit, energia și pasiunea care se adaugă. Cu același tip de cafea și la același espressor, 10 barista vor face 10 cafele diferite şi niciodată nu o să putem spune exact de ce au ieșit diferite. Pur și simplu asta se întâmplă.”

Toate locurile despre care vă vom povesti astăzi servesc cafea de specialitate. Termenul de “cafea de specialitate” a fost folosit în 1974 de către Erna Knutsen în lucrarea sa intitulată Tea & Coffee Trade Journal, unde  a folosit acest termen pentru a descrie calitatea boabelor și aromele acestora. Mai târziu, SCAA (Specialty Coffee Association of America) a stabilit că poate fi numită cafea de specialitate acea cafea care întrunește între 80 şi 100 de puncte în cadrul Cup of  Excelence.

“Specialty Coffee aparține celui de-al treilea val al cafelei, ceea ce mai înseamnă că recoltarea acesteia are loc într-o regiune geografică bine definită, având un micro-climat specific, este crescută de fermieri dedicați, iar culesul are loc exclusiv manual, doar când bobul atinge pragul maxim de maturitate.”

Noi am fost curioşi să vedem prin ce se diferenţiază aceste 5 localuri din Cluj în ceea ce priveşte cafeaua, iar azi vă spunem ce am aflat.

cea mai buna cafea din cluj

Așa cum știți deja, ROOTS este un loc în care este reunită pasiunea pentru gust și respectul pentru origini. De-a lungul timpului, fiind foarte atrași de tot ce înseamnă gust și calitate foarte bună, au ajuns să fie cuceriţi de două lumi fascinante, pe cât de bogate în gust, pe-atât de variate: cafeaua și vinul. Au vrut să împărtășească pasiunea lor cu toți cei care le trec pragul, de aceea, încă de la deschidere, primele conversații de la ROOTS aveau în centru cafeaua.

E important pentru noi ca fiecare persoană care ne vizitează să afle în primul rând despre experiența care îl aşteaptă: povestim cu drag despre originile folosite, despre tipul de prăjire, dar și despre tehnicile de preparare. Este un proces esențial de calibrare, un fel de dans în care sincronizăm preferințele și așteptările clienților cu viziunea noastră despre cafeaua de specialitate și cu preparatele pe care le oferim, fiecare cu o poveste a sa în spate. Ne place să vă ținem de vorbă despre cafea, la o cafea bună, din boabe proaspăt prăjite. E și mai frumos să urmărim cum se nasc tabieturi noi și să descoperim pe parcurs fani declarați ai cafelei de specialitate.

Great atmosphere and better coffee at #Rootscoffee in #clujnapoca @origo_coffeeshop

O fotografie postată de Wanderlust Coffee Co. (@wanderlustcoffeeco) pe

Cafeaua provine de la prăjitoria Origo Roastery, căci au căutat să lucreze cu cei mai buni și le-a plăcut atenția lor pentru calitate, dar și pasiunea pe care o au pentru cafeaua de specialitate. Au ales această prăjitorie în primul rând pentru calitatea boabelor, iar mai apoi pentru că au un control extraordinar asupra procesului de prăjire. Folosesc prăjitorul Loring Smart Roaster, considerat cel mai bun aparat din lume în acest moment. Cu ajutorul lui controlează în detaliu întregul profil de prăjire al boabelor de cafea, ceea ce înseamnă că ei se pot bucura de rezultate și pot explora profilul boabelor în fiecare ceașcă din shop-ul lor.

