15 evenimente de neratat în decembrie la Cluj

Home $ Articole $ 15 evenimente de neratat în decembrie la Cluj

by | Nov 30, 2017 | Articole

Ultima listă pe anul acesta, people! Fericiți sau nostalgici că a mai trecut un an? Oricum ar fi, nu putem zbura direct în ianuarie 2018 și trebuie să ne adunăm puterile pentru ultima lună din an. Poate acest decembrie va transforma 2017 în anul pe care nu-l vei uita niciodată, I say it`s worth one more shot! Și pentru că nu se întâmplă nimic dacă stați la căldurică în casă, vă mai provocăm la o ultimă rundă de evenimente. Enjoy!

credit foto: Vizi

Orașul e gata de sărbătoare și, ca în fiecare an, de 1 decembrie ne adunăm în Piața Unirii. Profităm de ziua liberă și dormim până mai târziu, însă începând cu ora 15.00 începe programul dedicat acestei zile cu un spectacol folcloric, așa că ar fi bine să vă pregătiți încetișor. La ora 19.00 o întâmpinăm pe Andra, după care ne mutăm pentru scurt timp în Piața Avram Iancu, unde va avea loc un spectacol de artificii. Doritorii se vor putea întoarce în Piața Unirii pentru concertul celor de la Cargo sau poate pentru o tură pe patinoar, intrarea fiind liberă în ziua respectivă.

Târgul de Crăciun și-a deschis luminițele pentru nerăbdători încă din data de 24 noiembrie și a fost luat cu asalt de foarte multă lume, însă mai sunt și cei mai… tradiționaliști, care vor să le facă pe toate la timpul lor. Dacă ați așteptat prima lună de iarnă pentru a putea vizita Târgul, a venit momentul. Atelierele de la Căsuța lui Moș Crăciun sunt în toi, concertele curg unul după celălalt pe scenă, vinul fiert ademenește lumea spre centru. Și dacă refuzați să mergeți pe principiul că în fiecare an e la fel, aici chiar vă înșelați. Am povestit aici mai multe despre noua față a Târgului, iar rețelele de socializare au luat-o complet razna lăudând noul decor. Check it out!

#Cluj ?

O postare distribuită de • Sandra Bendre • (@sandrabendre) pe

Plănuiește cineva să nu mai meargă la nicio petrecere până la cea de Revelion? Sper că nu, pentru că ar fi foarte greu să treacă cu vederea Booha Party-ul din 8 decembrie, ținut chiar la ei acasă. La pupitru – Blanilla, Juicy Trip și Dodo, voi doar uitați că i-ați promis lui Moș Crăciun că sunteți copii cuminți and let`s have a crazy party! Înainte să ne ia valul, menționez că aveți nevoie de pass achiziționat înainte, pe care-l obțineți de aici. Invitațiile sunt limitate, hurry up.

Music is everything. #boohabar #goodvibes #boohamusic #coolpeople

A post shared by Booha Bar (@boohabar) on

În 9 decembrie începe Winter Charity Fair, ajuns deja la cea de-a patra ediție. Așa cum ne-au obișnuit deja organizatorii, cei de la Beard Brothers, vor invita artiști locali pentru a-și expune și vinde lucrările, asta și pentru a susține comunitatea locală, dar și pentru a lupta pentru cauza lor. Anul acesta, toate fondurile merg către campania realizată în parteneriat cu Rotaract: Paint the Future. Își propun să renoveze etajul II al Clinicii Pediatrie III din Cluj-Napoca, care se află momentan într-o stare deplorabilă și adăpostește anual aproximativ 4500 de copii care merită condiții mai bune.

#wintercharityfair #coffeeaddicts #undulce

A post shared by Andreea-Alexandra Boros (@tzutzye) on

E o lună a veseliei, râsetelor și momentelor împărtășite cu cei dragi. Era de așteptat să avem o seară de stand-up comedy, nu? În 11 decembrie, la Cinema Victoria, vine Costel cu noul său spectacol “Undeva la mijloc”, el fiind unul dintre cei mai populari comedianți români. Face stand-up comedy de mai bine de un deceniu alături de colegii săi Teo si Vio, dar de data aceasta scena va fi doar al lui, așa că aveți ocazia să-l vedeți în toată splendoarea sa. Biletele pentru primul show sunt deja epuizate, însă pentru al doilea mai sunt destule. Le găsiți la sediul Omnipass de luni-vineri între orele 11.00-19.00 și online aici.

