Guys, e primăvară!
“Chiar? Nu mai spune, veți zice… Noi am făcut schimb de mărțișoare, am împărțit buchețele de ghiocei și ne-am bucurat de primele raze timide de soare, încă de acum o săptămână, iar tu crezi că mai avem nevoie să ne anunțe cineva ce anotimp este?”
Așa e, sunt un pic în urmă cu veștile, dar, dacă știe toată lumea că e primăvară, atunci propun să profităm de ea cum se cuvine. Mă gândesc să începem cu o porție zdravănă de sport, căci pare cea mai bună soluție pentru a ieși din amorțeala caracteristică iernii și a renaște odată cu natura.
Cum încă ne adaptăm la schimbările care au loc în jurul nostru am zis să nu vă duc din prima la Crossfit, ci să începem cu ceva relaxant, vesel, cu practicare atât în aer liber, cât și indoor și care, în funcție de posibilități, să fie accesibil pentru toată lumea. Astăzi ne îndreptăm atenția spre sporturile care au ca accesoriu principal racheta și unde ne putem bucura de ele în Cluj.
Pe locuri, fiți gata, squash!
Start, voiam să zic, scuze. Dar dacă tot am ajuns aici, hai să vă zic despre squash. Dinamic, nou și solicitant, este un sport care devine din ce în ce mai popular în România. La prima vedere seamănă mult cu tenisul, doar că terenul de joc este înconjurat de 4 pereți, iar obiectivul jucătorilor este să lovească mingea de aceștia. Ce am uitat să vă spun e că mingea asta e un pic cam încăpățânată, e din cauciuc și nu vrea deloc să sară, ca atare va fi nevoie să alergi, să schimbi des ritmul și să o lovești cu multă forță.
Întreg echipamentul necesar se găsește în cadrul sălilor, beneficiile sunt nenumărate, fiind considerat unul dintre cele mai prielnice sporturi pentru organism, iar prețurile pornesc de la 40 de lei pe oră, așa că acum mai rămâne doar să aflăm unde poți practica squash în Cluj.
Squash It este deschis zilnic în așteptarea ta, iar dacă încă nu ești sigur, uite cum se simte prima ședință de squash.
Chiar dacă am început cu squash-ul, cred că primul sport care îi vine cuiva în minte când pronunți cuvântul “rachetă” e tenisul, căci este de departe cel mai popular din această categorie, atât pe plan național, cât și internațional. Noi, la Cluj, am fost îndeajuns de norocoși încât să vedem live în Sala Polivalentă câțiva dintre cei mai de succes jucători ai momentului, începând cu românii Simona Halep și Horia Tecău sau cu fostul număr unu mondial, Angelique Kerber.
Denumit și “sportul alb”, tenisul este întruchiparea eleganței când vine vorba de activitățile fizice. Se poate juca la simplu, pentru cei mai competitivi, sau pe echipe de câte doi, dacă vrei ca distracția să fie la dublu. Cea dintâi suprafață de joc pe care a fost practicat este iarba, iar astăzi cele mai multe terenuri de antrenament folosesc hard-ul sau zgura. În Cluj ai de unde alege când vine vorba de terenuri de tenis indoor, outdoor, cu nocturnă sau cu prosoape și mingi gratuite pentru joc. Winners Sports Club, Club Transilvania sau alternativa gratuită Baza Sportivă Gheorgheni sunt doar câteva dintre locațiile care așteaptă să fie rezervate, iar o lista completă cu toate locurile, informații despre tarife și alte detalii folositoare găsiți aici.
E timpul să recunosc, oricât de mult tenis am urmărit în ultimii ani, în momentul în care iau racheta în mană, nimic nu mai este la fel de distractiv ca atunci când sunt în fața televizorului: schimburile de mingi nu se leagă, jocul de picioare e inexistent, iar de serviciu nici nu vreau să vă povestesc. Așa că am găsit o alternativă mai veselă a tenisului, care să mă facă și pe mine „să mă bucur de tenis”, așa cum declară toți marii jucători, iar aceasta se numește padel.
Padelul este un sport care nu presupune tehnică avansată sau condiție fizică de fier, ci mai degrabă parteneri de distracție, energie și voie bună. Se joacă numai în echipe de câte doi, rachetele nu au corzi, iar regulile sunt foarte permisive: te poți ajuta de pereți pentru a trimite mingea după fileu și poți face câte schimburi vrei cu partenerul, atât timp cât mingea nu atinge podeaua. Padelul pune accent mai degrabă pe latura socială a sportului, așa că nu există niciun motiv pentru care să-l evitați.
În Cluj îl poți practica zilnic între orele 8 și 23 la Winners Sports Club, unde un abonament începe de la 40 de lei. Și în cazul în care mai ai nevoie de un argument pentru a-l încerca, un grup de români a intrat în cartea recordurilor anul trecut, după ce au jucat padel timp de 25 de ore fără pauză, în scop umanitar.
Ok, până acum v-am prezentat sporturi cu denumiri fancy ca squash, padel sau „sportul alb”, însă pentru ultimele două recomandări propun să mergem înainte, către sporturile cu rachetă pe care le jucam în copilărie, că înainte poate era mai bine.
Ce ziceți de un ping-pong la masa veche din spatele blocului, unde fileul era improvizat din ce găseam pe acasă, iar paletele erau împrumutate de la prietena de la etajul de mai sus? Feel old yet?
Totuși, acum că am crescut parcă aș vrea să joc un tenis de masă adevărat, cu palete, mingi și masă de calitate, undeva unde să nu mă plouă în caz că vremea devine capricioasă, așa că ne îndreptăm către Beyond Sports, de vineri până duminică, către Baza Sportivă Gheorgheni, către Asociația județeană Tenis de Masă Cluj-Napoca sau la Multiplex Leul, pe parcursul întregii săptămâni. În cazul în care nu te poți hotărî asupra uneia dintre locații, poți lua în considerare faptul că cei de la Asociația Județeană Tenis de Masă folosesc banii obținuți din închirierea meselor de joc pentru sprijinirea tenismenilor clujeni, că la Complex Sportiv Gheorgheni există personal care să te ajute când vine vorba de tehnică sau reguli de joc sau că la Multiplex Leul este deschis până la miezul nopții.
Ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă este badminton-ul, sport pe care eu îl încadrez tot la categoria jocurile copilăriei. Te poți bucura de el până te plictisești, fără a ține cont de puncte sau regulamente, cam în orice parc sau spațiu verde, atât timp cât ai la tine rachete și fluturași. În cazul în care vrei să te antrenezi ca un profesionist, cu teren regulamentar delimitat în două părți egale de un fileu din plasă, cu servă pe diagonală și poziționare strategică, atunci singura opțiune pe care o ai este să-ți faci rezervare la Baza Sportivă Gheorgheni, care pune la dispoziție clujenilor un astfel de teren în fiecare zi între orele 10.00 și 20.00.
Voi cu ce sport începeți primăvara asta?