• C a n S o m e o n e • T e x t M e • A C u p O f C o f f e e ?☕️⁉️ • #littlestoriesofmylife

O fotografie postată de • Sandra Stoicovici • ♊️ (@sandrastoicovici) pe

Dacă e să ne uităm la sortimentele de cafea pe care le servesc, începem cu Confort Blend (sau blendul casei), pentru că are un profil balansat, este o cafea echilibrată – care se remarcă mai mult prin dulceață. Mai departe, pentru cei care vor să testeze și să exploreze cu entuziasm și alte gusturi în cafea, ne sunt propuse câte două origini o dată la şase săptămâni: diverse origini din Africa și America Centrală, cafele selecționate de prăjitor, care se schimbă în funcție de perioada recoltei. În rest, secrete sunt dezvăluite în fiecare zi în coffee shop. Ceea ce funcționează foarte bine la ROOTS sunt tocmai interacțiunea și atenția lor îndreptată către experiența pe care o are fiecare iubitor de gusturi bune care îi vizitează, iar dacă nu ne credeţi pe noi, luaţi un loc la bar şi întrebaţi de cei patru magicieni ai cafelei: Chemex, Syphon Coffee, V60, AeroPress.

Come to tell you something about four mighty warriors. ☕️??#coffeehouse #cluj #syphon #chemex #aeropress #v60

O fotografie postată de Herineanu Robert (@herineanurobert) pe

Let’s coffee a fost deschis în august 2015, din pasiunea pentru acest domeniu vast și după o perioadă în care s-au asigurat că dețin cunoştințe despre cafeaua de specialitate. Practic, au dorit să transmită tuturor ceea ce ştiu să facă. Cafeaua provine din țări africane şi sud-americane, cum ar fi Etiopia, Columbia, Nicaragua, Guatemala, Costa Rica. De ce de acolo? Pentru că sunt regiunile în care cafeaua este crescută, culeasă și procesată de fermieri care scot ce-i mai bun din recolta din fiecare an.

Din punctul nostru de vedere, cafeaua nu înseamnă doar o băutură neagră și amăruie, ci mult mai mult. Noi descoperim această licoare înghițitură cu înghițitură, ea reprezintă pentru noi o experiență senzorială unică, ea înseamnă oameni, prieteni, comunitate. Poate privind din exterior, totul pare simplu, însă pentru noi, fiecare zi înseamnă o provocare în găsirea unui echilibru între dulce-acid-amar, iar acest echilibru îl căutăm și îl împărtășim alături de prietenii care ne trec pragul. Le mulțumim, de altfel, prietenilor și iubitorilor de cafea bună pentru că sunt alături de noi în fiecare zi și apreciază această băutură la adevărata ei valoare, spune Vasi, cel care a îndrăznit să aducă un alt gust al cafelei în Cluj.

Nu e un secret, pentru că nu e ţinut ascuns, dar sunt singurul coffee shop din oraş care nu servesc zahăr la cafea, iar dacă nu ştiaţi, vă anunţă ei încă de cum intraţi. Nici măcar nu-l au în cei câţiva metri pătraţi unde îşi primesc clienţii cu drag şi prepară băutura dorită chiar sub ochii lor. Din dorinţa ca rezultatul să fie la nivelul cel mai ridicat şi din respectul pe care îl au față de ceea ce înseamnă ‘’cafea de specialitate’’ şi față de cei care muncesc din greu la fermele de cafea, de cele mai multe ori în condiții foarte grele, nu folosesc zahăr la cafea. Un alt motiv pentru care aleg să procedeze aşa ar fi acela că schimbă cafelele săptămânal pentru a observa diferențele de note și arome pe care le are fiecare origine în parte, iar zahărul ar altera gustul.

Şi pentru ca experiența petrecută la Let’s coffee să fie una plăcută și memorabilă, au avut grijă ca aparatura și dotările din shop să fie de top: espressorul pe care îl folosesc este La Marzocco Strada Mp, fiecare espressor având profil de extracție unic şi dezvoltând arome complexe și echilibrate, iar râșnița Mahlkonig-EK43 îi ajută să macine bobul de cafea în particule egale, rezultând un espresso perfect.

@fellowproducts & @lamarzocco together @letscoffeecluj with @altmannhaus @violetaaltmann @lupsac_vasile

O fotografie postată de Wanderlust Coffee Co. (@wanderlustcoffeeco) pe

Staţi pe aproape, mai avem de vizitat încă trei locaţii…
Update: Continuarea articolului, aici și aici.

ClujLife - Te scoate din casă

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.