#saturday #teo #vio #costel

A post shared by Claudiu IONESCU (@claudiu_ionescu) on

The Dire Experience aniversează 40 de ani de la lansarea ”Sultans of Swing” prin trei concerte în România, iar la Cluj ajung pe 12 decembrie, la Sala Polivalentă. Probabil vă amintiți succesul pe care l-au avut anul trecut în țara noastră, iar dacă v-ați jurat că veți merge la spectacolele lor ori de câte ori veți mai avea ocazia, să vă văd respectându-vă promisiunile! Show-ul este un “must see” pentru iubitorii muzicii bune și pentru toți cei care vor să guste puțin din istoria glorioasă a unuia dintre cele mai importante și influente grupuri muzicale din toate timpurile. Prețul biletelor este cuprins între 60 și 300 lei.

Chris White, Dire Straits Experience. Enschede, Netherlands. #direstraitsexperience #chriswhite #muziekcentrum

A post shared by Chris Whitten (@chriswhittenmusic) on

Din 12 până în 14 decembrie, God help me, mă găsiți la Street Food Festival – Christmas Goodies. Probabil ați observat că nu pierd nicio ocazie și-i vizitez mereu, mai e doar un strop până putem spune că sunt obsedată de ei. Vor fi în Piața Muzeului cu mâncare excelentă, băuturi dulci și calde, muzică live și un loc unde se pot găsi mici cadouri realizate de artiști locali. Cam tot ce-i trebuie unui om pentru a fi fericit, right? Și dacă nu ați apucat să vedeți niciun nume de pe ”line-up”, vă zic eu cu plăcere câteva: Cimbru, Drunken Squid, Camionetta, La Finca Alioli, La Nu Știu Cine… La nu-știu-ce-o-să-mă-fac-eu-cu-atâtea-bunătăți!

Teatrul Naţional organizează sâmbătă, 14 decembrie, între orele 19:00 – 01:00, cea de-a doua ediţie a Nopţii Porţilor Deschise, un eveniment dedicat comunităţii clujene şi nu numai, la care intrarea este liberă. Am fost și noi anul trecut printre vizitatori, puteți reciti aici cum a fost întreaga experiență, eu recomand cu toată inima. Vedeți programul complet aici.

I'm in love with this place ? (de la #noapteaportilordeschise ) #theater #teatrulnationalcluj

A post shared by Vlad Sebastian Lupescu (@vlad_lupescu04) on

Save the date! În weekend-ul 15 – 17 decembrie va avea loc Cluj Design Christmas Edition la Muzeul Etnografic. Veți găsi acolo cele mai cool cadouri designer made: accesorii, obiecte de home decor sau fashion, felicitări, mobilier și multe altele! Mă gândesc că aveți de unde alege, pentru că vor fi peste 35 de designeri români, iar dacă nu v-am convins cu asta și cu atmosfera de sărbătoare, poate aveți chef de o petrecere. All in gold dust and glittery mood. Intrarea este liberă.

Tot în 15 decembrie ne vedem și la Operă, pentru că ni s-a pregătit mult prea-iubitul balet în două acte ”Spărgătorul de nuci”, o tradiție lirică ce continuă să anunțe și astăzi sărbătorile de iarnă, cu entuziasm și pe partituri fermecătoare. Fiind o poveste despre familie, care ne transpune în atmosfera festivă din salonul familiei Silberhaus, spectacolul se vizionează cel mai bine în doi, patru sau oricâți membrii ați adunat de-a lungul timpului. Începe la ora 18.30, are o pauză și se încheie în jurul orei 20.30.

Zi plină 15 decembrie ăsta! De la Operă dăm o fugă acasă, ne punem haine lejere și plecăm înspre Club Midi, căci e ultima petrecere din an și evident că-i pe lista noastră! Și când Nastia, Mihigh și Paul K sunt gazdele serii, nu avem încotro și spunem – încă un party și mă duc! Oricum, promitem că e ultimul pe anul acesta, și nici nu are cum să fie altfel, pentru că energia cu care Nastia va invada clubul ne va determina să uităm iar numărul orelor de dans și să ne trezim… acolo, la ora prânzului. Epuizați, dar cu zâmbetul pe buze. Sigur nu mai vine Moșu` după seara asta.

Nasty #Nastia | #MidiMoments | @kayrossph

O postare distribuită de Club Midi (@clubmidi) pe

În sfârșit trecem și la 16 decembrie, când începe Dichisar în Cluj – Crăciun călător cu Fun, food and Sisterhood. După cum v-ați prins din titlul complex, vor fi 2 zile pline de distracție, mâncare și shopping alternativ în care veți face cunoștință cu spuma noilor creatori români, toate acestea pe muzică bună și cu cafeluța sau vinuțul fiert în mâini, la Impact HUB. Cei de la Dichisar organizează showcase-uri periodice de creație românească, construite în spirit urban și alternativ, pentru a da iubitorilor de frumos ocazia să-și cunoască preferații într-un loc fun și relaxat. Aici s-au scris mai multe despre motivele pe care le căutați să nu ratați evenimentul. Intrarea este liberă.

Duminică, 17 decembrie, ora 18.00, la Auditorium Maximum UBB, sunteți invitați la deja tradiționalul Concert de Colinde Românești susținut de instrumentiștii Filarmonicii de Stat Transilvania și soliștii Operei Naționale Române Cluj-Napoca, sub bagheta cunoscutului dirijor Cornel Groza. Este o ocazie excelentă pentru a petrece o seară liniștită, dar și pentru a face o faptă bună, pentru că fondurile adunate se vor dona Asociației „Christiana”, care acordă asistenţă socială, medicală şi educativă copiilor orfani sau proveniţi din familii dezorganizate. Prețul biletului este de 45 lei și se poate cumpăra de la Agenţia de bilete a Teatrului Naţional, de la standul Iulius Mall (lângă Centrul Info) și online.

Cum arată un concert vocal-simfonic in vis? Foto: Bogdan Meseșan #Ifeelarmonica #FilaCluj #FilarmonicaTransilvania

O postare distribuită de Filarmonica Transilvania (@filacluj) pe

Orchestra Simfonică Radio din Ucraina soseşte în premieră în România în data de 22 decembrie, la Casa de Cultură a Studenților, în cadrul spectacolului intitulat ”Regal Vienez”. Orchestra va interpreta cel mai important repertoriu al Balului Operei din Viena, care va cuprinde opere ale dinastiei Strauss, Franz Lehar, Emmerich Kalman, Joseph Lanner și ale altor compozitori celebri ai muzicii vieneze din secolele 18 si 19. Orchestra va fi compusă din 36 de instrumentiști, iar pe acordurile vieneze va dansa Corpul de Balet „Aniko Ballet”. Biletul are un tarif de 120/150 lei și poate fi achiziționat de aici.

Bine, să nu uităm că luna asta nu-s de lepădat concertele lui Ștefan Bănică, Hrușcă și Fuego. Colindele consacrate ale lui Ștefan Hrușcă vor putea fi auzite la Cinema Florin Piersic în 16 decembrie, concertul extraordinar de Crăciun va avea loc în 20 decembrie, la Sala Polivalentă, bineînțeles, că doar trebuie să încapă toată lumea, iar Fuego și al său brad ne împodobesc în data de 21, la Casa de Cultură a Studenților. Acesta din urmă e chiar de neratat, pentru că împreună cu publicul său, artistul va scrie o mare scrisoare dedicată Crăciunului, pe care o va publica ulterior.

#music #live #show #guitar #rockandroll

A post shared by Stefan Banica (@stefanbanica.official) on

Unde ne vedem luna aceasta în Cluj?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!